95
Mynute Green C.S.I. E - R.S.I. E
1 -
DISPOZITIVE GENERALE DE SIGURANŢĂ
Centralele fabricate în unităţile noastre de producţie pun ac
-
centul pe fiecare componentă, pentru a garanta siguranţa atât
a utilizatorului cât şi a instalatorului, evitându-se astfel even
-
tualele accidente. Se recomandă aşadar persoanelor califica
-
te ca după fiecare intervenţie asupra produsului să acorde o
atenţie deosebită conexiunilor electrice, mai ales în ceea ce
priveşte partea neizolată a firelor conductoare, care nu trebuie
niciodată să iasă din borna de conexiuni, evitând contactul cu
părţile sub tensiune ale conductorului.
Prezentul manual de instrucţiuni constituie parte integrantă a
produsului: trebuie să însoţească centrala mereu, chiar şi în
cazul transferului la un alt proprietar sau utilizator sau în cazul
mutării la o altă instalaţie de încălzire. În caz de deteriorare
sau pierdere vă rugăm să solicitaţi o copie Centrului de Ser
-
vice Autorizat din zona în care vă aflaţi.
Instalarea centralei şi orice altă intervenţie de asistenţă sau de
întreţinere trebuie efectuate de personalul autorizat conform
indicaţiilor prevăzute de normele naţionale şi locale în vigoare.
Instalatorul trebuie să instruiască utilizatorul cu privire la func
-
ţionarea centralei şi măsurile fundamentale de siguranţă.
Această centrală poate fi utilizată numai pentru destinaţia ex
-
presă pentru care a fost construită. Producătorul nu îşi asumă
nicio responsabilitate contractuală sau non-contractuală pen
-
tru deteriorarea bunurilor sau vătămarea animalelor sau per
-
soanelor ca urmare a erorilor de instalare, reglare şi întreţinere
sau utilizare improprie.
Acest aparat serveşte la producerea de apă caldă, deci trebuie
să fie conectat la un sistem de încălzire şi/sau la un sistem de
apă caldă menajeră, compatibil cu parametrii şi puterea sa
După îndepărtarea ambalajului, asiguraţi-vă că aparatul este
complet şi în perfectă stare. În caz contrar, contactaţi distribuitorul.
Dispozitivele de siguranţă şi de reglare automată ale aparatu
-
lui nu trebuie modificate niciodată pe parcursul duratei de viaţă
a acestuia, cu excepţia modificărilor efectuate de producător
sau de distribuitor.
Dacă aparatul suferă o defecţiune şi/sau funcţionează neco
-
respunzător, opriţi-l şi nu încercaţi să-l reparaţi personal.
Ieşirea supapei de siguranţă trebuie să fie conectată la un sis
-
tem adecvat de colectare şi golire. Producătorul îşi declină ori
-
ce răspundere pentru daunele cauzate de intervenţii la supapa
de siguranţă.
Duceţi ambalajele în cutii adecvate, la centrele de colectare
corespunzătoare.
Eliminaţi deşeurile astfel încât să evitaţi orice pericol pentru
sănătate şi fără a utiliza procedee sau metode care pot polua
mediul.
Racordaţi conectorul de ieşire la un sistem de ieşire adecvat
(consultaţi capitolul 5).
În timpul instalării, informaţi utilizatorul cu privire la următoarele aspecte:
• În caz de scurgeri, trebuie să întrerupă sursa de apă şi să informe
-
ze prompt Centrul de Service Autorizat
• presiunea de funcţionare a sistemului variază între 1 şi 2 bar şi
nu trebuie să depăşească niciodată 3 bari. Dacă este necesar, să
readucă presiunea la valoarea corectă, după cum este indicat în
paragraful „Umplerea instalaţiei”
• dacă nu se intenţionează utilizarea centralei pentru o perioadă în
-
delungată, trebuie să apeleze la Centrul de Service Autorizat pen
-
tru efectuarea următoarelor operaţii:
- deconectarea boilerului principal şi a comutatoarelor generale
de sistem
- închiderea robinetelor de apă şi de gaz de la circuitele de încăl
-
zire (C.S.I. - R.S.I.) şi de apă caldă menajeră (C.S.I.)
- golirea circuitelor de încălzire (C.S.I. - R.S.I.) şi de apă caldă
menajeră (C.S.I.) pentru a preveni îngheţul.
Măsuri de siguranţă:
Centrala nu trebuie să fie utilizată de către copii sau persoane
inapte neasistate
Dispozitivele sau echipamentele electrice, de ex., comutatoa-
rele, aparatele etc., nu trebuie utilizate dacă există un miros
de gaze sau de fum. În cazul prezenţei unei scurgeri de gaze,
deschideţi toate uşile şi ferestrele pentru a aerisi zona, treceţi
robinetul general de gaz în poziţia oprit şi apelaţi imediat la
Centrul de Service Autorizat.
Nu atingeţi centrala cu picioarele goale sau dacă aveţi părţi ale
corpului umede sau ude.
Înainte de a trece la curăţarea aparatului, decuplaţi centrala
de la reţeaua de alimentare cu curent electric, poziţionând în
-
trerupătorul bipolar al instalaţiei şi întrerupătorul principal al
panoului de comenzi pe OFF
Este interzisă modificarea dispozitivelor de siguranţă sau de
reglare fără permisiunea şi instrucţiunile producătorului.
Nu trageţi, nu desprindeţi şi nu răsuciţi firele de la centrală,
chiar dacă acestea nu sunt conectate la sursa de alimentare.
Nu blocaţi şi nu reduceţi dimensiunile deschiderilor de aerisire
din cameră.
Nu lăsaţi recipiente sau substanţe inflamabile în încăpere.
Nu lăsaţi ambalajele la îndemâna copiilor.
Se interzice blocarea evacuării condensului.
2 - INSTALAREA CENTRALEI
Centrala trebuie instalată numai de către personalul calificat, cu res
-
pectarea legislaţiei curente.
Mynute Green E
este disponibilă în următoarele modele:
Mynute Green C.S.I. E
sunt centrale de tip C cu condensaţie, mon
-
tate pe perete, pentru căldură şi producţia de apă caldă menajeră.
Mynute Green R.S.I. E
sunt centrale de tip C cu condensaţie, mon
-
tate pe perete, capabile să funcţioneze în diferite condiţii, prin inter
-
mediul unei serii de jumpere montate pe placa electronică (consultaţi
secţiunea „Configurarea centralei”):
CAZUL A: numai încălzire. Centrala nu furnizează apă caldă mena
-
jeră.
CAZUL B: numai încălzire cu boiler controlat cu un termostat extern:
în aceste condiţii, centrala livrează apă caldă la boiler ori de câte ori
termostatul respectiv emite o cerere în acest sens.
CAZUL C: numai încălzire cu un boiler controlat cu sondă de tempe
-
ratură externă (set de accesorii disponibil la cerere) pentru producţia
de apă caldă. Dacă boilerul nu este furnizat de compania noastră,
asiguraţi-vă că sonda NTC respectivă are următoarele caracteristici:
10 kOhm la 25°C, B 3435 ±1%.
în funcţie de dispozitivul de evacuare fum utilizat, centralele sunt
clasificate în categoriile B23P, B53P, C13, C23, C33, C43, C53, C63,
C83, C93, C13x, C33x, C43x, C53x, C63x, C83x, C93x.
În configuraţia B23P şi B53P (când este instalată la interior), cen
-
trala nu poate fi montată în dormitoare, băi, camere de duş sau în
încăperi unde se află şeminee deschise fără un sistem adecvat de
circulaţie a aerului. Încăperea în care va fi instalată centrala trebuie
să aibă un sistem de aerisire adecvat.
În configuraţia C, centrala poate fi instalată în orice tip de încăpere,
fără să se impună restricţii cu privire la aerisire sau dimensiunile
încăperii.
3 -
REGLEMENTĂRI DE INSTALARE
3.1 Reglementări de instalare
Instalarea trebuie efectuată de personal autorizat.
Respectaţi întotdeauna normele în vigoare pe plan local ş naţional.
Mynute Green
poate fi instalată la interior.
Centrala este dotată cu protecţii care asigură funcţionarea corectă
a întregii instalaţii, cu un interval de temperaturi de la 0 °C la 60 °C.
Pentru a beneficia de protecţiile amintite, aparatul trebuie să întru
-
nească toate condiţiile ca să poată porni, deoarece orice blocare (de
ex. lipsă gaz, pană de curent electric, intervenţia unui dispozitiv de
siguranţă) dezactivează aceste protecţii.
În acest manual sunt utilizate următoarele simboluri:
ATENŢIE = operaţii care necesită o atenţie deosebită şi o pregătire
specifică
NEPERMIS= operaţii care NU TREBUIE efectuate
Funcţiile ACM ale R.S.I. sunt aplicabile numai dacă este conectat un boiler
(accesoriu disponibil la cerere).
ÎN ATENŢIA INSTALATORULUI
RO