ROMÂNĂ
649
valori.
În funcţionarea cu senzor de debit parametrul FT este exprimat în unităţi de măsură
(litri/min sau gal/min) în timp ce în
funcţionarea fără senzor de debit
parametrul nu are valoare.
În pagina respectivă, în afară de valoarea debitului de oprire FT ce trebuie setată, pentru uşurinţa utilizării este raportat
şi debitul
măsurat. Acesta apare într
-u
n cadran evidenţiat situat sub numele parametrului FT şi este indicat prin prescurtarea “fl”. În cazul
funcţionării fără senzor de debit, debitul minim “fl” vizualizat în cadran, nu este imediat disponibil, ci pot fi necesare câteva minute
de
funcţioare pe
ntru a putea fi calculat.
ATEN
ŢIE
:
dacă setaţi o valoare a
FT
prea mare aceasta poate duce la opriri nedorite, iar dacă aceasta este prea mică,
pompa poate
funcţiona continuu, fără oprire.
6.5.14
SO: Factorul de mers în gol
S
etează un prag
minim al factorului de m
ers în gol sub care semnalează
lipsa apei.
Factorul de mers în gol este un parametru adimensional determinat de combinaţia între curentul absorbit şi facto
rul de putere al
pompei. Datorită acestui parametru se poate stabili în mod
corect când o pompă are aer în rotor sau are debitul de aspiraţie întrerupt.
Acest parametru este utilizat în toate sistemele multi invertor şi în toate instalaţiile fără senzor de debit. Dacă se foloseşte doar un
singur invertor cu senzor de debit, SO este blocat şi inactiv.
Pentru a facilita setarea, în pagina de meniu (în afară de valoarea factorului minim de mers în gol SO de setat) este indicat
factorul de
mers în gol măsurat instantaneu. Valoarea măsurată apare într
-
un cadran evidenţia situat sub numele parametrului SO şi es
te indicat
prin prescurtarea “SO
m”.
În configuraţia multi invertor, SO este un parametru care se transmite între invertoare, dar nu este un parametru sensibil, adică nu
trebuie să fie în mod obligatoriu egal la toate invertoarele. Când se determină o schimbare a SO
-
ului sunteţi intrebaţi dacă doriţi sau
nu să propagaţi valoarea la toate invertoarele
existente.
6.5.15
MP: Pre
siunea minimă de oprire din cauza lipsei de apă
Setează o presune minimă de oprire din cauza lipsei de apă. Dacă presiunea sistemului ajunge la o presiune mai mică decât MP se
semnalează lipsa apei.
Acest parametru este utilizat în toate instalaţiile care nu au senzor de debit. Dacă se utilizează u
n
senzor de debit MP este blocat şi
inactiv.
Valoarea de default a MP este de
0,0 bar şi poate fi setat până la 5,0 bar.
Dacă
MP=0 (default)
,
relevarea mersului în gol
este determinată de debit sau de
factorul de mers în gol SO;
dacă
MP este diferit de
0, lipsa apei este determinată atunci când presiunea este mai mică decât valoarea
.
Pentru ca să se semnaleze o alarmă de lipsă de apă, presiunea trebuie să coboare sub valoarea
MP pe
ntru o durată de timp
TB vezi
par 6.6.1.
In configura
ţia
multi inverto
r, MP
este un
parametru sensibil, deci
trebuie să
fie mereu egal la toate invertoar
ele din linia de comunicaţie,
iar
atunci când se modifică noua valoare este automat transmisă la to
ate invertoarele.
6.6
Meniu A
sistenţă
Te
hnică
Din meniul principal ţineţi apăsate simultan tastele “MODE” & “SET” & “+“ până
când apare
“TB”
pe display (
sau utilizaţi meniul de
selecţie apăsând +
sau - ).
Meniul permite vizualizarea şi modificarea diverşil
or parametrii de configurare: tasta MODE permite
derularea paginilor meniului şi t şi
–
permit respectiv creşterea sau descreşterea valorii parametrului selectat . Pentru a ieşi
din meniul curent şi a reveni la meniul principal apăsaţi tasta SET.
6.6.1
TB: Timpul de blocare în lipsa apei
Setarea timpului de blocare în lipsa apei permite selectarea timpului (în
secunde) necesar invertorului pentru a semnala lipsa apei la
electropompă.
Modificarea acestui parametru poate fi utilă atunci când se observă o întârziere între momentul în care electropompa este pornită şi
momentul efectiv în care începe
funcţionarea. Un exemplu poate fi acela al unei instalaţii unde conducta de aspiraţie a electropompei
este deosebit de lungă şi are mici pierderi. În acest caz se poate întâmpla ca conducta în cauză să se golească, chiar dacă nu lipseşte
apa şi electropompei să îi trebuiască un anumit timp să se reîncarce, să furnizeze un debit şi să pună sub pre
s
iune instalaţia.
Summary of Contents for MCE-150/P
Page 308: ...306 IEC 60634 1...
Page 309: ...307 1 6 1 1...
Page 312: ...310 1 2 1 1 1 1 2 5 2 1 2 1 2...
Page 313: ...311 2 1 1 2 1 2 L L L 2 2 4 2 15 2 2 1 1a...
Page 314: ...312 2a 3a 4b 1b 127 240 240 480...
Page 318: ...316 GP GI 6 6 4 6 6 5 7 A B C D...
Page 323: ...321 50 60 7 DC AC 50 60 8 6 2 1 5 36 36 12 3 3 3 3 2 13 9 10 8...
Page 325: ...323 I1 F1 I1 6 6 13 2 I2 P2 6 6 13 3 I3 F3 6 6 13 4 I4 1 F4 6 6 13 5 10 GND 7 I1 I2 I3 I4...
Page 326: ...324 3 13 64 X 128 4 MODE SET 11 SET 9 MODE 1 SET 11 3 EEprom SET 6 SET MODE 3 1 11...
Page 327: ...325 3 2 1 2 3 2 1 MODE SET MODE 10 2 2 5 5 5 2 2 12...
Page 329: ...327 12 SET 14 15 13 15 3 3...
Page 331: ...329 15 14 3 4 PW 6 6 16 GO SB...
Page 332: ...330 4 4 1 Link 8 4 2 4 2 1 Link Link 15...
Page 333: ...331 17 Link 4 2 2 0 5V 4 20 A 0 4 2 2 1 FI FI 4 2 2 2 FZ 6 5 9 1 4 2 2 3 0 5 4 20 A 0 5 0...
Page 336: ...334 4 4 2 2 4 2 5 4 5 ET 6 6 9 FL 4 5 1 4 5 1 1 ET ET ET ET 0 ET 6 6 9 4 5 1 2 23 23...
Page 339: ...337 FZ FZ 2 35 FZ 37 FZ FZ FZ FZ FI 0 FZ FZ 0 5 1 7 6 GI GP FL TB...
Page 362: ...360 OC 10 6 OF 10 6 33 8 8 1 PMW 4 2 8 2 8 3 8 3 SET EE EEprom FLASH...
Page 548: ...546 IEC 364 1 inverter...
Page 549: ...547 1 Inverter inverter inverter 6 inverter 1 1...
Page 552: ...550 1 2 1 1 inverter inverter 1 1 2 5 inverter inverter 2 1 inverter inverter 2 1 2 C...
Page 554: ...552 2a 3a 4b...
Page 558: ...556 GP GI 6 6 4 6 6 5 inverter 7 A B C D...
Page 567: ...565 3 2 1 2 3 2 1 MODE SET Setpoint MODE 10 ONOMA TOY MENOY 2 Setpoint 2 5 5 5 2 2 12...
Page 571: ...569 15 15 14 3 4 Password inverter password password inverter password PW 6 6 16 GO SB FAULT...
Page 728: ...726 IEC 364 1 1...
Page 729: ...727 1 1...
Page 732: ...730 1 2 1 1 1 2 5 2 1 2 1 2 C...
Page 733: ...731 2 1 1 0 2 1 2 L L L 2 2 4 2 15 2 2 1 1...
Page 734: ...732 2a 3a 4b...
Page 738: ...736 GP GI 6 6 4 6 6 5 7 2 2 3 2 Press Flow 6 A B C D...
Page 743: ...741 DC AC 50 60 Hz 7 DC V AC 50 60 Hz Vrms V 8 6 V 2 1 5 V 36 36 12V A 3 3 3 3 2 13 8 10 8...
Page 744: ...742 12 J5 I1 11 17 16 18 16 17 I2 11 15 16 18 15 16 I3 11 14 13 18 13 14 I4 11 12 13 8 12 13 9...
Page 746: ...744 3 13 Oled 64 X 128 4 MODE SET 11 SET or 9 MODE 1 SET 10 3 EEprom SET SET or MODE...
Page 751: ...749 14 14 3 4 PW 6 6 16 GO SB FAULT...
Page 752: ...750 4 4 1 Link 8 4 2 4 2 1 Link Link 15...
Page 966: ...964 IEC 60634 1...
Page 967: ...965 1 6 1 1...
Page 970: ...968 1 2 5 2 1 2 1 2 2 1 1...
Page 971: ...969 2 1 2 L L L 2 2 4 2 15 2 2 1 1a 1a...
Page 976: ...974 3 2 2 3 2 Press Flow 6 A B C D...
Page 981: ...979 50 60 7 DC AC 50 60 8 6 2 1 5 36 36 12 3 3 3 3 2 13 2 10 8...
Page 982: ...980 5 J5 I1 11 17 16 18 16 17 I2 11 15 16 18 15 16 I3 11 14 13 18 13 14 I4 11 12 13 8 12 13 8...
Page 984: ...982 SET 9 3 EEprom SET 6 SET MODE 3 1 11 3 2 1 2 3 2 1 MODE SET MODE 10 2 2 5 5...
Page 986: ...984 4 3 2 2 12 SET 7 15 13...
Page 987: ...985 8 3 3 psi 12 GO SB BL LP HP EC...
Page 989: ...987 PW 6 6 16 4 4 1 Link 8 4 2 4 2 1 Link Link 15...
Page 993: ...991 4 4 2 2 4 2 5 4 5 ET 6 6 9 FL 4 5 1 4 5 1 1 ET ET ET ET 0 ET 6 6 9 4 5 1 2 23 23...
Page 1020: ......
Page 1021: ......
Page 1022: ......
Page 1023: ......