-
3
–
În direc
ţ
ia de deplasare urca
ţ
i numai pe
pante de pân
ă
la 12%.
Pericol de r
ă
sturnare la viraje rapide (în
special la curbele la stânga).
–
Merge
ţ
i încet în curbe.
Pericol de r
ă
sturnare în cazul în care su-
prafa
ţ
a nu este stabil
ă
.
–
Mi
ş
ca
ţ
i aparatul numai pe suprafe
ţ
e
stabile.
Pericol de r
ă
sturnare în cazul unei înclin
ă
ri
laterale prea mari.
–
În direc
ţ
ia perpendicular
ă
pe direc
ţ
ia de
mers urca
ţ
i numai pe pante de pân
ă
la
maxim 10%.
Indicaţie:
Garanţia este valabilă numai
dacă se folosesc acumulatorii şi încărcă-
toarele recomandate de Kärcher.
–
Respectaţi neapărat instrucţiunile pro-
ducătorului acumulatorului şi ale produ-
cătorului încărcătorului. Respectaţi le-
gislaţia privind manipularea acumulato-
rilor.
–
Nu lăsaţi acumulatorii să stea mult des-
cărcaţi; ei trebuie încărcaţi cât mai re-
pede posibil.
–
Pentru a evita curenţii de conturnare,
aveţi grijă ca acumulatorii să fie mereu
curaţi şi uscaţi. Feriţi-i de murdărire, de
exemplu prin pulberi metalice.
–
Nu aşezaţi unelte sau obiecte similare
pe acumulator. Pericol de scurtcircuit şi
explozie.
–
În apropierea acumulatorului sau al
spaţiului unde se încarcă acumulatorul
este interzis focul deschis, generarea
de scântei şi fumatul. Pericol de explo-
zie.
–
Nu atingeţi părţile componente fierbinţi,
de ex. motorul (pericol de arsuri).
–
Atenţie la manipularea acidului de bte-
rie. Se vor respecta instrucţiunile de si-
guranţă corespunzătoare!
–
Acumulatorii consumaţi trebuie elimi-
naţi în mod ecologic, conform Directivei
91/157/CEE.
PERICOL
Pericol de accidentare!
În cazul lucr
ă
rilor la clapeta de golire
superioar
ă
ridica
ţ
i de tot rezervorul de
mizerie
ş
i asigura
ţ
i-l.
Aplica
ţ
i siguran
ţ
a doar în afara zonei de
pericol.
INDICA
Ţ
IE
Acoperi
ş
ul de protec
ţ
ie (op
ţ
ional) a
ş
oferu-
lui ofer
ă
protec
ţ
ie contra obiectelor c
ă
z
ă
-
toare mai mari. Îns
ă
nu ofer
ă
protec
ţ
ie la
r
ă
sturnare!
Verifica
ţ
i zilnic acoperi
ş
ul de protec
ţ
ie
cu privire la deterior
ă
ri.
La deteriorarea acoperi
ş
ului de protec-
ţ
ie, chiar
ş
i a elementelor separate,
acoperi
ş
ul trebuie înlocuit în totalitate.
Orice modificare a acoperi
ş
ului de pro-
tec
ţ
ie cât
ş
i montarea altor elemente,
componente
ş
i unit
ăţ
i constructive de-
cât cele aprobate de Kärcher nu sunt
permise
ş
i limiteaz
ă
în anumite condi
ţ
ii
func
ţ
ia acoperi
ş
ului de protec
ţ
ie.
Ţ
ine
ţ
i cont de greutatea în stare goal
ă
(greutatea de transport) a aparatului în
cazul transportului pe trailere sau alte
autovehicule.
Pentru transportul aparatului scoate
ţ
i
ș
tec
ă
rul bateriei
ş
i fixa
ţ
i bine aparatul.
Înaintea cur
ăţă
rii
ş
i între
ţ
inerii aparatu-
lui, a înlocuirii componentelor sau a tre-
cerii la alt
ă
func
ţ
ie, aparatul trebuie oprit
ş
i trebuie scoas
ă
cheia de contact.
La aparatele cu o baterie de trac
ţ
iune,
bateria trebuie deconectat
ă
de la siste-
mul electric al aparatului prin punctul de
decuplare al bateriei (
ș
tec
ă
rul bateriei)
la toate lucr
ă
rile de între
ţ
inere
ş
i repara-
ţ
ii.
În cazul lucr
ă
rilor la instala
ţ
ia electric
ă
decupla
ţ
i acumulatorul.
Pentru aceasta deconecta
ţ
i mai întâi
borna minus, apoi borna plus.
Reconectarea se face în succesiune in-
vers
ă
. Conecta
ţ
i mai întâi borna plus,
apoi borna minus.
Cur
ăţ
area aparatului nu trebuie s
ă
se
fac
ă
cu furtunul sau cu jet de ap
ă
la pre-
siune înalt
ă
(pericol de scurtcircuit sau
alte deterior
ă
ri).
Repara
ţ
iile vor fi efectuate numai de
service-uri autorizate sau de speciali
ş
ti
în domeniu care cunosc normele de
protec
ţ
ie relevante.
Aparatele trebuie s
ă
fie verificate din
punctul de vedere al siguran
ţ
ei în ex-
ploatare în func
ţ
ie de reglement
ă
rile lo-
cale pentru aparatele de uz comercial
folosite în mai multe locuri.
Efectua
ţ
i lucr
ă
rile la acest aparat întot-
deauna cu m
ă
nu
ş
i potrivite.
Maşina de măturat funcţionează după prin-
cipiul făraşului.
–
Cilindrul de măturare rotativ transportă
murdăria direct în rezervorul de murdă-
rie.
–
Mătura laterală curăţă colţurile şi mu-
chiile de pe suprafaţa de măturat şi
transportă murdăria pe banda cilindru-
lui de măturare.
–
Praful fin este aspirat de suflanta de as-
pirare prin filtrul de praf.
Pericol
Pericol de accidentare
ş
i de deteriorare!
La înc
ă
rcare
ţ
ine
ţ
i cont de greutatea apara-
tului.
Nu folosiţi stivuitor.
Pentru încărcarea aparatului utilizaţi o
rampă sau o macara corespunzătoare!
La utilizarea unei rampe aveţi grijă la ur-
mătoarele:
Gardă la sol: 70 mm.
Dacă maşina se livrează pe un palet,
trebuie să construiţi o rampă de descăr-
care din scândurile livrate împreună cu
aparat.
Instrucţiunile referitoare la montare se
găsesc la pagina 2 (interiorul copertei).
Observaţie importantă
: fiecare scân-
dură trebuie fixată cu câte 2 şuruburi.
Instrucţiuni de siguranţă referitoare
la aparatele acţionate de
acumulator
Aparate cu golire pe partea
inferioară
Aparate cu acoperiş de protecţie
Indicaţii de siguranţă pentru
transportul aparatului
Indicaţii de siguranţă pentru
întreţinere şi îngrijire
Funcţionarea
Indicaţii referitoare la
descărcare
Masa (fără baterii)
1398 kg*
Masa (cu baterii)
2690 kg*
* Cu accesoriile montate greutatea apara-
tului este considerabil mai mare.
225
RO
Содержание KM 150/500 R Bp Pack
Страница 2: ...2...
Страница 138: ...2 2000 PVC 0 C K rcher 12 138 EL...
Страница 139: ...3 12 10 K rcher 91 157 K rcher 70mm 2 2 1398 kg 2690 kg 139 EL...
Страница 140: ...4 1 2 4x 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 2 x 24 V 15 16 17 18 19 20 21 22 1 2 3 4 5 6 1 0 1 2 1 2 3 4 5 6 7 8 140 EL...
Страница 141: ...5 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1 2 3 180 10 km h 141 EL...
Страница 142: ...6 EN 50272 T3 K RCHER 16 1 2 3 I 10 M 70 mm 70 mm 24 V 700 Ah 6 654 280 0 48 V 80 A 6 654 281 0 2 142 EL...
Страница 143: ...7 2 0 0 4x 0 VDE 0701 0 K rcher 143 EL...
Страница 144: ...8 50 250 K rcher 0 1 2 545 kg 4 1 2 3 4 5 6 FU 1 7 MIN MAX MIN K rcher K rcher I 0 I 1 2 3 4 5 144 EL...
Страница 145: ...9 80 85 mm 1 40 50 mm 1 2 6 3 SW 13 1 3 mm 145 EL...
Страница 162: ...2 2000 7 0 C K rcher 12 162 RU...
Страница 163: ...3 12 10 K rcher 91 157 EWG K rcher 163 RU...
Страница 164: ...4 70 2 2 1398 kg 2690 kg 164 RU...
Страница 165: ...5 1 2 4 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 2 x 24 V 15 16 17 18 19 20 21 22 1 2 3 4 5 6 1 0 1 2 1 2 3 4 5 6 7 8 165 RU...
Страница 166: ...6 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1 2 3 180 10 166 RU...
Страница 167: ...7 EN 50272 T3 K RCHER 16 1 2 3 I II 10 24 V 700 h 6 654 280 0 48 80 6 654 281 0 2 167 RU...
Страница 168: ...8 70 70 2 0 0 4 0 168 RU...
Страница 169: ...9 VDE 0701 0 K rcher 50 250 K rcher 0 1 2 545 4 1 2 3 4 5 6 FU 1 7 MIN MAX MIN 169 RU...
Страница 170: ...10 K rcher Karcher I 0 I 1 2 3 4 5 80 85 1 40 50 170 RU...
Страница 272: ...2 e 2000 PVC 0 C K rcher 12 272 BG...
Страница 273: ...3 12 10 K rcher 91 157 K rcher 70 2 2 1398 kg 2690 kg 273 BG...
Страница 274: ...4 1 2 4 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 2 x 24 V 15 16 17 18 19 20 21 22 1 2 3 4 5 6 1 0 1 2 1 2 3 4 5 6 7 8 274 BG...
Страница 275: ...5 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1 2 3 180 10 275 BG...
Страница 276: ...6 EN 50272 T3 K RCHER 16 A 1 2 3 10 24 V 700 Ah 6 654 280 0 48 V 80 A 6 654 281 0 2 276 BG...
Страница 277: ...7 70 70 2 0 0 4 0 2 VDE 0701 0 277 BG...
Страница 278: ...8 K rcher 50 250 Karcher 0 1 2 545 4 1 2 3 4 5 6 FU 1 7 K rcher K rcher 0 278 BG...
Страница 279: ...9 1 2 3 4 5 80 85 1 40 50 1 2 6 3 SW 13 1 3 279 BG...
Страница 321: ...2 2000 0 C K rcher 12 321 UK...
Страница 322: ...3 12 10 K rcher 91 157 EWG K rcher 70 2 2 1398 kg 2690 kg 322 UK...
Страница 323: ...4 1 2 4 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 2 x 24 V 15 16 17 18 19 20 21 22 1 2 3 4 5 6 1 0 1 2 1 2 3 4 5 6 7 8 323 UK...
Страница 324: ...5 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1 2 3 180 10 324 UK...
Страница 325: ...6 EN 50272 T3 K RCHER 16 1 2 3 I II 10 50 70 24 V 700 h 6 654 280 0 48 80 6 654 281 0 2 325 UK...
Страница 326: ...7 2 0 0 4 0 VDE 0701 0 326 UK...
Страница 327: ...8 K rcher 50 250 K rcher 0 1 2 545 4 1 2 3 4 5 6 FU 1 7 M N MAX M N K rcher 327 UK...
Страница 328: ...9 I 0 I 1 2 3 4 5 80 85 1 40 50 1 328 UK...
Страница 334: ...2 39 e UFKHU UFKHU UFKHU 334 ZH...
Страница 335: ...3 PP NJ NJ 335 ZH...
Страница 336: ...4 9 336 ZH...
Страница 337: ...5 e NP K 1 7 5 5 9 K 9 337 ZH...
Страница 338: ...6 PP PP 9 338 ZH...
Страница 339: ...7 UFKHU UFKHU NJ 8 0 0 1 0 1 UFKHU UFKHU 339 ZH...
Страница 340: ...8 PP PP 6 PP 2 1 340 ZH...
Страница 342: ...10 PP PP 3 K 9 K NJ O O 9 PP O PP PP PLQ PP PP PLQ PLQ P PEDU P K e 1 S G S G G P V P V P V PP PP PP NJ NJ NJ NJ 342 ZH...
Страница 345: ...10 FU 1 345 AR...
Страница 347: ...8 1 2 3 4 5 6 FU 1 7 MIN MAX MIN I 0 I 1 2 3 4 5 80 85 1 40 50 347 AR...
Страница 348: ...7 0 0 4X 0 VDE 0701 0 50 250 0 1 2 545 348 AR...
Страница 349: ...6 EN 50272 T3 16 1 2 3 I II 10 70 70 24 700 6 654 280 0 48 80 6 654 281 0 349 AR...
Страница 350: ...5 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1 2 3 180 10 350 AR...
Страница 351: ...4 1 2 4x 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 2 x 24 V 15 16 17 18 19 20 21 22 1 2 3 4 5 6 1 0 1 2 1 2 3 4 5 6 7 8 351 AR...
Страница 352: ...3 K rcher 70 2 1398 kg 2690 kg 352 AR...
Страница 353: ...2 2000 0 K rcher 12 10 91 157 EEC 353 AR...
Страница 355: ......