– 5
PERICOL
Înaintea tuturor lucr
ă
rilor la aparat, opri
ţ
i aparatul
ş
i
scoate
ţ
i
ş
techerul din priz
ă
.
Maşinile de îndepărtare a prafului sunt dispozitive de si-
guranţă pentru prevenirea sau eliminarea unor pericole
conform BGV A1 (prevederile asociaţiei profesionale
din Germania).
–
În cazul lucrărilor de întreţinere efectuate de utiliza-
tor aparatul trebuie dezasamblat, curăţat şi întreţi-
nut în măsura în care acest lucru este posibil, fără
a pune în pericol siguranţa persoanelor care se
ocupă de întreţinere sau a altor persoane. Măsurile
de precauţie eficiente includ o etapă de dezintoxi-
care înainte de dezasamblare. Se va asigura un
sistem de ventilare forţată, cu filtrare locală, în zona
unde are loc dezasamblarea aparatului, se va cu-
răţa zona în care se efectuează întreţinerea şi se
vor lua măsurile necesare pentru protejarea perso-
nalului.
–
Suprafaţa exterioară a aparatului trebuie supusă
unei dezintoxicări prin aspirare şi trebuie curăţată
prin ştergere sau trebuie tratată cu substanţe de
etanşare înainte de a scoate aparatul din zona pe-
riculoasă. Toate părţile aparatului trebuie tratate ca
fiind murdare atunci când sunt scoase din zona pe-
riculoasă. Trebuie luate măsuri corespunzătoare
pentru evitarea răspândirii prafului.
–
La efectuarea lucrărilor de întreţinere şi de repara-
ţie, toate obiectele murdare care nu pot fi curăţate
corespunzător trebuie aruncate. Aceste obiecte
trebuie eliminate în pungi impermeabile, conform
reglementărilor aplicabile pentru eliminarea aces-
tor deşeuri.
–
În cazul transportării sau întreţinerii aparatului, ori-
ficiul de aspirare trebuie închis cu dopul de închide-
re.
몇
AVERTIZARE
Dispozitivele de siguran
ţă
care au un rol în prevenirea
pericolelor trebuie între
ţ
inute periodic. Acest lucru în-
seamn
ă
c
ă
ele trebuie verificate cel pu
ţ
in o dat
ă
pe an
de produc
ă
tor sau de o persoan
ă
instruit
ă
corespunz
ă
-
tor, pentru a vedea dac
ă
func
ţ
ioneaz
ă
corect din punct
de vedere al siguran
ţ
ei (ex. etan
ş
eitatea aparatului, de-
teriorarea filtrului, func
ţ
ionarea dispozitivelor de con-
trol).
ATEN
Ţ
IE
Pericol de deteriorare! Pentru cur
ăţ
are nu utiliza
ţ
i solu
ţ
ii
de cur
ăţ
at cu con
ţ
inut de silicon.
–
Lucrările de întreţinere şi de îngrijire simple puteţi
să le efectuaţi personal.
–
Suprafaţa aparatului şi partea interioară a rezervo-
rului trebuie curăţate periodic cu o cârpă umedă.
PERICOL
Pericol din cauza pulberilor nocive. În timpul lucr
ă
rilor
de între
ţ
inere (ex. schimbarea filtrului) se va purta o
masc
ă
de protec
ţ
ie respiratorie P2 sau mai bun
ă
, pre-
cum
ş
i îmbr
ă
c
ă
minte de unic
ă
folosin
ţă
.
Dispuneţi verificarea regulată a aspiratorului conform
prevederilor naţionale aferente referitoare la protecţia
împotriva accidentelor, emise de organele legislative.
Lucrările de întreţinere trebuie efectuate de un expert,
la intervale de timp regulate, conform indicaţiilor produ-
cătorului, iar în acest sens trebuie respectate reglemen-
tările şi cerinţele de siguranţă existente. Lucrările la ni-
velul instalaţiei electrice pot fi executate de un electrici-
an.
În caz de întrebări, filiala KÄRCHER vă stă cu plăcere
la dispoziţie.
Pentru acest aparat nu există intervale regulate de în-
treţinere. Următoarele întreţineri sunt efectuate în caz
de necesitate:
spălarea filtrului.
Schimbaţi filtrul.
înlocuirea filtrului.
Filtrul poate fi spălat cu apă curentă.
Clătiţi întotdeauna filtrul din interior spre exterior, astfel
încât particulele rămase să nu afecteze puterea de fil-
trare.
ATEN
Ţ
IE
Pericol de deteriorare! Nu utiliza
ţ
i detergent sau în
ă
lbi-
tori.
Indicaţie:
Pentru îndepărtarea capului de aspirare se
necesită 2 persoane.
Opriţi aparatul şi deconectaţi-l de la reţeaua de ali-
mentare.
Deblocaţi capul de aspirare şi îndepărtaţi-l.
Deblocaţi şi scoateţi inelul distanţier.
Scoateţi filtrul.
Depuneţi la deşeuri filtrul utilizat în sacul închis,
protejat împotriva prafului, în conformitate cu dis-
poziţiile legale.
Îndepărtaţi mizeria de pe partea de admisie a aeru-
lui curat.
Verificaţi dacă inelul de etanşare prezintă urme de
deteriorare.
Trageţi filtrul nou peste vibratorul de filtru de la ine-
lul distanţier, astfel încât elementul de vibrare să fie
poziţionat în centrul sacilor de filtrare. Apoi aşezaţi
ambele piese pe inelul de filtrare şi blocaţi inelul
distanţier.
Puneţi capul de aspirare la loc şi blocaţi-l.
PERICOL
Pericol de explozie! Prin brida de fixare trebuie asigura-
t
ă
împ
ă
mântarea electrostatic
ă
între aparatul de rulare
ş
i recipientul de murd
ă
rie.
Îngrijirea şi întreţinerea
Lucrări de verificare şi întreţinere
Intervale de întreţinere/întreţineri efectuate
de către utilizator
Spălarea filtrului
Înlocuirea filtrului
133
RO
Содержание IVM 60/30 M Z22
Страница 2: ...7 24 23 3 27 28 31 16 15 21 22 2 26 8 9 5 14 6 12 4 17 25 18 19 20 30 29 11 13 1 10 10 2...
Страница 3: ...A 2 3 1 3...
Страница 81: ...3 1mJ 20 m s 6 907 347 0 5 MAK 0 1 mg m3 FF 81 EL...
Страница 82: ...4 5 3 cm 50 kg 82 EL...
Страница 83: ...5 BGV A1 P2 K RCHER 2 83 EL...
Страница 84: ...6 K rcher 22 Ex www kaercher com DN40 K RCHER 84 EL...
Страница 95: ...3 1 20 6 907 347 0 5 0 1 3 95 RU...
Страница 96: ...4 5 3 50 96 RU...
Страница 97: ...5 BGV A1 P2 K RCHER 97 RU...
Страница 98: ...6 K rcher 98 RU...
Страница 159: ...3 20 6 907 347 0 5 MAK 0 1 3 159 BG...
Страница 160: ...4 5 3 cm 50 kg T o 160 BG...
Страница 161: ...5 A1 P2 K RCHER 161 BG...
Страница 162: ...6 K rcher 22 www kaercher com DN40 K RCHER 162 BG...
Страница 186: ...3 20 6 907 347 0 5 M MAK 0 1 3 186 UK...
Страница 187: ...4 5 3 50 187 UK...
Страница 188: ...5 BGV A1 2 K RCHER 188 UK...
Страница 189: ...6 K rcher 22 www kaercher com DN40 K RCHER 189 UK...
Страница 194: ......
Страница 195: ......