27
PROTECŢIA MEDIULUI
Reciclarea ambalajului
Dispozitivul este protejat
pe toată perioada trans
-
portului
Vă rugăm ca după ce des
-
pachetaţi aparatul să arun
-
caţi elementele ambalajului
astfel încât acest lucru
să nu dăuneze mediului în
-
conjurător. Toate materialele folosite pentru
ambalare sunt neutre pentru mediul natural,
100% pot fi reciclate:
l
Ambalajul extern din carton / folie
l
Forma din poliester înspumat (PS), li
-
ber de FCKW
l
Folii şi pungi din polietilenă (PE)
RETRAGEREA DIN EXPLOATARE
În cazul în care acest
produs nu va mai fi folosit,
înainte de aruncare
trebuie să tăiaţi cablul de
alimentare.
Acest aparat este marcat
conform Directivei Eu
-
ropene
2002/96/CE
şi
Legii poloneze cu privire la echipamentele
electrice şi electronice folosite cu simbolul
containerului pentru deşeuri tăiat.
Acest marcaj informează că echipamentul
acesta după perioada în care a fost utilizat
nu poate fi aruncat împreună cu gunoiul
menajer.
Utilizatorul este obligat să-l predea la
punctele de primire a echipamentelor elec
-
trice şi electronice folosite. Instituţiile care
le primesc, inclusiv punctele de ridicare,
magazinele şi autorităţile locale vor organi
-
za un sistem corespunzător de predare a
acestor echipamente.
Procedarea corespunzătoare cu echipa
-
mentele electrice şi electronice asigură
eliminarea consecinţelor dăunătoare
pentru sănătatea oamenilor şi a mediului
înconjurător, care reies din prezenţa unor
substanţe periculoase şi din depozitarea şi
prelucrarea necorespunzătoare a acestui
tip de echipament.
Garanţia
Activităţile cuprinse de garanţie în conformitate cu foaia de garanţie.
Producătorul nu răspunde pentru niciun defect produs de manipularea necorespunzătoare a produsului.
GARANŢIE, MANIPULAREA POST-VÂNZARE
Declarația producătorului
Prin prezenta, producătorul declară că, acest produs îndeplinește cerințele de bază ale
directivelor europene menționate în continuare:
• directiva cu privire la joasa tensiune 2014/35/CE
• directiva cu privire la compatibilitatea electromagnetică 2014/30/CE
• directiva 2009/125/EC
• directiva cu privire RoHS 2011/65/EC
și de aceea produsul a fost marcat cu simbolul
și a fost emisă declarație de confor-
mitate care este pusă la dispoziția organelor de supraveghere a pieței.
Содержание OKC951SH
Страница 2: ...2...
Страница 3: ...3 675 440 77 900 450 655 205 255 min 150 max 460 min 1255 max 1565...
Страница 5: ...5 10mm 2x 8 x 40mm 2x 4 5 x 50mm 2 x 8 2 x 8 Y Y X X 3c 3d 3e 3f 16 cm 10 cm 16 cm 1 cm 30 cm 3g 3h...
Страница 6: ...6 16 cm 3h 1 cm 30 cm W cm W 2cm 220 240V 50 60Hz 3i 3j 3k 3m 3l...
Страница 7: ...7 4 5 6 3n 4x 3 9 x 9 5 3n 12V 20W G4 7...
Страница 8: ...8 HANSA i 9 13 15 17 17...
Страница 9: ...9 i l l l 120 150 4 5 l i l...
Страница 10: ...10 l l 1a b c l l l l 1...
Страница 11: ...11 l 0 004 l l l l l...
Страница 12: ...12 l l l l l l l l l...
Страница 13: ...13 2 3...
Страница 14: ...14 150 120 8...
Страница 16: ...16 5 2 2 6 7 l l l l...
Страница 17: ...17 100 l l FCKW PS l PE 2002 96 2014 35 C 2014 30 C 2009 125 E 004 2011 020 2011...
Страница 28: ...28 HANSA i 29 33 35 37 37...
Страница 29: ...29 i l l l 120 150 mm 4 5 l i l...
Страница 30: ...30 l l 1a b c l l l l...
Страница 31: ...31 l 0 004 l l l l l...
Страница 32: ...32 l l l l l l l l l...
Страница 33: ...33 2 3...
Страница 34: ...34 150 120 8...
Страница 35: ...35 4 1 3 90 F C L 10 90 10 T 0 10 1 10 2 20 3 30 T T C 220 F l00 0 3 C F T 10 T 2 l A l l 5 230 V 1 4 3...
Страница 36: ...36 5 2 2 6 7 l l l l...
Страница 37: ...37 100 l l PS FCKW l PE 2002 96 2014 35 2014 30 2009 125 EO RoHS 2011 65 EO...
Страница 38: ...38 HANSA i 39 43 45 47 47...
Страница 39: ...39 i l l l 4 5 120 150 l i l...
Страница 40: ...40 l l 1a b c l l l l 1...
Страница 41: ...41 l 0 004 l l l l l...
Страница 42: ...42 l l l l l l l l l...
Страница 43: ...43 2 3...
Страница 44: ...44 150 120 8...
Страница 45: ...45 4 4 1 3 Timer 90 F C L 10 10 90 0 10 1 10 2 20 3 30 220 100 F F 0 3 10 Timer 2 20 250 2 5 20 l l l 230 5 4 3...
Страница 46: ...46 5 2 2 6 7 l l l l...
Страница 47: ...47 100 l l FCKW PS l PE 2002 96 EC 2014 35 C 2014 30 C 2009 125 E 004 2011 020 2011...
Страница 48: ...48 HANSA i 49 53 55 57 57...
Страница 49: ...49 i l l l 120 150 4 5 l i l...
Страница 50: ...50 l l 1a b c l l l l...
Страница 51: ...51 l 0 004 l l l l...
Страница 52: ...52 l l l l l l l l l l...
Страница 53: ...53 2 3...
Страница 54: ...54 150 120 8...
Страница 56: ...56 5 2 2 6 7 l l l l...
Страница 57: ...57 100 l l FCKW PS l PE 2002 96 2014 35 EC 2014 30 EC 2009 125 EC RoHS 2011 65 EC...
Страница 78: ...78...
Страница 79: ...79...