171
Română(Traducere din versiunea originală a instrucţiunilor)
REZOLVAREA UNOR PROBLEME
DACĂ ACESTE SOLUŢII NU PERMIT REZOLVAREA PROBLEMEI APĂRUTE, CONTACTAŢI UN CENTRU SERVICE
AGREAT Ryobi.
PROBLEMĂ
CAUZĂ POSIBILĂ
SOLUŢIE
Motorul nu porneşte.
1. Nu există scânteie la bujie.
1. În cazul în care bujia este deteriorată, aceasta
trebuie îndepărtată şi efectuată o verificare pentru
a se observa dacă există murdărie sau crăpături.
Bujia deteriorată trebuie înlocuită cu una nouă.
2. Nu mai este carburant.
2. Acţionaţi para de amorsare până când aceasta se
umple cu carburant. Dacă para de amorsare nu se
umple, sistemul de alimentare cu carburant este
obturat. Contactaţi un centru de reparaţii. Dacă
para de amorsare se umple, motorul poate fi înecat
(vezi paragraful următor).
3. Motorul este înecat.
3. Scoateţi bujia şi întoarceţi unitatea astfel încât
locaşul bujiei să fie îndreptat înspre sol. Rotiţi
discul clapetei de pornire în poziţia“
” şi trageţi
cordonul demarorului de 10-15 ori. Aceasta va
îndepărta excesul de combustibil din motor.
Trebuie îndepărtat combustibilul cu care a
fost stropit produsul. Bujia trebuie curăţată şi
reinstalată. Combustibilul vărsat trebuie curăţat
şi operatorul trebuie să se mute la o distanţă de
cel puţin 9 m înainte de porni din nou dispozitivul.
Trageţi de demaror de trei ori cu discul clapetei de
pornire în poziţia "
". În cazul în care motorul nu
porneşte, rotiţi discul clapetei de pornire în poziţia
"
" şi repetaţi procedura normală de pornire.
Dacă motorul tot nu porneşte, repetaţi procedura
utilizând o bujie nouă.
4. Sfoara demarorului este acum
4. Contactaţi un centru de reparaţii.
mai dificil de operat decât atunci
când era nouă.
5. Combustibil vechi.
5. Utilizaţi numai combustibil proaspăt amestecat
cu ulei recomandat. Combustibilul cu o vechime
de peste 30 de zile poate împiedica unitatea să
pornească.
Motorul porneşte dar nu
Trebuie aproximativ 3 minute pentru Aşteptaţi ca motorul să se încălzească complet. Dacă
accelerează.
ca motorul să se încălzească.
motorul nu accelerează după 3 minute, contactaţi un
centru de service.
Motorul porneşte dar nu merge Trebuie să reglaţi carburatorul.
Contactaţi un centru de reparaţii.
la turaţie mare decât în poziţia
semi-deschisă.
Содержание RLT30CESC
Страница 153: ...150 15 92 95 I O...
Страница 154: ...151 FULL HALF I 10 10 113...
Страница 155: ...152 Ryobi 15...
Страница 156: ...153 9 76 NJ NJ FP RU PP FP FF PP ISO 8893 N...
Страница 158: ...155 2c Reel Easy 2d Reel Easy Line Reel Easy For curved shaft reel easy 8 2 4 6 155...
Страница 159: ...156 3 92 95 50 1 2 1 20 2 40 3 60 50 1 2 4 80 5 100 9 9 4a 4b 6 I 1 2 1 10 7 3 2 4 4 5 6 6 3...
Страница 160: ...157 7 10 3 1 10 2 3 O OFF 5 6 5 7 Reel EasyTM...
Страница 161: ...158 25 Ryobi 9 Champion RCJ 6Y 0 63 11...
Страница 163: ...160 1 2 3 4 5 3 1 2 3 1 2 3 10 15 9 4 5 30 1 2 3 Ryobi...
Страница 164: ...161 1 2 3 4 5 1 2 1 2 3 1 2 3 4 5 1 2 1 2 3...
Страница 254: ...251 91 R M 2...
Страница 255: ...252 I O FULL HALF I 10 10 O EurAsian 112 dB...
Страница 256: ...253 Ryobi Ryobi 15...
Страница 257: ...254 9 76 5 02 kg 5 32 kg...
Страница 259: ...256 2a 2b 2c Reel Easy 2d Reel Easy Reel Easy For curved shaft reel easy 8 2 4 mm...
Страница 260: ...257 6 m 3 91 R M 2 50 1 1 20 2 40 3 60 50 1 2 4 80 5 100 9 9...
Страница 262: ...259 10 2 4 6 0 20 25 Ryobi 9...
Страница 263: ...260 10 Champion RCJ 6Y 0 63 11 1 ISO...
Страница 264: ...261 Ryobi 1 1 2 2 3 3 10 15 9 4 4 5 5 30 3 3 1 1 2 2 3 3...
Страница 265: ...262 20141218v2 1 1 2 2 3 3 4 4 5 5 1 1 2 2 1 1 2 2 3 3...
Страница 288: ...Techtronic Industries GmbH Max Eyth Stra e 10 71364 Winnenden Germany 960606016 03...