SCHIMBAREA BATERIEI
Ori de câte ori trebuie schimbată bateria,
deschideţi compartimentul şi scoateţi uşor
bateria descărcată după cum se arată în (Fig. 6).
Potriviţi bateria nouă şi apăsaţi-o uşor, astfel
încât să se fixeze în poziţie. Asiguraţi-vă că
partea cea mai lată este îndreptată în sus, astfel
încât semnul «
+
» să fie vizibil.
SFATURI PENTRU DEPOZITARE /
ELIMINARE:
Produsele noastre se livrează în
ambalaje optimizate. Acest lucru
înseamnă practic că ambalajul este fabricat
numai din materiale care nu contaminează
şi care trebuie predate serviciului local de
gestionare a deşeurilor pentru a fi utilizate ca
materie primă secundară.
Acest produs respectă Directiva UE
2002/96/CE. Simbolul pubelei tăiate
cu un X de pe aparat indică faptul
că atunci când aparatul nu mai este
util, acesta nu trebuie aruncat împreună cu
deşeurile casnice. Aparatul trebuie dus la un
centru special de colectare a deşeurilor electrice
şi electronice sau returnat distribuitorului
atunci când cumpăraţi un aparat similar.
Conform reglementărilor în vigoare privind
deşeurile, utilizatorii care nu duc aparatele
uzate la centrele speciale de colectare pot fi
sancţionaţi. Dezafectarea corectă a aparatelor
electrocasnice uzate înseamnă că acestea
pot fi reciclate şi procesate ecologic, ajutând
la protejarea mediului şi permiţând reutilizarea
materialelor. Pentru mai multe informaţii
contactaţi serviciul local de gestionare a
deşeurilor sau magazinul de la care aţi
cumpărat aparatul. Fabricanţii şi importatorii
sunt responsabili pentru reciclarea, procesarea
şi dezafectarea în mod ecologic a produselor,
fie direct, fie prin intermediul unui sistem
public.
Consiliul dvs. local vă poate furniza informaţii
despre modul în care puteţi dezafecta aparatele
de care nu mai aveţi nevoie.
BE0910.indd 43
2010-06-17 10:17:18.MD
Содержание BE0910
Страница 2: ...Fig 1 Fig 2 Fig 3 Fig 4 BE0910 indd 2 2010 06 17 10 17 01 MD...
Страница 3: ...Fig 5 Fig 6 BE0910 indd 3 2010 06 17 10 17 03 MD...
Страница 28: ...1 1 2 3 USER 4 SET 5 100 220 100 10 99 2 0 1 0 1 0 1 10 CR 2032 2 3 BE0910 indd 28 2010 06 17 10 17 13 MD...
Страница 31: ...180 5 50 43 75 25 80 6 2002 96 CE BE0910 indd 31 2010 06 17 10 17 14 MD...
Страница 37: ...10 4 SET 1 10 SET SET SET SET 2 5 USER 3 2 kg BMI FAT 3 2 kg m kg m2 BE0910 indd 37 2010 06 17 10 17 16 MD...
Страница 39: ...180 kg 5 50 43 75 25 80 6 2002 96 CE BE0910 indd 39 2010 06 17 10 17 17 MD...
Страница 44: ...6 CE 2002 96 BE0910 indd 44 2010 06 17 10 17 18 MD...
Страница 45: ...55 50 65 60 600 1975 30 58 40 70 180 50 5 75 43 80 25 BE0910 indd 45 2010 06 17 10 17 19 MD...