
9
În cazul aparatelor care sunt prevăzute cu agenți frigorifici inflamabili este
necesară verificarea următoarelor aspecte:
volumul trebuie să corespundă mărimii încăperii în care este amplasat
aparatul.
ventilatorul funționează impecabil, iar admisia și evacuarea aerului nu sunt
obturate.
dacă este utilizat un circuit de răcire indirect, se verifică prezența agenților
frigorifici în circuitul secundar.
simbolul de pe aparat este la fel de bine vizibil și lizibil ca înainte Simbolurile
ilizibile trebuie corectate.
conductele de agenți frigorifici și componentele acestora trebuie să fie
instalate într-o pozitție în care este puțin probabil să fie expuse unei substanțe
corozive, excepție făcând părțile componente care sunt realizate din materiale
inoxidabile sau care sunt tratate împotriva coroziunii
8) Verificaţi părțile electrice componente
Înainte de a desfășura lucrări de reparații sau întreținere la părțile electrice
componente este nevoie să faceți niște verificări privind siguranța părților
componente necesare. În cazul în care se depistează o neregularitate care ar
putea pune siguranța în pericol, atunci trebuie ca aceasta să fie remediată,
înainte să se stabilească o conexiune la rețeaua de curent electric. În cazul în
care problema nu poate fi remediată imediat, iar acest lucru este necesar pentru
funcționare, trebuie să se găsească o soluție temporară. Utilizatorului
aparatului trebuie informat.
Verificările de siguranță trebuie să constate dacă:
condensatorul este descărcat: Această verificare trebuie realizată în măsuri de
siguranță pentru a evita producerea scânteilor.
cablajul și toate componentele electrice nu se află sub tensiune în timpul
Summary of Contents for 64330001
Page 29: ...64330001 XXXLutz KG R merstrasse 39 4600 Wels Austria BG...
Page 30: ...1 1 2 3 4 5 12 m 6 7...
Page 31: ...2 8 9 10 11 12 35 C 13 14 3 5 15 7...
Page 32: ...3 16 17 3 18 19 20 8 21 0 219 Ohm...
Page 33: ...4 22 23 1 2 3 4 5...
Page 34: ...5 6 7 1 400 mm 2 500 mm...
Page 35: ...6 3 LED DF 24 220 240 V 50 Hz...
Page 36: ...7 1 2 m 1 2 3 4 5 6...
Page 37: ...8 1 2 3 4 5 6 1 2 3 4 5 6...
Page 38: ...9 7 8 9 10 11 1 a b 2 1...
Page 39: ...10 2...
Page 40: ...1 1 2 3 1 C 30 C 4 1 C 17 C 5 LCD 6 LOW MEDIUM HIGH AUTO AUTO LOW MEDIUM HIGH...
Page 41: ...2 7 TIMER ON 1 TIMER Stand by 2 3 4 TIMER OFF 1 TIMER 2 3 8 1 SLEEP...
Page 42: ...3 1 C 2 C 2 2 SLEEP 9 SWING 10 E4...
Page 43: ...4...
Page 44: ...5 1 2 E4 E4...
Page 45: ...6 1 2 3...
Page 46: ...7 1 2 3 1 1 2...
Page 47: ...8 3 4 2 5 6...
Page 48: ...9 7 8...
Page 49: ...10 2 1 2...
Page 50: ...11 3 4 5 6...
Page 51: ...12 25 7...
Page 52: ...13 8...
Page 53: ...14 9 a b c d...
Page 54: ...15 e f g h 80 i j k 10 11...
Page 55: ...16 5ET SMT 250 V 3 15 A...
Page 57: ...18...