171
pictură, în apropierea
răcitorului de vinuri.
Pericol de explozie sau
incendiu.
•
Nu utilizați aparate
electrice în interiorul
compartimentelor pentru
depozitarea alimentelor,
altele decât cele
recomandate de către
producător.
•
Nu amplasați sau nu
depozitați materiale
inflamabile sau foarte
volatile cum ar fi eter,
pertrol, GPL, gaz propan,
recipiente cu aerosoli sub
presiune, produse adezine,
alcool pur etc. Aceste
materiale reprezintă
pericol de explozie.
•
Nu depozitați
medicamente sau teste de
laborator în răcitorul de
vinuri. Dacă materialul
respectiv necesită un
control strict al
temperaturii de
depozitare, este posibil să
se deterioreze sau să se
producă o reacție
necontrolată, ceea ce
reprezintă un risc.
•
Fantele de ventilație ale
aparatului și cele ale
mobilierului în care este
incorporat aparatul nu
trebuie blocate.
•
Nu așezați obiecte și/sau
recipiente umplute cu apă
pe partea de sus a
aparatului.
•
Nu încercați să reparați
dumneavoastră aparatul.
Orice intervenție trebuie
efectuată de către
personalul de la centrele
de service autorizate.
•
Acest aparat poate fi
utilizat de către copii cu
vârsta mai mare de 8 ani și
de către persoane cu
dizabilități fizice,
senzoriale sau mentale sau
care nu cunosc modul de
utilizare al acestuia numai
sub stricta supraveghere a
unui adult responsabil
pentru siguranța acestora
și numai după ce li s-au
explicat care sunt toate
pericolele care decurg din
utilizarea acestuia.
•
Nu permiteți copiilor să se
joace cu aparatul sau să
efectueze operațiuni de
curățare sau întreținere a
acestuia.
Summary of Contents for MINI CITY COMBI M.
Page 1: ...USER MANUAL MINI CITY COMBI M...
Page 17: ...15 doors before tightening the hinge screws...
Page 108: ...106 18 C 11 20 25 C 10 12 38 C 18 10 42 C 30 15...
Page 109: ...107 20 4 Wine Cooler...
Page 110: ...108 Wine Cooler...
Page 111: ...109 Wine Cooler...
Page 112: ...110 Wine Cooler...
Page 113: ...111 8 220 240VAC 50 60 Hz inverter SN 10 C 32 C N 16 C 32 C ST 16 C 38 C T 16 C 43 C...
Page 114: ...112 Freon freon R600a cyclopentane R600a 1 2 3 4 5 6 7 1 8 g M3 2 300 100 50 3...
Page 115: ...113 1 1 2 3 1 4 2 3 4 1 7 1 7 4 0 Fast Freeze 1 2 7 3 4...
Page 116: ...114 2 8 C...
Page 117: ...115 18 C 1 2 3 4 supermarket 5 6 supermarkets 7 8 9...
Page 118: ...116 4 1 2 5mm...
Page 119: ...117 3 1 2 1 OFF 2 3 4 10W...
Page 120: ...118 2012 19...
Page 121: ...119 6 1 2 3 4 5 6...
Page 122: ...120 7 8...
Page 207: ...205 20...
Page 208: ...206 4...
Page 209: ...207...
Page 210: ...208...
Page 211: ...209 220 240V AC 50 60Hz...
Page 212: ...210 SN 10 C 32 C N 16 C 32 C ST 16 C 38 C T 16 C 43 C R600a R600a 1 2 3 4 5 6 7 1 8 3...
Page 213: ...211 2 300 100 50 3 1 1 2 3 1 4 2 3 4 1 7 1 7 4 0 1 2 7 3...
Page 214: ...212 4 2 8...
Page 215: ...213 18 1 2 3 4 5 6 7 8 9 4...
Page 216: ...214 Ph 1 2 5 3 1...
Page 217: ...215 2 1 OFF 2 3 4 10 W...
Page 218: ...216 EEC 8 2012 19...
Page 219: ...217 6 1 2 3 4 5 6...
Page 220: ...218 7 8...