MODUL DE ACŢIONARE SECVENŢIALĂ
În modul de acţionare secvenţială, utilizatorul trebuie să apese unealta pe suprafaţa de lucru cu brida de
siguranţă apăsată înainte de a apăsa trăgaciul. Pentru a elibera alte elemente de fixare, trăgaciul trebuie eliberat
şi unealta trebuie ridicată de pe suprafaţa de lucru, apoi se vor repeta paşii anteriori. Astfel, se va realiza o fixare
mai exactă, pentru rame, cuie şi alte aplicaţii similare. Modul de acţionare secvenţială permite poziţionarea
exactă a elementelor de fixare, fără posibilitatea aplicării unui al doilea element de fixare sau a reculului, aşa cum
se întâmplă în cazul modului de declanşare la contact (prezentat mai jos). Modul de acţionare secvenţială are
un avantaj de siguranţă, deoarece nu va aplica un element de fixare dacă unealta intră accidental în contact cu
suprafaţa de lucru - sau un alt obiect - cât timp este acţionat trăgaciul.
MODUL DE ACŢIONARE LA CONTACT
Procedura de funcţionare obişnuită în cazul uneltelor cu acţionare la contact este ca operatorul să acţioneze
brida de siguranţă în timp ce ţine trăgaciul apăsat, eliberând un element de fixare la fiecare contact cu suprafaţa
de lucru. Astfel, elementele de fixare vor fi aplicate rapid în cazul lucrului la podele, paleţi sau coli de materiale
lemnoase. Toate uneltele pneumatice prezintă recul la aplicarea elementelor de fixare. Unealta poate ricoşa şi
elibera brida de siguranţă. Dacă aceasta intră din nou în contact cu suprafaţa şi trăgaciul este în continuare
apăsat, ar putea fi eliberat un alt element de fixare.
Avertisment: Uneltele nu trebuie utilizate în modul de acţionare la contact dacă schimbarea poziţiei
de lucru implică scări sau alte structuri similare, cum ar fi acoperişurile.
SELECTAREA MODULUI DE DECLANȘARE (Fig 14-15):
Pentru siguranţă, utilizatorul trebuie să blocheze trăgaciul (consultaţi instrucţiunile de blocare a trăgaciului de
mai sus) înainte de a schimba sistemul de acţionare. Pentru a schimba modul de acţionare, rotiţi comutatorul în
sens invers acelor de ceasornic. Comutatorul se va bloca automat când săgeata indicatoare este îndreptată în
jos, către imaginea cu 3 cuie de pe unealtă (modul de acţionare la contact) sau către imaginea cu un cui de pe
unealtă (modul de acţionare secvenţială). Deblocaţi trăgaciul pentru a continua lucrul.
INSTALAREA CÂRLIGULUI UTILITAR (Fig 16-17)
Aceste scule sunt prevăzute cu un cârlig utilitar adecvat pentru depozitarea şi agăţarea temporară a sculei.
Avertizare
: Deconectați întotdeauna scula de la sursa de aer înainte de efectuarea reglajelor sau înainte de
montarea sau demontarea unei componente.
1. Asigurați-vă că este selectat modul de declanșare secvențială (Consultați Modul de operare prin declanşare,
mai sus)
2. Apăsați butonul de eliberare a cârligului utilitar de pe corpul acestuia (Fig 16)
3. Glisați cârligul utilitar în fanta de atașare a acestuia. (Fig 17)
4. Eliberaţi butonul de eliberare a cârligului utilitar și asigurați-vă de blocarea cârligului în poziţie. (Fig 18)
m
AVERTISMENT! Nu utilizați niciodată cârligul utilitar în modul de contact.
DEPOZITAREA CHEII FIXE (Fig 19)
În cârligul de curea este depozitată o cheie fixă destinată întreținerii pistolului de bătut cuie. Pentru a îndepărta
cârligul de curea, împingeţi în afară capătul scurt al cheii fixe situat în spatele cârligului. Apoi apucați cheia fixă
din partea din faţă a cârligului de curea și scoateţi-o.