background image

32

JE1200-001_v05

 

  Nu permiteţi ca recipientul pentru resturi să se 

umple. În momentul scoaterii acestuia surplu

-

sul de resturi poate să cadă din acesta în cazul 

în care recipientul va fi înclinat.

Curăţarea şi conservarea storcătorului

 

După  fiecare  folosire  storcătorul  trebuie  spălat  foarte 

bine pentru a nu permite uscarea sucului şi a resturilor 

fructelor.

 

Resturile care se află în fisuri şi colţuri trebuiesc înlătu

-

rate cu ajutorul unei perii moi.

 

Sistemul  de  transmisie  trebuie  curăţat  cu  ajutorul  unei 

cârpe  moi  şi  a  detergentului  pentru  spălat  vase.  Apoi 

acesta trebuie şters până ce va fi perfect uscat. 

 

  În  cazul  în  care  în  interiorul  transmisiei  se 

găseşte apă sau suc trebuie imediat să întreru

-

pem funcţionarea dispozitivului şi trebuie să îl 

transmitem pentru verificare unui punct de ser

-

vice.

 

Elementele  echipamentului  aşa  cum  ar  fi:  recipientul 

pentru  resturi,  castronul,  capacul,  accesoriu  de  împins 

cât şi recipientul pentru suc cu separatorul pentru spumă 

trebuie spălate în apă caldă cu adaos de soluţie pentru 

spălat vase.

 

Capacul, accesoriul pentru împingere şi recipientul pen

-

tru  resturi  pot  fi,  de  asemenea,  spălate  în  maşinile  de 

spălat vase la o temp. de max. 60°C.

 

Pentru spălarea sitei folosiţi numai peria, care se află în 

echipamentul  storcătorului. 

Pentru  spălarea  sitei  nu 

folosiţi nici un fel de perii metalice!

 

În cazul unei folosiri îndelungate puteţi conduce la pier

-

derea culorii elementelor care sunt fabricate din materi

-

ale sintetice. Nu trataţi acest lucru ca un defect.

 

Culoarea  care  rămâne  după  stoarcerea  morcovului 

poate  fi  îndepărtată  cu  ajutorul  unei  cârpe  înmuiate  în 

ulei comestibil.

 

După spălare uscaţi foarte bine toate piesele.

 

Montaţi storcătorul (vezi punctul 

„MONTAJUL SOTOR

-

CĂTORULUI”

).

 

  Trebuie să fiţi foarte atenţi în ceea ce priveşte 

piesele  transparente  din  materiale  sintetice. 

Acestea  sunt  foarte  sensibile  la  lovituri  şi 

căderi. Pot fi foarte uşor deteriorate.

Cum putem pregăti un suc sănătos şi gustos?

 

Fructele  şi  legumele  care  vor  fi  stoarse  trebuie  să  fie 

proaspete şi bine spălate. Pregătirea legumelor constă 

în curăţarea acestora de nisip sau pământ , spălarea sub 

jet puternic de apă şi curăţarea de coajă. Publicaţiile de 

specialitate,  recomandă  ca  legumele  prevăzute  pentru 

stors să fie înmuiate timp de 5 minute în apă cu adaos 

de sare şi sare de lămâie. Legumele pregătite în acest 

fel nu devin mai închise la culoare în timpul prelucrării şi 

sucul lor are o valoare naturală.

 

Unele fructe aşa cum a r fi zmeura, căpşuna şi altele, 

trebuiesc  spălate  imediat  înainte  de  folosire,  deoarece 

acestea îşi pierd foarte repede prospeţimea.

 

Selecţia fructelor şi legumelor depinde de sezon, de pre

-

ferinţe, recomandări de sănătate. Asupra valorii nutritive 

a  sucurilor  din  legume  şi  fructe  are  influenţă  modul  în 

care acestea sunt tratate în timpul pregătirii lor.

 

Sucurile trebuie preparate din fructe zemoase şi specii de 

legume care trebuie să fie coapte, proaspete, deoarece din 

acestea se poate obţine suc cu gust şi aromă excelentă.

 

Pentru pregătirea băuturilor, cele mai recomandate legume 

sunt următoarele: roşiile, morcovii, ţelina, sfecla, pătrunjelul, 

ceapa, varza, castraveţii, napi negri, rubarbă, etc.

 

Legume cum ar fi: ridichi, arpagic, frunze de pătrunjel, 

mărar, măcriş se adaugă la băuturi tăiate mărunt.

 

Sucuri de fructe pot fi obţinute aproape din toate speciile 

de fructe

 

Merele, piersicile, caisele, prunele ar trebui să fie opărite 

cu apă clocotită pe strecurătoarea de bucătărie.

 

Scoateţi seminţele din fructele care le conţin, deoarece 

acestea ar putea deteriora dispozitivul.

 

Stoarcerea  sucului  din  prune,  afine,  zmeură,  pere  şi 

mere moi şi alte fructe moi poate fi problematică. Pulpa 

fructului  formează  o  masă  spongioasă  care  blochează 

deschiderile ochiurilor sitei.. Aceste fructe pot fi folosite 

în cantităţi mici, împreună cu alte fructe şi legume care 

sunt tari şi de asemenea, trebuie mai des curăţată sita.

 

Puteţi stoarce suc din cantităţi mici de struguri. În pâlnie 

puneţi boabele întregi de struguri după ce aţi îndepărtat 

tulpinile lemnoase.

 

Legumele de la care este folosită rădăcina şi fructele tari 

trebuiesc tăiate în bucăţele care vor intra uşor în pâlnia 

de umplere. Merele trebuiesc tăiate în bucăţi (în cazul în 

care mărimea merelor nu permite introducerea acestora 

în  întregime  în  pâlnia  de  umplere)  fără  a  le  îndepărta 

coaja şi fără a scoate sâmburii.

 

Fructele şi legumele sunt introduse în pâlnia de umplere 

numai după ce storcătorul de fructe a fost pus în funcţiune.

 

Valoarea nutriţională a sucurilor proaspete este apropiată 

de valoarea nutritivă a produselor, din care au fost pregătite.

 

Băuturile produse pe bază de sucuri sunt recomandate 

în primul rând în ceea ce priveşte alimentarea copiilor şi 

a persoanelor în vârstă.

 

Se recomandă ca în momentul în care folosiţi sucurile de 

legume să beţi apă, deoarece acestea sunt foarte esenţiale. 

Dacă sucurile acestea nu sunt diluate cu apă atunci doza 

zilnică nu trebuie să depăşească o jumătate de pahar.

 

Nu  se  recomandă  combinarea  fructelor  cu  legume,  cu 

excepţia merelor. Nu se recomandă combinarea pepe

-

nelui galben cu alte fructe.

 

Sucurile obţinute prin stoarcere nu pot fi păstrate pentru 

a fi folosite mai târziu.

 

Pentru  băuturile  din  legume,  puteţi  folosi  condimente 

aromatice:  piper,  mărar,  chimen,  nucşoară,  cimbru, 

maghiran,  iar  pentru  băuturile  de  fructe:  vanilie,  scor

-

ţişoară şi cuişoare. Pentru a obţine aroma plină a con

-

dimentelor,  înainte  de  a  le  adăuga  la  băutură  acestea 

trebuiesc  foarte  bine  zdrobite.  Acestea  trebuie  să  fie 

folosite în cantităţi mici, pentru a păstra gustul natural şi 

Summary of Contents for je1200

Page 1: ...ej 60 C Nie pozostawiaj w czonego do sieci urz dzenia bez dozoru Nie zanurzaj nap du urz dzenia w wodzie ani nie myj go pod bie c wod Do mycia obudowy nie u ywaj agresywnych deter gent w w postaci emu...

Page 2: ...oc w i warzyw Do leja zasypowego pokrywy wk adaj owoce lub warzywa i lekko dociskaj je popychaczem C Do popychania produkt w nie wolno u ywa palc w ani stosowa innych przedmiot w Wyci ni ty sok nagrom...

Page 3: ...zasypowego po usuni ciu zdrewnia ej odygi Warzywa korzeniowe i owoce twarde nale y pokroi na kawa ki mieszcz ce si w leju zasypowym Jab ka kroi si na cz ci je eli wielko jab ek nie pozwala na umieszc...

Page 4: ...jest przeciwko podagrze i reumatyzmowi Jest on doskona ym rodkiem od ywczym Sok je ynowy Sok je ynowy z niewielk ilo ci cukru i wody mineralnej daje bardzo orze wiaj cy nap j Ze wzgl du na du zawarto...

Page 5: ...lkukrotnym u yciu Sokowir wka jest przeci ona Sprawd post py procesu i czas przetwarzania z dozwolo nym czasem pracy przytoczonym w instrukcji obs ugi Sprawd napi cie podane na tabliczce znamionowej i...

Page 6: ...ervis Nepou vejte spot ebi je li oto n s tko po kozeno P ed zapnut m od av ova e se ujist te e je v ko dob e p ipevn no uzav rac mi z padkami Nevytahujte z sobn k na du ninu ani neuvol ujte uzav rac z...

Page 7: ...etr it ho provozu je 2 minuty asov interval p ed op tovn m pou it m jsou 30 minut Hlu nost spot ebi e LWA 77 dB A Popis spot ebi e 1 Pohonn jednotka od av ova e 2 Ovl dac knofl k PULSE 0 rychlost 1 ry...

Page 8: ...m je zachytit hust frakce vy a p ny V p pad pot eby v p pad nadm rn ho nahromad n du niny na s tu zp sobuj c vibrov n od av ova e doporu ujeme vyu t funkci PULSE C FUNKCE PULSE Funkce PULSE umo uje od...

Page 9: ...me b hem pit v ze zeleniny zap jet je mal m mno stv m vody jeliko jsou velmi esencion ln Jestli e nejsou vy ed n nem la by denn d vka p ekro it p l sklenice Nem lo by se m chat ovoce se zeleninou krom...

Page 10: ...z nejlep ch v Je nutn ji m chat se vami s n zkou kyselost nebo s vodou medem a cukrem Speci ln recepty pro zdrav Energy drink 6 mrkv 2 jablka erven epy va na pro i t n t la 4 mrkve okurky 1 erven epa...

Page 11: ...su V robce nebere odpov dnost za nevhodn pou it p stroje za pou it p stroje v rozporu s jeho ur en m nebo v rozporu s n vodem k obsluze V robce si vyhrazuje pr vo v robek kdykoli bez p edchoz ho ozn m...

Page 12: ...m zariadenie si starostlivo pre tajte tento n vod osoby aby ste sa vyhli riziku porane nia pr dom Opravu zariadenia m u vyko na v lu ne kvalifikovan osoby Nespr vne vykonan oprava zaria denia m e znam...

Page 13: ...d avova odovzdajte do najbli ieho servisn ho strediska Nepre a ujte zariadenie pou it m nadmern ho mno stva a pr li n m tla en m produktu v otvore na pod vanie Od avova vypnite hne potom ako za ne sil...

Page 14: ...la te k miske zaznie typick click ktor informuje o spr vnom nasaden svoriek 8 N dobu na avu umiestnite tak aby sa v levka od a vova a nach dzala vo vn tri n doby B C V pr pade nespr vneho zalo enia po...

Page 15: ...ska o najviac avy s vynikaj cimi chu ov mi a aromatick mi vlastnos ami Vhodn na pr pravu n pojov s nasleduj ce druhy zele niny pradajky zeler repa petr len cibu a kapusta uhorky ierne repa rebarbora...

Page 16: ...ru je vynikaj ce chu ov vlastnosti M ete ju kombinova so avami z in ch druhov zeleniny Konzumu jeme ju v men om mno stve ako mrkvov avu Pridan m jabl nej avy alebo citr nu zlep me jej chu Uhorkov ava...

Page 17: ...pot rebi a a porovnajte ho s hodnotami vo Va ej elektrickej sieti Pl spotrebi a sa nahrieva spotrebi pracuje pr li nahlas a dym Do lo k po kodeniu motora Vypnite spotrebi a vyberte z str ku pr vodov h...

Page 18: ...ykla n mu stredisku patr te Tento elektrospotrebi nepatr do komun lneho odpadu Spotrebite prispieva na ekologick likvid ciu v robku BSH dom c spot ebi e s r o organiza n zlo ka Bratislava je zapojen d...

Page 19: ...forduljon szakszervizhez Ne haszn lja a k sz l ket ha a forg szita s r lt A gy m lcscentrifuga zembe helye z se el tt ellen rizze hogy a fed l a z r kapcsokkal j l r gz tve van e Ne t vol tsa el a ta...

Page 20: ...lag v lt ram ra Azonnal hagyja abba a munk t s v lassza le a berendez st a h l zatr l ha a gy m lcscentrifuga motorj hoz valamilyen folyad k jutott Szakszervizben ellen riztesse a gy m lcscentrifug t...

Page 21: ...ri fug l si sebess g t bl zatot A fed lben l v felt lt t lcs rbe helyezze be a gy m l cs t vagy z lds get s k nnyed n nyomja be a t m eszk zzel C A term kek betol s hoz nem szabad az ujj t vagy valami...

Page 22: ...lcsh z vagy z lds g hez kell keverni s el tte ki kell tiszt tani a sz r t Kis mennyis gben kinyomhat a sz l l de a t lcs rbe a szemeket a sz r r l let pve kell bet lteni A gy keres z lds geket s a ke...

Page 23: ...al ban v ve kit n t panyag Szederl A kev s cukrot s sv nyvizet tartalmaz szederl b l rendk v l friss t ital k sz thet A nagy vitamin s mikroelem tartalom miatt er s t hat s f k nt id sebb szem lyek sz...

Page 24: ...trifuga t l van terhelve Hasonl tsa ssze a folyamatok halad s t s idej t a keze l si tmutat ban megadott megengedett id kkel Ellen rizze az adatt bl n megadott fesz lts get s hason l tsa ssze a h l za...

Page 25: ...dica ii privind siguran a i folosirea corespunz toare a aparatului nainte de a ncepe utilizarea dispozitivului citi i cu aten ie ntregul manual de instructiuni de ultilizare o persoan calificat pentru...

Page 26: ...t pe pl cu a de fabrica ie a dispozitivului ntrerupe i func ionarea i decupla i dispozitivul de la re eaua de alimentare cu curent electric n cazul n care la transmisia storc torului a ajuns orice fel...

Page 27: ...ev zut de pe castron B C 6 Ambele cleme de prindere trebuiesc ridicate n sus i apoi fixate n l ca urile special prev zute de pe capac 7 Ap sa i clemele de prindere pe castron sunetul click caracterist...

Page 28: ...erin e recomand ri de s n tate Asupra valorii nutritive a sucurilor din legume i fructe are influen modul n care acestea sunt tratate n timpul preg tirii lor Sucurile trebuie preparate din fructe zemo...

Page 29: ...ustoas Suc de elin Pentru producerea sucului nu trebuiesc folo site frunzele deoarece acestea ofer b uturii un gust amar Sucul din r d cina de elin este foarte gustos Acesta poate fi combinat cu sucur...

Page 30: ...orespunde cu tensiunea din re eaua de alimen tare cu curent electric Carcasa se nc lze te dispozi tivul face prea mult zgomot n timpul func ion rii i iese fum Motorul dispozitivului este defect Opri i...

Page 31: ...sau din motive ce in de construc ie de v nzare de aspectul estetic a Ecologia Ai grij de mediul nconjur tor Fiecare consumator poate contribui la pro tec ia mediului nconjur tor Acest lucru nu este ni...

Page 32: ...36 JE1200 001_v05 Zelmer Zelmer 1 50 60 RU...

Page 33: ...37 JE1200 001_v05 60 C 2 30 LWA 77 dB A 1 2 PULSE 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 A...

Page 34: ...38 JE1200 001_v05 1 2 3 4 60 C 1 2 3 4 5 6 7 B C 8 0 1 2 PULSE PULSE PULSE PULSE 1 0 2 D...

Page 35: ...39 JE1200 001_v05 60 C 5...

Page 36: ...40 JE1200 001_v05 A A C 6 2 4 1 1 1 2 4 2 1 6 2 6 3 1...

Page 37: ...41 JE1200 001_v05 30 1 2 1 2...

Page 38: ...42 JE1200 001_v05 PE...

Page 39: ...43 JE1200 001_v05 Zelmer Zelmer 1 50 60 BG...

Page 40: ...44 JE1200 001_v05 60 C 2 30 LWA 77 dB A 1 2 PULSE 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 A...

Page 41: ...45 JE1200 001_v05 14 15 16 1 2 3 4 60 C 1 2 3 4 B C 5 6 7 click 8 0 1 2 PULSE PULSE PULSE PULSE...

Page 42: ...46 JE1200 001_v05 1 0 2 60 C D 5...

Page 43: ...47 JE1200 001_v05 1 2 A C C...

Page 44: ...48 JE1200 001_v05 30 6 2 4 1 1 1 2 4 2 1 6 2 6 3 1 1 2...

Page 45: ...49 JE1200 001_v05...

Page 46: ...50 JE1200 001_v05 Zelmer Zelmer 1 50 60 UA...

Page 47: ...51 JE1200 001_v05 60 C 2 30 LWA 77 dB A 1 2 PULSE 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 A...

Page 48: ...52 JE1200 001_v05 1 2 3 4 60 C 1 2 3 4 5 6 7 8 B C 0 1 2 PULSE PULSE PULSE PULSE 1 0 2 D...

Page 49: ...53 JE1200 001_v05 60 C 5...

Page 50: ...54 JE1200 001_v05 A 6 2 4 1 1 1 2 4 2 1 6 2 6 3 1...

Page 51: ...55 JE1200 001_v05 30 1 2 1 2...

Page 52: ...56 JE1200 001_v05 26663 19848 5 40 1 15150...

Page 53: ...ore replacing any elements or approaching any moving parts during use Always disconnect the appliance from the supply if it is left unattended and before assembling disassembling or cleaning Guide foo...

Page 54: ...Remove the pusher and the lid 3 Slide out the pulp container 4 Remove the juice bowl with the strainer by turning the bowl counter clockwise so that the symbol on the bowl is aligned with the symbol...

Page 55: ...the motor unit using a damp cloth with some washing liquid Then dry thoroughly If water or juice leaks into the inside of the motor unit abort operation immediately and have the appliance checked at...

Page 56: ...proper function of the body Obtained from the carotene Vitamin A benefits your eyesight while other components of the carrot juice reduce harmful effects of nicotine and restore your skin s natural an...

Page 57: ...of spinach 6 carrots Sunny drink 2 apples 6 strawberries Love drink 3 big tomatoes cucumber 1 celery lemon Recommended speeds Fruit Vegetables Speed level 1 2 Pineapples Blueberries Peaches Beetroots...

Page 58: ...mmer Check if the strainer is not damaged If the strained is damaged you must repair the appliance at an authorised service centre The manufacturer does not accept any liability for any damages result...

Page 59: ...Notes...

Page 60: ...Notes...

Reviews: