ROMÂNĂ
110
Informaţii importante privind eliminarea compatibilă cu mediul
înconjurător
Î
N UNELE ŢĂRI DIN UNIUNEA EUROPEANĂ, ACEST PRODUS NU INTRĂ ÎN DOMENIUL DE APLICARE AL
LEGII NAŢIONALE DE RECEPTARE A DIRECTIVEI RAEE ŞI, PRIN URMARE, ÎN ACESTEA NU ESTE ÎN
VIGOARE OBLIGAŢIA DE RECICLARE LA TERMINAREA DURATEI DE VIAŢĂ.
Acest produs este conform cu Directiva EU2002/96/EC.
Simbolul pubelei barate de pe aparat indică faptul că produsul, la terminarea vieţii utile,
trebuie să fie tratat în mod separat faţă de deşeurile menajere şi trebuie predat la un centru
de colectare pentru reciclarea aparatelor electrice şi electronice sau trebuie predat
vânzătorului când se cumpără un aparat nou echivalent.
Utilizatorul este responsabil de predarea aparatului, la terminarea duratei de viaţă utilă, către
structurile corespunzătoare de colectare, sub pedeapsa sancţiunilor prevăzute de legislaţia
în vigoare privind deşeurile.
Colectarea diferenţiată corespunzătoare, pentru trimiterea ulterioară a aparatului casat spre a fi reciclat, tratat şi
eliminat în mod compatibil cu mediul înconjurător, contribuie la evitarea posibilelor efecte negative asupra
mediului şi asupra sănătăţii persoanelor şi favorizează reciclarea materialelor din care este fabricat produsul.
Pentru informaţii mai detaliate privind sistemele de colectare disponibile, adresaţi-vă serviciului local de eliminare
a deşeurilor sau magazinului în care a fost cumpărat produsul.
Producătorii şi importatorii îşi îndeplinesc obligaţiile privind reciclarea, tratarea şi eliminarea în mod compatibil cu
mediul înconjurător fie direct, fie prin participarea la un sistem colectiv.
Summary of Contents for E 254M ATE
Page 166: ... تادعملاو يتلا مت ؤارش á ا á ي فئافل ةحورم ةيعانصلا 166 ...
Page 168: ...5 1 14 6 A 168 12 ...
Page 169: ...169 يروحملا حوارملا ةيعانصلا ...
Page 170: ...170 ...
Page 171: ... 171 ...
Page 174: ... 174 ...
Page 175: ...20 15 175 13 18 13 18 ...
Page 177: ...4 4 6 6 7 7 5 5 5 8 8 9 9 177 ...
Page 178: ...10 10 11 12 12 16 13 13 14 14 15 15 16 16 178 ...
Page 179: ...17 17 179 18 18 ...