
298
Română
434723
*434723*
2.3
Instrucţiuni suplimentare de protecţie a muncii
Securitatea persoanelor
▶
Nu sunt admise intervenţii neautorizate sau modificări asupra aparatului.
▶
Ţineţi întotdeauna ferm aparatul cu ambele mâini de mânerele special prevăzute. Menţineţi
mânerele în stare uscată, curată, fără ulei şi unsoare.
▶
Purtaţi căşti antifonice.
Efectele zgomotului pot conduce la pierderea auzului.
▶
Dacă aparatul este utilizat fără sistem de aspirare a prafului, trebuie să utilizaţi o mască uşoară de
protecţie respiratorie pe parcursul lucrărilor care produc praf.
▶
Utilizaţi aparatul numai cu dispozitivele de protecţie aferente.
▶
Faceţi pauze de lucru, exerciţii de destindere şi exerciţii ale degetelor, pentru a stimula circulaţia
sanguină prin degete.
▶
Aparatul nu este destinat persoanelor cu o constituţie slabă şi fără efectuarea unui instructaj.
▶
Nu permiteţi accesul copiilor la aparat.
▶
Conectaţi produsul numai când sunteţi la postul de lucru.
▶
Înlăturaţi acumulatorul la depozitarea şi transportul aparatului.
▶
Nu lucraţi cu produsul deasupra capului.
▶
Nu frânaţi produsul prin contraapăsare laterală pe pânza de ferăstrău.
▶
Pe calea de tăiere nu trebuie să existe obstacole. Nu tăiaţi în şuruburi, cuie etc.
▶
Nu atingeţi flanşa de prindere şi şurubul de tensionare când aparatul este în funcţiune.
▶
Nu apăsaţi niciodată butonul pentru blocarea arborelui principal, când pânza de ferăstrău se
roteşte.
▶
Nu îndreptaţi aparatul spre persoane.
▶
Adaptaţi forţa de avans la pânza de ferăstrău şi la materialul care se prelucrează, astfel încât
pânza de ferăstrău să nu se blocheze şi să provoace un recul.
▶
Evitaţi supraîncălzirea vârfurilor de la dinţii ferăstrăului.
▶
La tăierea cu ferăstrăul a plasticului se va evita topirea materialului plastic.
▶
Pulberea materialelor cum ar fi vopselele care conţin plumb, unele tipuri de lemn, betonul / zidăria / piatra
care conţine cuarţ şi minerale, precum şi metale pot dăuna sănătăţii. Atingerea sau inhalarea pulberii
poate provoca reacţii alergice şi/ sau afecţiuni ale căilor respiratorii ale utilizatorului sau ale persoanelor
aflate în apropiere. Anumite categorii de pulbere cum ar fi praful din lemn de stejar sau de fag sunt
considerate drept cancerigene, în special în combinaţie cu substanţele suplimentare pentru tratarea
lemnului (cromaţi, substanţe de protecţie a lemnului). Manevrarea materialului care conţine azbest este
permisă numai persoanelor cu pregătire de specialitate.
Utilizaţi în măsura posibilităţii un sistem de
aspirare a prafului. Pentru a obţine un grad ridicat de aspirare a prafului, utilizaţi un aparat mobil
adecvat pentru desprăfuire. Dacă este cazul, purtaţi o mască de protecţie a respiraţiei, care să
fie adecvată pentru praful respectiv. Asiguraţi o aerisire bună a locului de muncă. Respectaţi
prescripţiile în vigoare în ţara dumneavoastră pentru materialele care se prelucrează.
▶
Înainte de începerea lucrului stabiliţi clasa de periculozitate a materialului pulverulent care se
formează în timpul lucrărilor. Utilizaţi un aspirator de praf industrial cu clasificare a clasei de
protecţie avizată oficial, care corespunde dispoziţiilor locale cu privire la protecţia împotriva
prafului.
▶
Respectaţi prescripţiile naţionale privind protecţia muncii.
Securitatea electrică
▶
Înainte de începerea lucrului, verificaţi dacă în zona de lucru există ascunşi conductori electrici sau
ţevi de gaz şi de apă, de ex. cu un detector de metale.
Piesele metalice aflate în contact exterior cu
aparatul se pot afla sub tensiune în cazul în care, spre exemplu, aţi deteriorat din greşeală un conductor
electric. Acest lucru reprezintă un pericol serios de electrocutare.
Manevrarea şi folosirea cu precauţie a acumulatorilor
▶
Respectaţi directivele speciale pentru transportul, depozitarea şi exploatarea acumulatorilor LiIon.
▶
Feriţi acumulatorii de influenţa temperaturilor înalte şi a focului.
Pericol de explozie.
▶
Nu este permisă dezmembrarea, strivirea, încălzirea la peste 80°C (176°F) sau arderea acumulato-
rilor.
În caz contrar, apare pericolul de incendiu, explozie şi producere a iritaţiilor de natură chimică.
▶
Pentru acumulatorii deterioraţi (de ex. acumulatorii cu fisuri, piese rupte, îndoite, contacte bătute
şi/ sau extrase) nu este permisă nici încărcarea şi nici utilizarea în continuare a lor.
▶
Nu utilizaţi acumulatorii ca surse de energie pentru alţi consumatori nespecificaţi.
▶
Dacă acumulatorul se înfierbântă prea puternic pentru a putea fi ţinut în mână, este posibil ca el să
fie defect.
Aşezaţi aparatul într-un loc neinflamabil la o distanţă suficientă faţă de materiale
Содержание SCW 22-A
Страница 2: ...1...
Страница 3: ...2 3 4 5...
Страница 4: ...6 7 8...
Страница 6: ......
Страница 166: ...160 434723 434723 1 1 1 1 2 1 2 1 1 2 2 1 2 3 1 3 1 3 1...
Страница 168: ...162 434723 434723...
Страница 169: ...434723 434723 163 130 C 265 F 2 2...
Страница 170: ...164 434723 434723...
Страница 171: ...434723 434723 165 2 3...
Страница 172: ...166 434723 434723 Li Ion 80 C 176 F Hilti 2 4 2 5 Li Ion 80 C Hilti Hilti...
Страница 176: ...170 434723 434723 2 5 1 4 2 1 2 3 4 5 6 7 5 1 5 3 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 5 1 6 4 1 2 3 5 10 mm 5 1 7 5 1...
Страница 178: ...172 434723 434723 5 2 5 1 2 3 171 4 5 2 6 1 2 5 3 1 2 3 6 Li Ion Hilti Hilti Store www hilti group 6 1 1 2 3...
Страница 179: ...434723 434723 173 4 6 2 7 8 Hilti 8 1 LED 1 LED 4 LED...
Страница 181: ...434723 434723 175 11 Hilti...
Страница 212: ...206 434723 434723 1 2 3 1 3 1 3 1 NFC iOS Android Hilti 1 4 SCW 22 A 01...
Страница 213: ...434723 434723 207 1 5 Hilti Entwicklungsgesellschaft mbH Zulassung Ger te Hiltistra e 6 86916 Kaufering 2 2 1...
Страница 214: ...208 434723 434723...
Страница 215: ...434723 434723 209 130 C 2 2...
Страница 216: ...210 434723 434723 2 3...
Страница 217: ...434723 434723 211 80 C Hilti...
Страница 218: ...212 434723 434723 2 4 2 5 80 C Hilti Hilti...
Страница 219: ...434723 434723 213 3 3 1 1 Q W E R T Z U 45 I 0 O P 3 2 HSS Hilti B 22 Hilti C4 36 3 3...
Страница 222: ...216 434723 434723 5 1 4 2 1 2 3 4 5 6 7 5 1 5 3 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 5 1 6 4 1 2 3 5 10 5 1 7 5 1 2...
Страница 224: ...218 434723 434723 4 5 2 6 1 2 5 3 1 2 3 6 Hilti Hilti Store www hilti group 6 1 1 2 3 4...
Страница 225: ...434723 434723 219 6 2 7 8 Hilti 8 1...
Страница 226: ...220 434723 434723 8 2 Hilti 218 9 Hilti Hilti Hilti Hilti Store 10 RoHS qr hilti com r4824 QR RoHS...
Страница 227: ...434723 434723 221 11 Hilti...
Страница 284: ...278 434723 434723 1 1 1 1 2 1 2 1 1 2 2 1 2 3...
Страница 286: ...280 434723 434723...
Страница 287: ...434723 434723 281 130 C 265 F...
Страница 288: ...282 434723 434723 2 2 je...
Страница 289: ...434723 434723 283 2 3...
Страница 290: ...284 434723 434723 80 C 176 F Hilti 2 4 2 5 80 C Hilti Hilti...
Страница 291: ...434723 434723 285 3 3 1 1 Q W E R T Z U 45 I 0 O P 3 2 HSS Hilti B 22 Hilti C4 36 3 3...
Страница 294: ...288 434723 434723 5 1 4 2 1 2 3 4 5 6 7 5 1 5 3 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 5 1 6 4 1 2 3 5 10 5 1 7 5 1 2...
Страница 296: ...290 434723 434723 5 2 5 1 2 3 289 4 5 2 6 1 2 5 3 1 2 3 6 Hilti Hilti Store www hilti group 6 1 1 2 3 4...
Страница 297: ...434723 434723 291 6 2 7 8 Hilti 8 1 1 4...
Страница 298: ...292 434723 434723 8 2 Hilti 290 9 Hilti Hilti Hilti Hilti Store 10 RoHS qr hilti com r4824 RoHS QR 11 Hilti...
Страница 328: ...322 434723 434723 1 1 1 1 2 1 2 1 1 2 2 1 2 3 1 3 1 3 1...
Страница 330: ...324 434723 434723...
Страница 331: ...434723 434723 325 130 265 2 2...
Страница 332: ...326 434723 434723...
Страница 333: ...434723 434723 327 2 3 80 176...
Страница 334: ...328 434723 434723 Hilti 2 4 2 5 80 Hilti Hilti...
Страница 335: ...434723 434723 329 3 3 1 1 Q W E R T Z U 45 I 0 O P 3 2 HSS Hilti B 22 Hilti C4 36 3 3 LED 75 100 LED 50 75 LED 25 50...
Страница 338: ...332 434723 434723 1 2 3 4 5 6 7 5 1 5 3 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 5 1 6 4 1 2 3 5 10 5 1 7 5 1 2 3 4...
Страница 340: ...334 434723 434723 4 5 2 6 1 2 5 3 1 2 3 6 Hilti Hilti Store www hilti group 6 1 1 2 3 4 6 2...
Страница 341: ...434723 434723 335 7 8 Hilti 8 1 LED 1 LED 4 LED 8 2...
Страница 342: ...336 434723 434723 Hilti 334 9 Hilti Hilti Hilti Hilti Store 10 RoHS qr hilti com r4824 RoHS QR 11 Hilti...
Страница 385: ...434723 434723 379 1 1 1 1 2 1 2 1 1 2 2 1 2 3...
Страница 387: ...434723 434723 381...
Страница 388: ...382 434723 434723 130 C 265 F...
Страница 389: ...434723 434723 383 2 2...
Страница 390: ...384 434723 434723 2 3...
Страница 391: ...434723 434723 385 80 C 176 F Hilti 2 4 2 5...
Страница 392: ...386 434723 434723 80 C Hilti Hilti 3 3 1 1 Q W E R T Z U 45 I 0 O P 3 2...
Страница 395: ...434723 434723 389 5 1 2 1 2 3 5 1 3 1 2 5 1 4 2 1 2 3 4 5 6 7 5 1 5 3 1 2 3 4 5 6...
Страница 396: ...390 434723 434723 7 8 9 10 5 1 6 4 1 2 3 5 10 5 1 7 5 1 2 3 4 5 1 8 6 1 2 3 5 1 9 7 1 2 3 4 5 5 1 10 8 1 2 3 4 5...
Страница 397: ...434723 434723 391 5 2 5 2 1 5 2 2 5 2 3 0 1 2 391 3 5 2 4 50 1 2 391 3 5 2 5 1 2 3 391 4 5 2 6 1 2 5 3 1 2 3 6...
Страница 398: ...392 434723 434723 Hilti Hilti Store www hilti group 6 1 1 2 3 4 6 2 7...
Страница 399: ...434723 434723 393 8 Hilti 8 1 1 4 8 2 Hilti...
Страница 400: ...394 434723 434723 391 9 Hilti Hilti Hilti Hilti Store 10 RoHS qr hilti com r4824 RoHS QR 11 Hilti...
Страница 401: ...434723 434723 395 1 1 1 1 2 1 2 1 1 2 2 1 2 3 1 3 1 3 1...
Страница 403: ...434723 434723 397...
Страница 404: ...398 434723 434723 130 C 265 F 2 2...
Страница 405: ...434723 434723 399 2 3...
Страница 406: ...400 434723 434723 Li Ion 80 C 176 F Hilti 2 4 2 5 Li Ion 80 C 1 m Hilti Hilti...
Страница 412: ...406 434723 434723 6 Li Ion Hilti Hilti Store www hilti group 6 1 1 2 3 4 6 2 7...
Страница 413: ...434723 434723 407 8 Hilti 8 1 LED 1 LED 4 LED 8 2 ON OFF ON OFF Hilti 405 9 Hilti Hilti Hilti...
Страница 414: ...408 434723 434723 Hilti Store 10 RoHS qr hilti com r4824 RoHS QR 11 Hilti...
Страница 415: ...434723 434723 409 1 1 1 1 2 1 2 1 1 2 2 1 2 3 1 3 1 3 1...
Страница 417: ...434723 434723 411 OFF...
Страница 418: ...412 434723 434723 130 C 265 F 2 2...
Страница 419: ...434723 434723 413 2 3...
Страница 420: ...414 434723 434723 80 C 176 F Hilti 2 4 2 5 80 C 1 Hilti Hilti...
Страница 426: ...420 434723 434723 Hilti Hilti Store www hilti group 6 1 1 2 3 4 6 2 7 8 Hilti...
Страница 427: ...434723 434723 421 8 1 LED 1 LED 4 LED 8 2 ON OFF ON ON ON OFF Hilti 419 9 Hilti Hilti Hilti Hilti Store...
Страница 428: ...422 434723 434723 10 RoHS qr hilti com r4824 RoHS QR 11 Hilti...
Страница 429: ...434723 434723 423 1 1 1 1 2 1 2 1 1 2 2 1 2 3 1 3 1 3 1 DC...
Страница 431: ...434723 434723 425 130 C 265 F 2 2...
Страница 432: ...426 434723 434723 2 3...
Страница 433: ...434723 434723 427 80 C 176 F Hilti 2 4 2 5 80 C Hilti Hilti...
Страница 439: ...434723 434723 433 Hilti Hilti Hilti Store Hilti www hilti group 6 1 1 2 3 4 6 2 7 8 Hilti 8 1 LED...
Страница 441: ...434723 434723 435 1 1 1 1 2 1 2 1 1 2 2 1 2 3 1 3 1 3 1 DC...
Страница 443: ...434723 434723 437 130 C 265 F 2 2...
Страница 444: ...438 434723 434723 2 3...
Страница 445: ...434723 434723 439 80 176 Hilti 2 4 2 5 80 Hilti Hilti...
Страница 450: ...444 434723 434723 5 2 5 2 1 5 2 2 5 2 3 0 1 2 444 3 5 2 4 50 1 2 444 3 5 2 5 1 2 3 444 4 5 2 6 1 2 5 3 1 2 3 6 Hilti...
Страница 451: ...434723 434723 445 Hilti Hilti Store www hilti group 6 1 1 2 3 4 6 2 7 8 Hilti 8 1 LED 1 LED 4 LED...
Страница 452: ...446 434723 434723 8 2 Hilti 444 9 Hilti Hilti Hilti Hilti Hilti Store 10 RoHS qr hilti com r4824 RoHS 11 Hilti...
Страница 453: ...sew 22 A22...
Страница 454: ......
Страница 455: ......
Страница 456: ...Hilti registered trademark of Hilti Corp Schaan Pos 1 20210908 434723 434723...