
MONTARE
(Se va pune în funcţiune doar de către un specialist!)
• În cazul unor autovehicule, modul de montare a aparatului s-ar putea să difere.
• Legaţi cablurile aparatului, conform instrucţiunilor. Prima dată verifi caţi dacă mufele
şi conectorii din autovehicul sunt potrivite pentru montarea aparatului, în conformitate
cu cele descrise în prezentul manual. Aveţi în vedere corectitudinea legăturilor şi
evitaţi scurtcircuitarea! Conduceţi cablurile boxelor cu atenţie!
• Este interzisă legarea oricărui fi r de la boxe cu polul negativ/masa a autovehiculului
sau al alimentării (de ex. cu cablul de alimentare negru sau cu o parte metalică a
autovehiculului).
• Este interzisă legarea fi relor de canal dreapta de cel de canal stânga!
• Pentru protejarea sistemului audio de zgomotele externe:
- Aşezaţi aparatul şi conduceţi cablurile la o distanţă de cel puţin 10 cm de cablurile
autovehiculului.
- Ţineţi cât de departe posibil cablurile acumulatorului de alte cabluri.
- Conectaţi cablul de împământare de o parte metalică a autovehiculului, care iniţial
a fost curăţată de impurităţi, uleiuri şi vopsea.
- În cazul în care utilizaţi un echipament pentru reducerea zgomotelor, acesta trebuie
montat cât mai departe de aparat.
CONECTAREA DIFUZOARELOR / EVENTUALA LEGARE GREŞITĂ
În unele cazuri este posibil, ca prin mărirea volumului nu creşte proporţional şi volumul
joaselor. Acest lucru depinde atât de numărul difuzoarelor, cât şi de amplasarea aces-
tora sau legarea eronată a fi relor acestora de poli.
1. În cazul utilizării celor două difuzoare frontale:
• Trebuie schimbată, în funcţie de preferinţe, polaritatea difuzoarelor din stânga sau
din d/- (se schimbă fi rele cablului de la unul dintre difuzoarele frontale; oriun-
de între aparatul radio şi difuzor).
2. În cazul utilizării a patru difuzoare:
• A., În cazul în care atât difuzoarele din faţă, cât şi cele din spate sunt montate în uşi
(sau dacă sunt separate în vreun fel; în "boxă"), atunci se poate schimba polaritatea
atât unuia din faţă, cât şi unuia din spate.
• B., În cazul în care difuzoarele din faţă sunt montate în uşi, iar cele din spate în spa-
tele tetierelor, se va schimba doar polaritatea unuia din faţă. Cablurile difuzoarelor
din spate rămân neschimbate.
MĂSURI DE PRECAUŢIE
Curăţare
Pentru curăţarea periodică utilizaţi o lavetă moale şi uscată, respectiv o pensulă. O
murdărire mai insistentă se îndepărtează cu o lavetă uşor umezită în apă. Este inter-
zisă utilizarea detergenţilor! Nu permiteţi pătrunderea lichidelor în interiorul aparatului
sau pe conectorii acestuia!
Temperatura
Înainte de pornirea aparatului, verifi caţi ca temperatura din interiorul autovehiculului
să fi e între 0 °C şi +40 °C, deorece funcţionarea optimă se garantează doar în acest
interval de temperatură. Condiţiile extreme meteorologice pot dăuna aparatului.
Amplasare, montare
La montarea aparatului să aveţi în vedere ca aparatul să nu fi e expus la următoarele:
radiaţii directe solare şi termice (de ex. de la sistemul de încălzire a autovehiculului) -
umiditate, aburi - praf în exces - vibraţii puternice.
ATENȚIONĂRI
• Înainte de punerea în funcţiune, vă rugăm citiţi instrucţiunile de utilizare şi păstraţi-le
într-un loc accesibil!
• Instalarea echipamentelor hifi auto necesită importante cunoştinţe şi experienţă
profesională, pe care nu avem modalitatea de a explica în această descriere. Dacă
este necesar, contactaţi un specialist pentru a evita deteriorarea dispozitivului sau a
vehiculului! Instalarea corectă este condiţia funcţionării fi abile.
• Ascultați întotdeauna echipamentele la un volum care să nu deranjeze participarea
la trafi cul rutier și să nu poată cauza deteriorarea auzului!
• Polul negativ al difuzoarelor nu poate intra în contact cu masa autovehicului (cu
polul negativ)!
• În special la temperaturi ambiante ridicate sau scăzute (de exemplu, într-o mașină
parcată într-o zi însorită în timpul verii sau într-o mașină răcită în timpul iernii), protec-
ția amplifi catorului poate fi activată, acest proces oprește dispozitivul.
• În acest caz, lăsați-l în stare oprită până când temperatura ambientală normală este
restabilită.
• Nu utilizați dispozitivul mai mult timp cu motorul oprit, deoarece acest lucru poate
duce la descărcarea acumulatorului!
• Nu desfaceţi sau modifi caţi aparatul, deoarece puteţi provoca foc, accident sau elec-
trocutare. Montarea sau utilizarea cu un scop diferit faţă de cel prevăzut conduce la
pierderea garanţiei produsului.
• Se utilizează exclusiv în autovehicule cu un curent la împământare negativ, de 12
Volţi! Utilizarea cu alt scop poate provoca electrocutare, defecţiune sau foc. Aparatul
a fost proiectat doar pentru utilizare în autovehicule!
• Utilizaţi întotdeauna siguranţe fuzibile cu valoarea recomandată! La schimbarea si-
guranţei să aveţi în vedere ca valoarea nominală să fi e identică cu cea a siguranţei
originale (30 Amperi). În caz contrar poate provoca incendiu sau alte daune.
• Nu împiedicaţi răcirea aparatului, deoarece poate provoca încălzirea în exces a
aparatului sau incendiu. Printr-o instalare profesională asiguraţi aerisirea potrivită al
aparatului! Lăsați libere orifi ciile de ventilare.
• Aveţi în vedere conectarea corectă! O legare defectuoasă poate provoca incendiu
sau alte defecţiuni.
•
Înainte de conectare/montare îndepărtaţi conectorul polului negativ de pe acumulato-
rul autovehiculului! Astfel puteţi preveni electrocutarea, scurtcircuitarea şi defectarea
aparatului.
• În timpul montării protejaţi cablurile, şi izolaţia acestora! Puteţi provoca scurtcircuit,
incendiu!
• Înainte de a găuri sau înşuruba în bordul autovehiculului, verifi caţi să nu atingeţi ţevi,
cabluri electrice ... afl ate în partea opusă a bordului.
• Nu vă racordaţi la acele circuite electrice ale autovehiculului, care deservesc volanul
şi frâna sau alte funcţii de siguranţă ale vehiculului! Poate provoca nesiguranţă în
conducerea autovehicului sau chiar incendiu.
• Nu montaţi aparatul sau accesoriile acestuia în locuri care pot periclita conducerea
în siguranţă a autovehiculului! De exemplu în apropierea volanului sau al schimbă-
torului de viteze.
• Evitaţi încolăcirea cablurilor pe diverse obiecte. Aranjaţi cablurile în aşa fel, încât
să nu vă deranjeze în timpul condusului. Cablurile care vă blochează sau atârnă
deasupra volanului, schimbătorului de viteze, pe pedale etc sunt foarte periculoase.
• Opriţi imediat utilizarea aparatului dacă sesizaţi orice defecţiune şi adresaţi-vă dis-
tribuitorului. O serie de defecţiuni pot fi detectate cu uşurinţă (lipsa sunetului, miros
neplăcut, fum, prezenţa unui obiect străin în aparat etc).
• Protejaţi de praf, aburi, lichide, căldură, umiditate, îngheţ, şocuri mecanice sau inci-
denţa directă termică sau solară!
• La poziţionarea şi conducerea cablurilor aveţi grijă ca izolaţia acestora să nu fi e
deteriorată de obiectele ascuţite, metalice, afl ate în apropiere!
• Nu conectaţi cablurile în timpul funcţionării aparatului! Niciodată să nu porniţi aparatul
cu volumul la maxim! Pârâitul sau zgomotul auzit în aceste cazuri poate provoca
defecţiuni iremediabile în difuzoare.
• Garanţia nu acoperă defecţiunile provocate de o montare sau utilizare iresponsabilă,
necorepunzătoare!
• Datorită îmbunătăţirii continue a produselor, unele date tehnice şi de design pot fi
modifi cate fără o înştiinţare prealabilă.
• Manualul de utilizare actual poate fi descărcat de pe pagina de web www.so-
mogyi.ro.
• Nu ne asumăm răspunderea pentru eventualele greşeli de tipar şi ne
cerem scuze pentru acestea.
Colectaţi în mod separat echipamentul devenit deşeu, nu-l aruncaţi în gunoiul menajer, pentru că echipamentul poate conţine şi com-
ponente periculoase pentru mediul înconjurător sau pentru sănătatea omului! Echipamentul uzat sau devenit deşeu poate fi predat
nerambursabil la locul de vânzare al acestuia sau la toţi distribuitorii care au pus în circulaţie produse cu caracteristici şi funcţionalităţi
similare. Poate fi de asemenea predat la punctele de colectare specializate în recuperarea deşeurilor electronice. Prin aceasta
protejaţi mediul înconjurător, sănătatea Dumneavoastră şi a semenilor. În cazul în care aveţi întrebări, vă rugăm să luaţi
legătura cu organizaţiile locale de tratare a deşeurilor. Ne asumăm obligațiile prevederilor legale privind producătorii şi
suportăm cheltuielile legate de aceste obligaţii. Informații suplimentare despre modul de reciclare ecologică găsiți pe
pagina www.somogyi.ro.
Pentru prevenirea eventualelor defi cienţe de auz nu ascultaţi la volum ridicat pentru o lungă perioadă de timp!