52
fi încă încărcate, mai ales dacă aparatul a fost deconectat de la rețeaua de curent
cu puțin timp în urmă.
• În școli și instituții de învățământ, în ateliere de amatori și în ateliere personale
utilizarea acestui aparat este permisă doar sub supravegherea personalului instruit.
• În aparat nu introduceți niciun fel de ace, obiecte metalice ori alte obiecte conductibile.
• Dacă folosiți aparatul în alt mod, decât cel stabilit de producător, protecția oferită de
acest dispozitiv poate fi perturbată.
• Controlați regulat aparatul P5822 să nu fie deteriorat.
• Orice mentenanță ori reparații ale aparatului pot fi efectuate doar de lucrătorul spe-
cializat în electrotehnică, care a fost instruit cu privire la reglementările de siguranță
și electrotehnică corespuzotoare.
• La curățarea aparatului și ecranului LCD folosiți doar cârpă moale uscată. Nu folosiți
detergenți și nu scufundați aparatul în apă!
• Acest aparat nu este destinat utilizării de către persoane (inclusiv copii) a căror
capacitate fizică, senzorială sau mentală, ori experienţa şi cunoştinţele insuficiente
împiedică utilizarea aparatului în siguranţă, dacă nu vor fi supravegheate sau dacă
nu au fost instruite privind utilizarea aparatului de către persoana responsabilă de
securitatea acestora. Trebuie asigurată supravegherea copiilor, pentru a se împiedica
joaca lor cu acest aparat.
Nu aruncaţi consumatorii electrici la deşeuri comunale nesortate, folosiţi bazele
de recepţie a deşeurilor sortate. Pentru informaţii actuale privind bazele de recep-
ţie contactaţi organele locale. Dacă consumatorii electrici sunt depozitaţi la stocuri
de deşeuri comunale, substanţele periculoase se pot infi ltra în apele subterane şi pot să
ajungă în lanţul alimentar, periclitând sănătatea şi confortul dumneavoastră.
LT | Skaitmeninis suvartojamos galios skaitiklis
Prietaiso aprašymas
Energijos suvartojimo matuoklis P5822 (toliau – matuoklis) yra elektroninis įrenginys,
matuojantis elektros suvartojimą ir galintis apskaičiuoti ir rodyti matuojamo įrenginio
veikimo sąnaudas grafike. Grafiką galima nustatyti rodyti paskutines 7 dienas / savaites
/ mėnesius. Ši funkcija leidžia naudotojui sumažinti energijos išlaidas ir CO
2
emisiją.
Specifikacijos:
Vardinė įtampa: 230–240 V~/50 Hz
Vardinė srovė: maks. 16 A
Maks. apkrova: 3 680 W
Veikimo įtampa: 175–276 V~/50 Hz
Įrašymo laikotarpis: Nuo 0 iki 9 999 dienų
Veikimo temperatūra: 0–50 °C
Matavimo diapazonas: nuo 2 iki 3 680 W
Energijos suvartojimo diapazonas:
Nuo 0 iki 9 999 kWh
Akumuliatorius: 2× 1,5 V (LR44/AG13)
Naudojant įprastomis sausomis sąlygomis esant nuo 20 iki 90 % santykinei drėgmei.
Summary of Contents for P5822
Page 39: ...39 1 2 TOTAL TIME 2 COST 3 COST 0 00 9 999 0 00 9 999 1 0 00 9 999 1 2 0 00 9 999 2...
Page 44: ...44 3 680 16 0 C 50 C P5822 LCD...
Page 75: ...75 AM PM 1 2 TOTAL TIME 2 W COST 1 3 COST 0 00 9 999 kWh 0 00 9 999 EUR 1 0 00 9 999 EUR kWh 1...
Page 81: ...81 0 C 50 C P5822...
Page 82: ...82...
Page 83: ...83...