25
RO
Temperatura aparatului foto
Aparatul foto și bateria se pot supraîncălzi datorită utilizării continue, dar acest
lucru nu reprezintă o defecţiune.
Protecţia la supraîncălzire
În funcţie de temperatura aparatului foto și a bateriei, este posibil să nu puteţi
înregistra filme sau este posibil ca aparatul foto să se oprească automat pentru
protecţie. Pe ecran se va afișa un mesaj înainte de oprire sau nu mai puteţi
înregistra filme. În acest caz, lăsaţi aparatul foto oprit și așteptaţi până când
scade temperatura aparatului foto și a bateriei. Dacă porniţi alimentarea fără a
lăsa aparatul foto și bateria să se răcească suficient, este posibil ca aparatul să se
oprească din nou sau să nu puteţi înregistra filme.
Avertisment privind drepturile de copyright
Programele de televiziune, filmele, benzile video și alte materiale pot fi
protejate prin copyright. Înregistrarea neautorizată a unor astfel de materiale
poate încălca prevederile legilor privind copyright-ul.
Nicio compensaţie pentru conţinutul deteriorat sau defectarea la
înregistrare
Sony nu poate compensa eșuarea înregistrării sau pierderea sau deteriorarea
conţinutului înregistrat datorită unei defecţiuni a aparatului foto sau a
suportului de înregistrare etc.
Summary of Contents for DSC-W830
Page 31: ...31 GB ...
Page 129: ...9 PT Introduzir a bateria 1 Abra a tampa 2 Introduza a bateria Patilha de ejeção da bateria ...
Page 189: ...9 NL De accu plaatsen 1 Open het klepje 2 Plaats de accu Accuontgrendelknop ...
Page 213: ...33 NL ...
Page 221: ...9 PL Wkładanie akumulatora 1 Otwórz osłonę 2 Włóż akumulator Dźwignia wyjmowania akumulatora ...
Page 245: ...33 PL ...
Page 277: ...33 CZ ...
Page 317: ...9 SK Vkladanie batérie 1 Otvorte kryt 2 Vložte batériu Páčka uvoľnenia batérie ...
Page 341: ...33 SK ...
Page 349: ...9 SE Sätta i batteriet 1 Öppna luckan 2 Sätt i batteriet Batteriutmatningsknapp ...
Page 378: ...FI 8 Akun asettaminen 1 Avaa kansi 2 Aseta akku Akun poistovipu ...
Page 401: ...31 FI ...
Page 408: ...NO 8 Sette i batteripakken 1 Åpne dekselet 2 Sett inn batteripakken Batteriutløserhendel ...
Page 436: ...DK 8 Isætning af batteri 1 Åbn klappen 2 Sæt batteriet i Udløser til batteri ...
Page 459: ...31 DK ...
Page 466: ...HR 8 Umetanje baterije 1 Otvorite poklopac 2 Umetnite bateriju Polugica za vađenje baterije ...
Page 562: ...GR 44 ...
Page 563: ...45 GR ...