95
Indicaţie
Nu cufundaţi aparatul complet în
solvent, ci curăţaţi-l cu o perie sau o
cârpă.
■
Nu curăţaţi componentele aparatului cu perii de
sârmă sau hârtie abrazivă.
■
Nu folosiţi în niciun caz pentru curăţare acizi sau
detergenţi alcalini.
■
Dacă este necesar, gresaţi acul duzei şi tija
supapei de aer.
■
Verificaţi periodic filetul cu privire la uzură,
pentru a preveni desprinderea accidentală a
componentelor, ca de exemplu rezervorul sau
rotiţa de reglare.
■
După lucrările de curăţare, întreţinere şi/sau
reparaţie, verificaţi poziţia fermă a şuruburilor şi
piuliţelor în locaşurile lor.
Indicaţii privind mediul
înconjurător
Nu aruncaţi în niciun caz aparatul la
gunoiul menajer. Eliminaţi aparatul
prin intermediul unei unităţi autori
-
zate de eliminare a deşeurilor sau
prin intermediul serviciului local de
salubritate. Respectați prevederile
aplicabile. Dacă aveți neclarități
contactați serviciul de eliminare a deșeurilor. Predaţi
toate ambalajele la un centru de colectare a
materialelor reciclabile.
Garanţia legală
Pentru acest aparat marca Würth oferim o garanţie
conform prevederilor legale/specifice ţării, începând
cu data achiziţionării (dovada se face cu factura
sau cu bonul de livrare).
Daunele se remediază prin înlocuirea aparatului
sau prin reparare. Nu se oferă garanție pentru
defecțiunile apărute ca urmare a unei manevrări
necorespunzătoare.
Orice pretenţie va fi onorată numai dacă aparatul
este predat nedezmembrat unei filiale Würth, unui
reprezentant de vânzări Würth sau unei unităţi de
service autorizate Würth.
Ne rezervăm dreptul de a aduce modificări tehnice.
Nu ne asumăm nicio responsabilitate pentru greșeli
de tipar.
Accesorii și piese de schimb
Dacă aparatul iese din funcţiune, în pofida proce
-
selor de producţie şi control riguroase, reparaţia
trebuie executată de un centru Würth masterService.
Pentru toate întrebările şi comenzile de piese de
schimb vă rugăm să indicaţi neapărat numărul arti
-
colului de pe placheta de identificare a aparatului.
Lista curentă a pieselor de schimb pentru acest
aparat poate fi accesată pe Internet la adresa
„http://www.wuerth.com/partsmanager” sau poate
fi solicitată de la cea mai apropiată filială Würth.
Eliminarea defecţiunilor
Defecţiune
Cauză posibilă
Remedierea
Aparatul nu pulverizează atunci
când se acţionează declanşato
-
rul
[5]
Alimentare cu aer absentă
Verificaţi racordul pentru alimentarea
cu aer deschideţi regulatorul de
tragere
[14]
Verificaţi dacă recipientul de presiune
este umplut cu material
Rezultat pulverizare neuniform
Tub de aspirare murdar sau
obturat
Curăţaţi toate conductele şi duza de
pulverizare
Nu înclinaţi niciodată aparatul mai
mult de 45°
Rezervorul nu poate fi deşurubat Presiune reziduală în rezervor
Trageţi inelul supapei de siguran
-
ţă
[8]
(fig. II)
Содержание 0891 130 003
Страница 3: ...3 II I 3 14 15 4 1 8 7 5 9 14 2 12 13 8 6...
Страница 4: ...4 3 3 2 2 2 1 1 1 III IV V 11 2 8 4 8 14 15...
Страница 5: ...VI max 10 m 16 17 18 5 8 5 4...
Страница 61: ...61 GR W rth 3 1...
Страница 62: ...62 18 16 8 bar 94 9...
Страница 64: ...64 14 3 4 bar 15 14 8 4 1 V 10 30 cm 5 3 V 4 bar 14 15 11 15 14...
Страница 65: ...65 W rth W rth W rth W rth masterService W rth http www wuerth com partsmanager W rth 5 14 45 8 II...
Страница 101: ...101 BG W rth 3 1...
Страница 102: ...102 18 16 8 bar 94 9...
Страница 104: ...104 3 4 bar 15 14 1 V 10 30 cm 5 3 V 4 bar 14 15 11 15 14 14...
Страница 105: ...105 W rth W rth W rth W rth W rth masterService http www wuerth com partsmanager W rth 5 14 45 8 II...
Страница 121: ...121 RU W rth 3 1...
Страница 122: ...122 18 16 8 94 9...
Страница 124: ...124 14 3 4 15 14 8 4 1 V 10 30 5 3 V 4 14 15 11 15 14...
Страница 125: ...125 W rth W rth W rth W rth W rth masterService http www wuerth com partsmanager W rth 5 14 45 8 II...
Страница 136: ...136...
Страница 137: ...137...