18
• Nu utilizaţi acest produs în scopuri diferite de cele
prezentate în acest manual.
• După ce aţi despachetat produsul, verificaţi
integritatea acestuia: dacă aveţi dubii, adresaţi-vă
imediat unei persoane calificate din punct de
vedere profesional sau unui Centru de Asistenţă
Tehnică Vortice autorizat. Nu lăsaţi ambalajul la
îndemâna copiilor sau a persoanelor handicapate.
• Folosirea oricărui aparat electric presupune
respectarea unor reguli fundamentale, de exemplu:
a) nu trebuie atins cu mâinile ude sau umede; b) nu
trebuie atins când persoana este desculţă; c) nu
trebuie să fie utilizat de copii sau de persoane
handicapate.
• Puneţi aparatul într-un loc sigur, astfel încât să nu
fie la îndemâna copiilor sau a persoanelor
handicapate, în momentul în care hotărâţi să îl
deconectaţi de la reţeaua electrică şi să nu îl mai
folosiţi.
• Nu utilizaţi aparatul în prezenţa substanţelor sau a
vaporilor inflamabili, ca de exemplu alcool,
insecticide, benzină etc.
• Nu aduceţi nici un fel de modificare produsului.
• Nu lăsaţi aparatul expus la agenţi atmosferici
(ploaie, soare etc.).
• Verificaţi periodic integritatea aparatului. În cazul în
care constataţi că are imperfecţiuni, nu utilizaţi
aparatul şi contactaţi imediat un Centru de
Asistenţă Vortice autorizat.
• În cazul unei funcţionări defectuoase şi/sau a unei
defectări a aparatului, adresaţi-vă imediat unui
Centru de Asistenţă autorizat Vortice şi cereţi,
pentru eventualele reparaţii, folosirea pieselor de
schimb Vortice originale.
• Dacă aparatul cade sau primeşte lovituri puternice,
rugaţi să fie verificat imediat de un Centru de
Asistenţă Tehnică Vortice autorizat.
• Instalarea aparatului trebuie să fie efectuată de către
personal calificat din punct de vedere profesional.
• Instalaţia electrică la care e conectat produsul
trebuie să fie conformă cu normele în vigoare.
• Aparatul nu are nevoie de conectare la o priză cu
legătură la pământ, deoarece e construit cu izolare
dublă.
• Conectaţi aparatul la reţeaua de alimentare/priza
electrică doar dacă puterea instalaţiei/prizei este
adecvată pentru puterea sa maximă. În caz contrar,
adresaţi-vă imediat unei persoane calificate din
punct de vedere profesional.
• Pentru instalare trebuie să fie prevăzut un
întrerupător omnipolar cu o distanţă de deschidere
a contactelor de cel puţin 3 mm.
• Stingeţi întrerupătorul general al instalaţiei când: a)
observaţi o anomalie în funcţionare; b) hotărâţi să
efectuaţi o operaţiune de curăţare la exterior; c)
hotărâţi să nu utilizaţi aparatul pe perioade mai
scurte sau mai lungi.
• Este indispensabil să asiguraţi afluxul necesar de
aer în încăpere pentru a garanta funcţionarea
produsului. În cazul în care în aceeaşi încăpere mai
este instalat un aparat care funcţionează cu
combustibil (boiler, sobă cu metan etc.), care nu
este etanş, asiguraţi-vă că afluxul de aer
garantează şi perfecta combustie a acestui aparat.
• Aparatul este proiectat pentru a evacua aerul direct
la exterior/interior sau în conducte scurte rezervate
doar pentru el. Îşi pierde din eficienţă dacă este
instalat astfel încât să evacueze în conducte cu o
contrapresiune puternică.
• Fluxul de aer sau de fum ce urmează a fi evacuat
trebuie să fie curat (adică fără elemente grase,
funingine, agenţi chimici şi corozivi sau amestecuri
explozive şi inflamabile) şi să aibă o temperatură
sub 50°C (122°F), (mod. 300/12” - 60 Hz - 40°C -
104°F).
• Nu acoperiţi şi nu astupaţi cele două grătare de
aspiraţie şi de evacuare ale aparatului, astfel încât
să se asigure o circulaţie optimă a aerului.
Vortice 150/6”- 230/9” - 300/12”
automat/reversibil ARI-LL-S
Produsul e acţionat prin punerea sub tensiune prin
intermediul întrerupătorului de comandă. Clapetele
de închidere, aflate sub grătar, se deschid la câteva
secunde după aprindere.
Atenţie:
acest simbol i
ndică măsuri de precauţie necesare pentru a evita producerea
de pagube utilizatorului
!
DESCRIERE ŞI UTILIZARE
ROMÂNĂ
ATENŢIE - MĂSURI DE PRECAUŢIE
Produsul cump
ă
rat de Dv. e un aparat Vortice de
înalt
ă
tehnologie. Este un aspirator elicoidal care
evacueaz
ă
sau introduce aerul în înc
ă
peri de
dimensiuni mici
ş
i mijlocii. Variantele LL, cu rulmen
ţ
i
cu bile, garanteaz
ă
cel pu
ţ
in 30.000 de ore de
func
ţ
ionare mecanic
ă
f
ă
r
ă
probleme
ş
i o silen
ţ
iozitate
constant
ă
în timp. Datorit
ă
faptului c
ă
este protejat
împotriva stropilor de ap
ă
(grad de protec
ţ
ie IPX4),
aparatul e ideal pentru utilizarea în medii cu umiditate
ridicat
ă
. Sunt garantate presta
ţ
ii maxime
ş
i o lung
ă
durat
ă
de folosire dac
ă
produsul este utilizat în mod
corect, respectând instruc
ţ
iunile de mai jos.
A = AUTOMAT deschidere automat
ă
a gr
ă
tarului
R = REVERSIBIL
LL = LONG LIFE motor cu rulmen
ţ
i cu bile
S = Presta
ţ
ii poten
ţ
ate
I
= ÎNCASTRARE
Măsuri de precauţie:
acest simbol indică măsuri de precauţie necesare pentru
a evita defectarea produsului
!
Содержание VARIO 150/6 ARI
Страница 5: ...6 23 23 25 32 33 42 24 24 25 32 33 42 O e e RU 22 22 25 32 33 42 Vortice AR ZH...
Страница 22: ...23...
Страница 23: ...24...
Страница 25: ...26 3 4 1 2 4A MOD A P min 150 6 260x260 135 230 9 345x345 180 300 12 435x435 210...
Страница 26: ...27 6 7 8 5 4B...
Страница 28: ...29 9 10 4A 5A 5B 6A 7A 8A...
Страница 29: ...30 11 12 14 15 16 17 13 18...
Страница 30: ...31 19...
Страница 41: ...42 Vortice Vortice Vortice RU...
Страница 43: ...44 Note...
Страница 44: ...45...
Страница 45: ...46...
Страница 46: ...47...