background image

•  Procedaţi cu deosebită grijă în cazul măsurătorilor 

efectuate  în  circuitele  care  au  în  componenţa  lor 

conductoare fără izolaţie sau şine de montaj.

•  Dacă  sesizaţi  vreun  fenomen  neobişnuit  legat  de 

funcţionarea multimetrului, va trebui să opriţi imediat 

aparatul şi va trebui să-l duceţi la reparat.

•   Dacă  nu  cunoaşteţi  valoarea  maximă  posibilă 

a  mărimii  (electrice)  pe  care  urmează  să  o 

măsuraţi,  verificaţi  domeniul  de  măsurare  maxim 

al multimetrului în cazul mărimii respective pentru a 

evita situaţiile în care mărimea măsurată depăşeşte 

chiar  şi  limita  superioară  a  acestui  domeniu  şi  a 

putea regla – în caz contrar – comutatorul rotativ 

la  domeniul  maxim  disponibil.  Ori,  dacă  este 

posibil, selectaţi reglajul automat al domeniului de 

măsurare.

•  Înaintea  rotirii  comutatorului,  întrerupeţi  legătura 

dintre  terminalele  de  măsurare  şi  circuitul  de 

măsurat.

•  Măsurarea rezistenţelor/rezistoarelor şi/sau testarea 

continuităţii  circuitelor  se  va  efectua  întotdeauna 

doar  după  întreruperea  tensiunii  de  alimentare  a 

circuitelor asupra cărora veţi efectua măsurătorile.

•  În  cazul  în  care  efectuaţi  măsurători  în  circuitele 

unui receptor de televiziune sau într-un circuit de 

curent  alternativ,  nu  pierdeţi  din  vedere  faptul  că 

amplitudinea tensiunii care trece printre punctele de 

măsurare poate fi foarte mare şi că aceste vârfuri de 

tensiune pot deteriora multimetrul.

•  În vederea evitării pericolului electrocutării, procedaţi 

cu atenţie sporită în cazul măsurării tensiunilor ce 

depăşesc valoarea de 60 V CC sau 30 V CA valoare 

efectivă.

•  În situaţia în care pe afişajul digital apare simbolul 

bateriei, aceasta trebuie înlocuită imediat.

•  Dacă tensiunea furnizată de baterie este scăzută, 

pot apărea erori de măsurare sau pot surveni diferite 

accidente, cum ar fi electrocutarea persoanei care 

lucrează cu aparatul.

•  În cazul efectuării măsurătorilor, ţineţi-Vă degetele 

cât mai departe de bornele aparatului.

•  Utilizarea  multimetrului  în  apropierea  gazelor, 

vaporilor  sau  pulberilor  care  prezintă  pericol  de 

explozie este interzisă.

•  Funcţionarea corectă a aparatului trebuie verificată 

înaintea fiecărei utilizări (de ex. prin măsurarea unei 

tensiuni cunoscute).

•  În cazul măsurării tensiunilor de tip CAT III, tensiunea 

maximă admisibilă este de 600 V.

DESCRIEREA GENERALĂ A APARATULUI

Acest multimetru digital a fost prevăzut cu un afişaj 

cu  7  segmente  (SSD)  de  3½  cifre.  Este  destinat 

măsurării  curentului  continuu,  curentului  alternativ, 

tensiunii  continue,  tensiunii  alternative,  frecvenţei 

şi  rezistenţei  electrice.  Totodată,  aparatul  permite 

şi  verificarea  diodelor  sau  testarea  continuităţii 

circuitelor.  Multimetrul  este  capabil  să  memoreze 

valoarea maximă a mărimii măsurate şi să comute 

în mod automat între diferitele domenii de măsurare 

aferente parametrului verificat la momentul respectiv. 

De asemenea, şi valoarea măsurată (în sine) poate fi 

memorată pe afişaj, acesta din urmă fiind prevăzut cu 

iluminare de fundal. În plus, aparatul se decuplează 

în  mod  automat  după  un  anumit  interval  de  timp 

presetat din fabrică.

SEMNIFICAŢIA SIMBOLURILOR CARE APAR PE 

AFIŞAJ

 

baterie descărcată

– 

polaritate negativă a mărimii de intrare

AC

 

tensiune alternativă/curent alternativ

DC

 

tensiune continuă/curent continuu

 

verificarea diodelor

 

testarea continuităţii circuitelor

AUTO

 

 comutarea  automată  a  domeniului  de 

măsurare

H

 

valoarea măsurată a fost memorată

MAX

 

 valoarea maximă a mărimii măsurate a 

fost memorată

mV, V 

măsurarea tensiunii

µA, mA, A  măsurarea intensităţii curentului

Ω, KΩ, MΩ   măsurarea rezistenţelor/rezistoarelor

KHz 

măsurarea frecvenţelor

FUNCŢIILE BUTOANELOR

FUNC

   Dacă  unei  anumite  poziţii  a  comutatorului 

rotativ îi corespund mai multe funcţii secundare, 

selectarea  funcţiei  secundare  dorite  se 

va  efectua  prin  acţionarea  acestui  buton. 

Comutarea între funcţiile secundare permise se 

va face prin apăsarea repetată a butonului.

MAX

   La  apăsarea  acestui  buton,  pe  afişaj  se  va 

memora  valoarea  maximă  a  mărimii  măsurate 

la momentul respectiv. Acest fapt va fi indicat şi 

de aprinderea simbolului luminos 

MAX

.  O  nouă 

apăsarea a butonului va determina ştergerea datei 

memorate  şi  dezactivarea  funcţiei.  Observaţie: 

valoarea  măsurată  a  mărimii  respective  nu 

coincide cu valoarea de vârf a acesteia.

16

Содержание home SMA 92

Страница 1: ...SMA 92 instruction manual eredeti haszn lati utas t s n vod na pou itie manual de utilizare uputstvo za upotrebu n vod k pou it uputa za uporabu...

Страница 2: ...uvka borna de intrare comun COM 9 10 A current measurement socket 10 A es ramm r aljzat A z suvka na meranie pr du borna pentru m surarea 10 A SRB MNE CZ HR BIH PREDNJA PLO A 1 skica ELN PANEL 1 sch m...

Страница 3: ...d be aware that dangerous voltage may be present in some of the capacitors even if the device is switched off The calibration maintenance and servicing of the multimeter should only be per formed by a...

Страница 4: ...he actual value is not the peak value HOLD Pressing this button will store the measured reading on the display Pressing the button again or changing functions will cause the in strument to clear the d...

Страница 5: ...00 mA 100 A 10 A 10 mA Overload protection an F250 mA 600 V fuse at the V Hz mA A socket and an F10 A 600 V fuse at the 10A socket Max input current V Hz mA A socket 250 mADC or AC RMS at 10A socket 1...

Страница 6: ...ately from household waste because it may contain components hazardous to the environment or health Used or waste equipment may be dropped off free of charge at the point of sale or at any distributor...

Страница 7: ...ektromoss g annak rdek ben hogy a multim ter alkatr szei ne s r ljenek Miel tt kinyitn a multim tert tudnia kell hogy vesz lyes fesz lts g maradha tott a multim ter n h ny kondenz tor ban m g ak kor i...

Страница 8: ...mbnyom sra a k vetkez funkci rhet el MAX Gombnyom sra a m r s k zbeni legmaga sabb rt k r gz l a kijelz n Ezt a kijelz n a MAX szimb lum is jelzi A gomb jb li megnyo m s ra az adat t rl dik s a multim...

Страница 9: ...t keknek megfele l en csatlakoztassa a piros m r zsin rt s ll tsa be a forg kapcsol t M rend ramer ss g Piros m r zsin r csatlakoztat sa aljzat Forg kapcsol be ll t sa 0 2 mA V Hz mA A A 2 200 mA V Hz...

Страница 10: ...odjon meg arr l hogy a m r zsin rokat el t vol totta a m r si k rb l Csavarja vissza a csava rokat hogy stabilan m k dj n az eszk z haszn lat k zben ezzel elh r thatja a balesetvesz lyt TARTOZ KOK has...

Страница 11: ...ultimetra si mus te uvedomi e v nieko k ch kondenz toroch multimetra mohlo zosta nebezpe n nap tie aj vtedy ke je multimeter vypnut Kalibr ciu dr bu a ostatn kony zverte len tak mu odborn kovi ktor po...

Страница 12: ...ispleji sa objav symbol MAX al m stla en m tla idla sa daj vyma e a multimeter vyst pi z funkcie Pozn mka skuto n hodnota nie je najvy ia HOLD Stla en m tla idla ulo na displeji nameran hodnotu Jeho a...

Страница 13: ...10 A A Pomocou tla idla FUNC nastavte funkciu striedav ho pr du AC Preru te elektrick obvod v ktorom chcete mera pr d a pripojte merac hrot na body merania Hranica merania Rozl enie Presnos 200 A 0 1...

Страница 14: ...nia stabilne odstr nite t m nebezpe enstvo razu PR SLU ENSTVO n vod na pou itie merac hrot 9 V bat ria 6F22 krabica ZNEHODNOCOVANIE V robok nevyhadzujte do be n ho domov ho odpadu separujte oddelene l...

Страница 15: ...Izola ie dubl clasa a II a de protec ie la atingere Protec ie cu siguran fuzibil Schimbarea siguran ei se va efectua conform instruc iunilor de utilizare NTRE INEREA APARATULUI naintea desfacerii carc...

Страница 16: ...de explozie este interzis Func ionarea corect a aparatului trebuie verificat naintea fiec rei utiliz ri de ex prin m surarea unei tensiuni cunoscute ncazulm sur riitensiunilordetipCATIII tensiunea max...

Страница 17: ...curentului continuu A mA A Conecta i cablul de m surare de culoare neagr la borna COM Conecta i cablul de m surare de culoare ro ie n func ie de domeniul de valori n care se ncadreaz intensitatea cure...

Страница 18: ...r de m surare 40 Hz 400 Hz M surarea frecven elor Conecta i cablul de m surare de culoare ro ie la borna V Hz mA A iar cablul de m surare de culoare neagr la borna COM Regla i comutatorul rotativ n po...

Страница 19: ...entru c echipamentul poate con ine i componente periculoase pentru mediul nconjur tor sau pentru s n tatea omului ELIMINARE Colecta i n mod separat echipamentul devenit de eu nu l arunca i n gunoiul m...

Страница 20: ...e da radi samo stru no lice koje poznaje sastavne delove multimetra i sasvim je svestan opasnosti od strujnog udara Ukoliko du e vreme ne koristite multimetar izvadite bateriju i ne skladi tite je na...

Страница 21: ...kom tastera ili menjanjem funkcije bri e se pam ena vrednost Pozadinsko osvetljenja za aktiviranje taster treba dr ati pritisnuto 1 sekund UTI NICE NA URE AJU COM zajedni ka uti nica za sve merene vre...

Страница 22: ...5 odstupanje 5 digita 2 mA 1 A 20 mA 10 A 200 mA 100 A 10 A 10 mA Za tita od preoptere enja F250 mA 600 V osigura kod V Hz mA A uti nice F10 A 600 V osigura kod 10 A uti nice Maksimalnaulaznastruja za...

Страница 23: ...istekaoradnivekasakupljajte posebno ne me ajte ih sa komunalnim otpadom to o te uje ivotnu sredinu i mo e da naru i zdravlje ljudi i ivotinja Ovakvi se ure aji mogu predati na recikla u u prodavnicama...

Страница 24: ...e odpojte m ic kabel P edt m ne multimetr otev ete vyjm te baterie a zkontrolujte zda nen p tomn statick elekt ina aby nedo lo k po kozen sou stek multimetru P edt m ne multimetr otev ete si mus te uv...

Страница 25: ...ud test diody test p eru en AUTO automatick st d n limit m en H nam en hodnoty jsou zaznamen ny MAX maxim ln hodnota je zaznamen na mV V m en nap t A mA A m en proudu K M m en odporu KHz m en frekvenc...

Страница 26: ...ic kabel zapojte do z suvky V Hz mA A ern kabel do z suvky COM Oto n sp na nastavte na funkci st dav ho nap t M ic kabely zapojte do proudov ho obvodu kter budete m it Pozn mka m e se st t e vyobraze...

Страница 27: ...e m en odpor propojen s proudov m obvodem pak p edt m ne za nete prov d t m en vypn te zdroj elektrick ho proudu a nechte vyb t kondenz tory Rozsah m en Rozli en P esnost m en 200 0 1 0 8 odchylka 2 d...

Страница 28: ...npr fiksna oprema razvodna plo a kabliranje sabirnica sklopke za titna kutija prekomjerne struje itd CAT II Mjerenja u krugovima koji su izravno spojeni na niskonaponske krugove Na primjer mjerenja na...

Страница 29: ...isokog napona koji mo e o tetiti multimetar Ako napon koji se ispituje prema uje efektivnu vrijednost od 60 V DC ili 30 V AC pa ljivo radite kako biste izbjegli strujni udar Ako se na zaslonu pojavi s...

Страница 30: ...a COM uti nicu Spojite crveni kabel sonde i postavite prekida mjernog podru ja prema trenutnim vrijednostima koje se mjere Struja koja se mjeri Crveni priklju ak kabela sonde uti nica Polo aj prekida...

Страница 31: ...te na anodu diode a crni na njezinu katodu Ako je veza obrnuta na zaslonu e se pojaviti OL Ispitivanje prekida Crveni kabel sonde spojite na V Hz mA A uti nicu a crni na COM uti nicu Postavite prekida...

Страница 32: ...50 mA 600 V brzi 5x20 mm F 10 A 600 V brzi radna temperatura i vla nost 0 40 C 80 relativna vla nost zaslon 3 1 2 znamenkasti LCD zaslon za tita od preoptere enja PTC za tita u mjerenju otpora i frekv...

Отзывы: