77
Instrucţiuni de exploatare
RO
Cauzele reculului şi prevenirea acestuia
Reculul este cauzat de strângerea, îndoirea sau mişcarea din
1.
loc a discului de tăiat, ce poate aduce la ieşirea de sub control a
frezei, iar piesa prelucrată poate sări în direcţia operatorului.
În cazul în care discul de tăiat este blocat sau strâns în
2.
tăietură sau, dimpotrivă, tăietura este prea largă, discul de
tăiat începe să pulseze, iar unealta este trasă rapid înapoi spre
operator.
În cazul în care discul de tăiat se îndoaie sau se strămută în
3.
tăietură, dinţii de pe marginea din spate a lamei se pot înfunda
în suprafaţa de sus a lemnului; în cazul acesta, lama iese din
tăietură şi sare în direcţia operatorului.
Recul – rezultat al utilizării necorespunzătoare a uneltei şi/
4.
sau a nerespectării regulilor şi condiţiilor de exploatare. Pentru
a evita reculul, este necesar de respectat următoarele măsuri de
precauţie:
Ţineţi bine unealta cu ambele mâini, iar poziţia mâinilor
•
trebuie să asigure rezistenţă forţei de recul. Ea poate fi controlată
cu ajutorul măsurilor de precauţie corespunzătoare.
În cazul în care discul de tăiat s-a blocat sau dacă aveţi
•
nevoie să opriţi lucrul, eliberaţi dispozitivul de declanşare
fără a muta ferăstrăul în material şi lăsând discul de tăiat să se
oprească complet.
Nu încercaţi să scoateţi ferăstrăul din piesa prelucrată sau să
•
trageţi ferăstrăul în direcţie opusă – aceasta poate cauza recul.
Investigaţi motivele fixării discului de tăiat în ferăstrău şi
•
înlăturaţi cauza.
Atunci când tăiaţi lemn umed, cherestea din copaci proaspăt
•
tăiaţi sau procesaţi sub presiune este necesar să fiţi foarte atent
pentru a evita reculul.
Evitaţi tăierea cuielor. Verificaţi prezenţa cuielor şi înlăturaţi
•
toate cuiele din lemn înainte de a începe tăierea.
La repornirea ferăstrăului în piesa prelucrată, amplasaţi
•
ferăstrăul în mijlocul tăieturii şi verificaţi ca dinţii să nu se atingă
de material. Dacă discul de tăiat este prins, la repornirea uneltei
ea se poate mişca înapoi sau sări din piesa prelucrată.
Sprijiniţi panourile de mari dimensiuni pentru a minimiza
•
riscul de înţepenire a discului de tăiat şi recul. Aveţi în vedere,
că panourile mari tind să se deformeze sub propria greutate.
Instalaţi suporturi sub panou pe ambele părţi – alături de linia
de tăiere şi la marginea panoului de pe cealaltă parte.
Folosirea discurilor de tăiat prost ascuţite sau deteriorate nu
•
se permite.
Discul de tăiat neascuţit sau instalat incorect face o tăietură
•
prea îngustă, care cauzează frecare excesivă, blocajul discului de
tăiat şi recul.
Înainte de a face tăietura, asiguraţi-vă că manetele de
•
reglare a adâncimii tăierii şi unghiului de înclinare a discului de
tăiat sunt strânse şi bine fixate. Schimbarea reglajului discului de
tăiat în timpul tăierii poate cauza înţepenire şi recul.
Folosirea ferăstrăului cus o adâncime excesivă a tăierii
•
măreşte sarcina pe unealtă şi susceptibilitatea la răsucirea pânzei
în tăietură. De asemenea, aceasta majorează aria suprafeţei care
este supusă strângerii în cazul închiderii tăieturii.
Aveţi mare grijă la efectuarea tăieturilor dreptunghiulare în
•
pereţi şi alte obiecte, unde există zone oarbe. Partea proeminentă
a discului de tăiat poate tăia obiecte, care pot provoca recul.
Montarea şi reglarea elementelor
discului de tăiat
ATENŢIE
Înainte de a efectua orice lucrări pe unealta electrică, ea
trebuie să fie deconectată de la reţea.
Înlocuirea discului de tăiat
Plasaţi unealta pe marginea carcasei motorului electric.
1.
Ţinând flanşa exterioară (13) cu ajutorul cheii pentru piuliţe
2.
cu orificii (19), deşurubaţi bulonul de fixare a discului de tăiat
(12) cu ajutorul cheii de piuliţe.
Mutaţi dispozitivul mobil de protecţie (11) astfel, încât el
3.
să intre complet în garda de protecţie (4), aceasta este necesar
pentru a scoate cu uşurinţă discul de tăiat (10).
[F1]
Înlocuiţi discul de tăiat (10). La instalarea discului de tăiat
4.
(10) asiguraţi-vă că diametrul orificiului în disc corespunde
diametrului protruziei a flanşei interioare (21).
Mutaţi garda mobilă de protecţie (11) în poziţia iniţială: dinţii
5.
discului (10) trebuie să fie complet acoperite cu dispozitivul
mobil de protecţie (11).
Instalaţi flanşa exterioară (13) (canelura de pe flanşa
6.
exterioară (13) trebuie să fie aranjată în direcţia discului de
tăiat) şi, ţinându-l cu ajutorul cheii pentru piuliţe rotunde cu
orificii (19), strângeţi bulonul de fixare a discului de tăiat (12) cu
ajutorul cheii pentru piuliţe (18).
[F2]
Evacuarea prafului
Evacuarea prafului previne acumularea cantităţilor
mari de praf, inclusiv în aerul înconjurător, precum
şi facilitează mult curăţarea.
În cazul lucrului îndelungat cu lemnul sau folosirii uneltei în
scopuri comerciale pentru tăierea materialelor care produc praf
dăunător pentru sănătate, este necesar să conectaţi unealta la
un dispozitiv extern corespunzător pentru evacuarea prafului.
Începerea exploatării
Valoarea tensiunii de alimentare trebuie să corespundă datelor
din paşaport ale instrumentului indicate în tabel.
Pornire şi oprire
Pornire
Pentru a porni aparatul, apăsaţi şi ţineţi apăsat butonul de
blocare (16) şi apăsaţi pe întrerupător (3).
[F3]
Содержание CS-140
Страница 2: ......
Страница 11: ...11 F1 F5 F4 F2 F3 19 18 14 21 13 12...
Страница 12: ...12 F6 F7...
Страница 25: ...25 RU 85 A RCD 30 A RCD RCD...
Страница 26: ...26 RU off...
Страница 27: ...27 RU IVT 1 2 3 4...
Страница 29: ...29 RU IVT...
Страница 31: ...31 KK 85 A 30 A RCD RCD RCD...
Страница 32: ...32 KK off...
Страница 33: ...33 KK IVT 1 2 3 4 1 19 2 13 18 12 11 3 4 10 F1 10 4 10 21 11 5 10 11 13 6 13 19 18 12 F2...
Страница 34: ...34 KK 16 3 F3 3 F3 10 10 45 F4 10 3 1 17 2 2 17 F5 0 45 8 1 20 F6 2 6 8 3 20 9 4 9 F6 14 7 1 7 14 2 7 7 F7 IVT...
Страница 42: ...42 BE i 85 A RCD 30 A RCD RCD...
Страница 43: ...43 BE off...
Страница 44: ...44 BE IVT 1 2 3 4 1 13 2 19 12 18 11 3 4 10 F1 10 4 10 21 11 5 10 11 13 6...
Страница 46: ...46 BE...
Страница 48: ...48 UK 85 A RCD 30 A RCD RCD i...
Страница 49: ...49 UA UK off i i i...
Страница 50: ...50 UK IVT 1 2 3 4 1 13 2 19 12 18 11 3 4 10 F1 10 4 10 21 11 5 10 11 13 6 13 19 12 18 F2...
Страница 51: ...51 UA UK 16 3 F3 3 F3 10 10 45 F4 10 3 1 17 2 2 17 F5 0 45 1 8 20 F6 2 6 8 3 20 4 9 F6 14 7 1 2 14 7 F7 IVT...
Страница 52: ...52 UK...
Страница 64: ...64 BG 85 dB A RCD 30 mA RCD RCD...
Страница 65: ...65 BG off...
Страница 66: ...66 BG IVT 1 2 3 4...
Страница 68: ...68 BG 7 1 2 14 7 F7 IVT...
Страница 100: ...Notes Bemerkung Annotazioni Uwagi Pozn mka Pozn mka Note Pastabos Piez mes...
Страница 101: ...Notes Bemerkung Annotazioni Uwagi Pozn mka Pozn mka Note Pastabos Piez mes...
Страница 102: ...Notes Bemerkung Annotazioni Uwagi Pozn mka Pozn mka Note Pastabos Piez mes...
Страница 103: ...Notes Bemerkung Annotazioni Uwagi Pozn mka Pozn mka Note Pastabos Piez mes...