39
Tonometru D-KAT tip Z de la KEELER
RO
7.4 UTILIZAREA INSTRUMENTULUI/REALIZAREA UNEI MĂSURĂTORI
Instrucțiuni pentru pacient
• Capul pacientului trebuie să se sprijine bine pe mentonieră și pe suportul pentru frunte. Dacă este
necesar, se poate utiliza o bandă pentru a menține capul imobil.
• Solicitați pacientului să privească înainte. Dacă este necesar, folosiți o țintă pe care să fie fixată
privirea pentru a menține imobilitatea ochilor.
• Recomandăm să i se reamintească pacientului din timp în timp în cursul examinării să își țină
ochii larg deschiși. Dacă este necesar, examinatorul își poate folosi vârfurile degetelor pentru a
ține pleoapele deschise, având grijă să nu exercite presiune asupra ochiului.
• Când pleoapele sunt ridicate, unghiul dintre microscop și unitatea de iluminare trebuie redus la
aproximativ 10° astfel încât fasciculul luminos să treacă prin corpul prismei. În această poziție va
fi posibil să se obțină o imagine fără reflexii.
• Imediat înainte de măsurare, solicitați pacientului să își închidă ochii pentru câteva secunde,
astfel încât să se asigure umezirea suficientă a corneei cu lichid lacrimal care conține soluție de
fluoresceină.
Realizarea măsurătorilor
• Deplasați lampa cu fantă spre înainte pentru a aduce prisma de măsurare în contact cu centrul
corneei în zona de deasupra pupilei. Limbul va fi iluminat cu o lumină albăstruie. Examinatorul va
putea să observe mai bine direct acest fenomen din partea opusă.
• În momentul în care limbul cornean este iluminat corect, opriți imediat orice deplasare înainte a
lămpii cu fantă.
• După stabilirea contactului, observați corneea prin
microscop. După ce tamburul de măsurare este setat la
poziția 10 pe ecranul LED, cele două inele semicirculare de
fluoresceină (ale căror dimensiuni vor varia în funcție de
presiunea oculară) vor pulsa ritmic când tonometrul este în
poziția de măsurare corectă.
• Utilizați controlul joystick al lămpii cu fantă pentru a face
corecțiile necesare până când suprafața aplatizată se
observă ca două suprafețe semicirculare de arie egală în
centrul câmpului vizual. (Figura 1). Micile reglaje în jos
realizate cu joystick-ul nu vor avea niciun efect asupra
dimensiunilor imaginilor semicirculare.
• Măriți presiunea de aplatizare prin rotirea tamburului de măsurare al tonometrului până când
marginile inelelor de fluoresceină se ating se încrucișează pe măsură ce ochiul pulsează (Figura
2). Lățimea inelelor de fluoresceină din jurul poziției de contact a prismei de măsurare trebuie să
fie egală cu aproximativ 1/10 din diametrul suprafeței aplatizate (0,3 mm).
Figura 1: Imagini semicirculare în
centrul câmpului vizual.
Summary of Contents for D-KAT Z
Page 1: ...EN RO Keeler Digital Applanation Tonometer D KAT Z type INSTRUCTIONS FOR USE...
Page 2: ......
Page 4: ......
Page 55: ......