Română |
179
u
Nu permiteţi repararea aparatului de măsură decât de către personal de
specialitate corespunzător calificat şi numai cu piese de schimb originale.
Numai
în acest mod poate fi garantată siguranţa de exploatare a aparatului de măsură.
u
Nu lăsaţi copiii să folosească nesupravegheaţi aparatul de măsură cu laser.
Ei ar
putea provoca involuntar orbirea unor persoane.
u
Nu lucraţi cu aparatul de măsură în mediu cu pericol de explozie în care se află
lichide, gaze sau pulberi inflamabile.
În aparatul de măsură se pot produce scântei
care să aprindă praful sau vaporii.
Nu aduce magnetul în apropierea implanturilor şi altor aparate
medicale cum ar fi, de exemplu, stimulatoarele cardiace sau
pompele de insulină.
Câmpul generat de magnet poate perturba
funcţionarea implanturilor sau aparatelor medicale.
u
Ţineţi aparatul de măsură la distanţă faţă de suporturile magnetice de date şi de
dispozitivele sensibile la câmpurile magnetice.
Prin acţiunea magneţilor se poate
ajunge la pierderi ireversibile de date.
Descrierea produsului şi a performanțelor sale
Ţineţi cont de ilustraţiile din secţiunea anterioară a instrucţiunilor de utilizare.
Utilizarea conform destinaţiei
Aparatul de măsură este destinat proiectării şi verificării de linii orizontale şi verticale,
precum şi de puncte pe direcţia normalei.
Aparatul de măsură este destinat utilizării în mediul interior.
Componentele ilustrate
Numerotarea componentelor ilustrate se referă la schiţa aparatului de măsură de la
pagina grafică.
(1)
Tastă pentru modul de funcţionare Laser
Mode
(2)
Tastă pentru funcţionarea în poziţie înclinată
(3)
Indicator de stare
(4)
Comutator de pornire/oprire
(5)
Magnet (în interior)
(6)
Orificiu de ieşire a liniei laser
(7)
Stativ
A)
Bosch Power Tools
1 609 92A 541 | (11.11.2019)