MeterMaster Plus
83
RO
Indicaţii importante
• Punctul laser indică punctul de măsurare al suprafeței de măsurare
cu ultrasunete până la care se măsoară.
• Dacă în calea de măsurare se află obiecte și obstacole sau se realizează
o măsurarea prea aproape de pereți se pot cauza măsurări eronate din
cauza reflexiilor. Verificați distanțele măsurate pe cât posibil în funcție
de o linie vizibilă liberă.
• Aparatul compensează la măsurarea diverselor temperaturi din
încăpere. Luaţi în considerare faptul că este nevoie de o durată scurtă
de adaptare la schimbarea locaţiei cu diferenţe mari de temperatură.
• Variațiile de presiune ale aerului și influențele din cauza umidității
aerului pot cauza abateri la măsurare, zgomotul vântului și alte surse
de zgomot pot distorsiona rezultatul.
• Covoarele, tapițeriile sau perdelele nu reflectă în mod optim
ultrasunetul. Utilizați în astfel de cazuri obiecte de ajutor netede
precum biblioteci, oglinzi sau altele similare.
• Ultrasunetele nu trec prin sticlă (geamul ferestrelor).
• O funcţie de economisire a energiei decuplează automat aparatul.
• Curăţarea cu o lavetă moale. Este interzisă pătrunderea apei în carcasă.
Prevederile UE şi debarasarea
Aparatul respectă toate normele necesare pentru
circulaţ ia liberă a mărfii pe teritoriul UE.
Acest produs este un aparat electric şi trebuie colectat
separat şi debarasat în conformitate cu normativa
europeană pentru aparate uzate electronice şi electrice.
Pentru alte indicaţii privind siguranţa şi indicaţii
suplimentare vizitaţi:
www.laserliner.com/info
Cod eroare:
Err:
Eroare de măsurare, măsurați din nou
Date tehnice
(Ne rezervăm dreptul să efectuăm modificări tehnice 12.16)
Domeniu măsurare
0,6 m … 13 m
Exactitate
< 0,5%
Clasă laser
2 < 1 mW
Lungime undă laser
630-660 nm
Alimentare energie
Tip 9V E bloc
Dimensiuni (L x Î x A)
63 x 131 x 38 mm
Greutate (incl. baterie)
0,15 kg
Decuplare automată
30 sec
Temperatură de lucru
0 °C … 40 °C
Summary of Contents for MeterMaster Plus
Page 2: ...02 Laser Ultrasonic...
Page 3: ...MeterMaster Plus 03...