
71
Atenţie/
măsuri de precauţie
ROMÂN
Ă
• Nu utilizaţi acest produs în scopuri diferite de cele prezentate în acest manual.
• După ce aţi despachetat produsul, verificaţi integritatea acestuia: dacă aveţi dubii, adresaţi-vă imediat unei
persoane calificate sau unui dealer autorizat VORTICE. Nu lăsaţi părţi ale ambalajului la îndemâna copiilor sau a
persoanelor cu handicap.
• Folosirea oricărui aparat electric presupune respectarea unor reguli fundamentale, de exemplu: a) nu trebuie atins
cu mâinile ude sau umede;
b) nu trebuie atins când persoana este desculţă.
• Puneţi aparatul într-un loc sigur, astfel încât să nu fie la îndemâna copiilor sau a persoanelor cu handicap, în
momentul în care hotărâţi să îl deconectaţi de la reţeaua electrică și să nu îl mai folosiţi.
• Nu utilizaţi aparatul în prezenţa substanţelor sau a vaporilor inflamabili, ca de exemplu alcool, insecticide, benzină
etc.
Atenţie:
acest simbol indică măsuri de precauţie necesare pentru a evita producerea
de pagube utilizatorului
•
Nu aduce
ţ
i nici un fel de modificare produsului.
•
Nu l
ă
sa
ţ
i aparatul expus la agen
ţ
i atmosferici (ploaie, soare etc.).
•
Cură
ţ
area internă a produsului va fi efectuată de personal calificat (fig. 27).
•
Nu introduce
ț
i aparatul sau p
ă
r
ț
ile acestuia în ap
ă
sau alte lichide, pentru cur
ăț
are respecta
ț
i indica
ț
iile (fig.
26-28).
•
Verifica
ţ
i periodic integritatea aparatului. În cazul în care constata
ţ
i c
ă
are imperfec
ţ
iuni, nu utiliza
ţ
i aparatul
ş
i
contacta
ţ
i imediat un Centru de Asisten
ţă
VORTICE autorizat.
•
În cazul unei func
ţ
ion
ă
ri defectuoase
ş
i/sau a unei defect
ă
ri a aparatului, adresa
ţ
i-v
ă
imediat unui Centru de
Asisten
ţă
autorizat VORTICE
ş
i cere
ţ
i, pentru eventualele repara
ţ
ii, folosirea pieselor de schimb VORTICE
originale.
•
Dac
ă
aparatul cade sau prime
ş
te lovituri puternice, ruga
ţ
i s
ă
fie verificat imediat de un Centru de Asisten
ţă
Tehnic
ă
VORTICE autorizat.
•
Aparatul nu are nevoie de conectare la o priz
ă
cu leg
ă
tur
ă
la p
ă
mânt, deoarece e construit cu izolare dubl
ă
.
•
Conecta
ţ
i aparatul la re
ţ
eaua de alimentare/priza electric
ă
doar dac
ă
puterea instala
ţ
iei/prizei este adecvat
ă
pentru puterea sa maxim
ă
. În caz contrar, adresa
ţ
i-v
ă
imediat unei persoane calificate din punct de vedere
profesional.
•
Stinge
ţ
i întrerup
ă
torul general al instala
ţ
iei când: a) observa
ţ
i o anomalie în func
ţ
ionare; b) hot
ă
râ
ţ
i s
ă
efectua
ţ
i
o opera
ţ
iune de cur
ăţ
are la exterior; c) hot
ă
râ
ţ
i s
ă
nu utiliza
ţ
i aparatul pe perioade mai scurte sau mai lungi.
•
Este indispensabil s
ă
asigura
ţ
i afluxul necesar de aer în înc
ă
pere pentru a garanta func
ţ
ionarea
•
Este indispensabil
ă
asigurarea reintr
ă
rii necesare a aerului în înc
ă
pere pentru a garanta func
ț
ionarea
produsului. În cazul în care în aceea
ș
i camer
ă
este instalat un aparat de func
ț
ionare al combustibilului
(înc
ă
lzitor de ap
ă
, cuptor cu gaz, etc.) nu de tip cositor, asigura
ț
i-v
ă
c
ă
revenirea aerului asigur
ă
ș
i combustia
perfect
ă
a acestui aparat.
•
Aparatul trebuie s
ă
descarce într-o singur
ă
conduct
ă
(utilizat
ă
doar de acest produs).
•
Nu acoperi
ț
i
ș
i nu bloca
ț
i aspira
ț
ia
ș
i alimentarea aparatului, astfel încât s
ă
se asigure trecerea optim
ă
a
aerului.
• Orificiul de evacuare şi aspiraţie a produsului trebuie să fie întotdeauna conectat la o conductă.
•
Gura de alimentare
ș
i aspira
ț
ie a produsului trebuie s
ă
fie întotdeauna conectat
ă
la o conduct
ă
(fig. 2).
•
Datele electrice ale re
ț
elei trebuie s
ă
corespund
ă
celor indicate pe pl
ă
cu
ț
a A (fig.3)
•
Acest simbol înseamn
ă
c
ă
opera
ț
iunea trebuie efectuat
ă
de personal calificat.
N.B:
• Modelele aparatelor 100-125-150-160-200 sunt echipate cu un dispozitiv de siguran
ță
pentru
supratemperatur
ă
termoabuzabil
ă
.
• (Fig. 12.1) Modelele LINEO 100 QUIET
ș
i LINEO 150 QUIET sunt dotate cu dou
ă
racorduri care permit
reducerea diametrului produsului (latura de alimentare
ș
i latura de aspira
ț
ie) de la 125 la 100mm
ș
i de
la 160 la 150 mm.
Măsuri de precauţie:
acest simbol indică măsuri de precauţie necesare pentru a
evita defectarea produsului
!
!
Содержание LINEO 100 T
Страница 107: ...107 LINEO QUIET 200 1 1 LINEO QUIET 200 2 1 ...
Страница 110: ...110 1 2 4 5 LINEO 100 125 150 160 QUIET 6 ...
Страница 111: ...111 7 LINEO QUIET 100 125 150 160 6 mm 10 8 9 ...
Страница 112: ...112 LINEO 100 QUIET LINEO 150 QUIET 12 1 2 1 11 12 ...
Страница 113: ...113 LINEO 200 QUIET 1 2 4A 5A 6A ...
Страница 114: ...114 7A LINEO QUIET 200 8 mm 8A 9A 10A ...
Страница 115: ...115 2 1 11A 12A ...
Страница 116: ...116 13 Ø14 mm Ø16 mm 14 LINEO T QUIET 15 16 LINEO 100 200 QUIET ...
Страница 123: ...123 ...
Страница 124: ...124 ...
Страница 125: ...125 ...