73
5. În cadrul perioadei de garanţie rămâne la latitudinea producătorului,
fi e să înlocuiască gratuit componentele defecte, fi e să le repare.
6. În cazul în care nu este posibilă reparaţia şi nu mai este disponibil în stoc un produs
identic în vederea înlocuirii, veţi primi un produs de schimb pe cât posibil echivalent.
În caz de garanţie nu este posibilă restituirea preţului de cumpărare.
7. Dacă reparaţiile şi montajul aparatului sunt efectuate de persoane sau centre de
service neautorizate, garanţia se anulează.
8. Garanţia nu acordă totodată dreptul de a solicita despăgubiri.
Dacă, pe perioada garanţiei acordată de producător, aparatul a fost utilizat în alte
scopuri sau a fost operat greşit, respectiv necorespunzător, nu se poate prelua
răspunderea pentru eventuale deteriorări.
9. Deteriorările de la transport sunt excluse de la garanţie.
10. Perioada de garanţie nu se prelungeşte prin solicitarea prestaţiei de garanţie.
Acest lucru este valabil şi pentru componentele înlocuite şi reparate.
11. Drepturile dumneavoastră legale, în special drepturile de garanţie acordate de
producător, rămân în continuare valabile pentru dumneavoastră şi nu sunt limitate
de garanţie.
12. Această garanţie este valabilă la nivel mondial.
Şi după expirarea perioadei de garanţie acordată de producător aveţi posibilitatea de a
apela la serviciul pentru clienţi în scop de reparaţii. (Rugăm puneţi-vă întotdeauna de
acord în prealabil prin telefon cu serviciul pentru clienţi).
De la serviciul pentru clienţi primiţi suplimentar alte sfaturi legate de călcat, precum
şi recomandări şi asistenţă prin diagnoză la distanţă în cazul unor eventuale probleme
apărute.
Înregistrare de către serviciul de ridicare a coletelor:
ridicat la
de către
Semnătura
Dacă aparatul urmează a fi scos din uz,
trebuie făcut inutilizabil (de ex. prin
tăierea conductorului de alimentare şi
ştecherului) şi eliminat ca deşeu în
conformitate cu prevederile actuale.
Informaţii în acest sens primiţi de
la comuna competentă.
Eliminaţi ambalajul ca deşeu pe sortimente!
Eliminarea ca deşeu
Masă de călcat Leifheit Air Active L
Fişa de garanţie a
producătorului
Model:
Nume
Prenume
Strada / nr.
CP / localitate
Telefon
Rugăm notaţi numărul
aparatului
(a se vedea plăcuţa de
fabricaţie)!
Semnătura cumpărătorului
Începutul perioadei de garanţie este
data bonului de casă
Содержание Air Active L
Страница 2: ...2 ...
Страница 10: ...10 ...
Страница 18: ...18 ...
Страница 26: ...26 ...
Страница 34: ...34 ...
Страница 42: ...42 ...
Страница 50: ...50 ...
Страница 58: ...58 ...
Страница 66: ...66 ...
Страница 74: ...74 ...
Страница 82: ...82 ...
Страница 90: ...90 ...
Страница 98: ...98 ...
Страница 106: ...106 ...
Страница 107: ...107 ...