32
MW3133-001_v01
duselor de tip pui sau hamburgeri. Produsele mari, aşa cum ar fi friptura, trebuiesc întoarse
cel puţin o dată.
5
Pe la jumătatea timpului de gătit setat trebuie schimbată poziţia produselor alimentare
aşa cum ar fi de ex. chiftelele în sos. Produsele care se găsesc în partea de sus trebuiesc
mutate în partea de jos iar cele care se găsesc în mijlocul vasului trebuiesc mutate pe
marginea acestuia.
Funcţii suplimentare
SIGURANTA PENTRU COPII – protejarea dispozitivului împotriva punerea
accidentală în funcţiune de către copii
Blocada:
În regimul de aşteptare, apăsaţi şi menţineţi apăsat timp de 3 secunde butonul
Pause/Cancel
. Veţi auzi un prelung semnal sonor care va semnaliza pornirea blocadei de
protecţie împotriva folosirii de către copii, iar pe ecran va apare simbolul
.
Deconectarea blocadei:
Atunci când blocada este pornită apăsaţi şi menţineţi apăsat timp
de 3 secunde butonul
Pause/Cancel
. Veţi auzi un prelung semnal sonor care va semnaliza
deconectarea blocadei.
MODUL DE ECONOMISIRE A ENERGIEI
În modul de repaus sau după ce aluat sfârşit programul de fierbere, dacă nu veţi realiza nici
un fel de activitate timp de 4 secunde cuptorul va trece în modul de economisire a energiei.
În cazul în care veţi apăsa unul dintre butoane, la alegere, sau veţi deschide uşa, cuptorul
va reveni la modul normal de funcţionare.
Indicaţii cu privire la vasele folosite
În cuptorul cu microunde pot fi folosite vase şi “unelte” special prevăzute pentru aceasta.
Materialul ideal pentru vasele care sunt adecvate pentru utilizarea în cuptorul cu micro
-
unde este un material transparent care permite trecerea prin recipient a energiei care este
folosită pentru încălzirea produselor alimentare.
1
Nu se recomandă folosirea ustensilelor din metal şi nici a vaselor cu ornamente meta
-
lice – microundele nu pot trece prin metal.
2
Înainte de începerea procesului de pregătire a mâncărurilor în cuptorul cu microunde
eliminaţi ambalajele de hârtie derivate din reciclate, deoarece acestea pot conţine particule
metalice, care pot cauza scânteiere şi / sau incendii.
3
Este recomandat să utilizaţi vase rotunde / ovale, mai degrabă decât vasele pătrate /
longitudinale, deoarece produsele alimentare din colţurile unor astfel de vase sunt mai des
arse.
4
Atunci când produsele alimentare sunt preparate pe grătar protejaţi zonele expuse la
arsuri acoperindu-le cu benzi înguste de folie de aluminiu. Totuşi trebuie să ţineţi minte
să nu folosiţi prea multă folie şi să păstraţi o distanţă de min. 3 cm între folie şi pereţii din
interiorul cuptorului.
Lista prezentată în continuare vă va permite selectarea corectă a vaselor şi accesoriilor
de bucătărie.
Accesorii de bucătărie
Micro
-
unde
Grăta
-
rul
Pregătirea combi
-
nată a mâncărurilor
Sticlă rezistentă la foc
Sticlă nerezistentă la temperaturi ridicate
Produse ceramice rezistente la foc
Ustensile din plastic indicate utilizării în
cuptorul cu microunde
Hârtie pentru copt
Placă metalică
Grătar
Folia de aluminiu şi recipiente din folie
Da
Nu
Da
Da
Da
Nu
Nu
Nu
Da
Nu
Da
Nu
Nu
Da
Da
Da
Da
Nu
Da
Nu
Nu
Nu
Nu
Nu
Test pentru vasele de bucătărie:
1
În recipient/vas turnaţi 1 pahar de apă rece (250 ml) şi introduceţi-l în cuptorul cu
microunde.
2
Fierbeţi apa la puterea maximă timp de 1 minut.
3
După scurgerea timpului setat, verificaţi temp. recipientului/vasului. Dacă acesta va fi
cald la atingere nu îl folosiţi pentru gătitul în cuptorul cu microunde.
Nu gătiţi mai mult de un minut.
Montajul platoului rotativ de sticlă
1
Platoul rotativ nu trebuie amplasat în poziţie
inversă. Nu se recomandă limitarea circulaţiei libere a
platoului.
2
În timpul pregătirii mâncărurilor în cuptor întot
-
deauna în interiorul acestuia trebuie să fie montat pla
-
toul rotativ şi ansamblul inelului rotativ.
3
În timpul pregătirii mâncărurilor recipientele cu pro
-
duse alimentare trebuiesc întotdeauna amplasate pe
platoul de sticlă.
4
În cazul în care platoul de sticlă crapă sau este deteriorat trebuie să luaţi imediat legă
-
tura cu cel mai apropiat punct de service.
Curăţare –conservare şi deservire
1
Înainte de curăţare, opriţi cuptorul şi scoateţi ştecherul cablului de conectare din priza
reţelei de alimentare cu curent electric..
2
Se recomandă menţinerea în curăţenie a interiorului cuptorului cu microunde. În cazul
în care pereţii din interiorul cuptorului sunt murdari îndepărtaţi resturile de mâncare sau
lichidul vărsat cu ajutorul unei cârpe umede. În cazul în care cuptorul este foarte mur
-
dar folosiţi un detergent delicat. Pentru curăţare nu folosiţi spray-uri şi nici un fel de alţi
detergenţi de curăţare puternici deoarece aceştia pot păta, pot lăsa urme sau pot cauza
mătuirea suprafeţei cuptorului şi a uşii.
3
Suprafaţa externă a cuptorului trebuie curăţată cu ajutorul unei cârpe umede.
Pentru a evita deteriorarea componentelor din interiorul cuptorului, trebuie să fiţi atenţi ca
apa să nu picure prin orificiile de ventilaţie în interiorul acestuia.
4
Ambele părţi ale uşii, geamul, garniturile uşii părţile adiacente trebuiesc frecvent şterse
cu o cârpă umedă pentru a îndepărta orice reziduuri de alimente sau scurgeri de lichide.
Nu folosiţi detergenţi care au în componenţa sa substanţe abrazive.
În cazul în care curăţaţi garniturile uşii, adânciturile şi părţile adiacente,
se interzice folosirea substanţelor care pot deteriora etanşările şi care pot
cauza scurgerea microundelor.
5
Pentru spălarea carcasei nu folosiţi detergenţi agresivi sub formă de emulsii, loţiuni,
paste etc. Acestea pot, printre altele, să şteargă simbolurile grafice care se găsesc pe
carcasa dispozitivului, aşa cum ar fi: simboluri, semne de avertizare etc.
Nu utilizaţi agenţi de curăţare care conţin substanţe abrazive pentru curăţa
-
rea suprafeţei de sticlă de pe uşi deoarece acestea pot zgâria suprafaţa şi
pot cauza crăpături.
6
Nu permiteţi udarea panoului de comandă. Pentru curăţare trebuie să folosiţi o cârpă
moale. Pentru prevenirea pornirii accidentale a cuptorului, panoul de comandă trebuie
curăţat atunci când uşa acestuia este deschisă.
7
Dacă aburul condensat începe să se depună pe partea internă sau externă a uşii
aceasta trebuie ştearsă cu ajutorul unei cârpe moi.
Condensul poate apărea atunci când cuptorul cu microunde funcţionează în condiţii de
umiditate ridicată. În cazul unei astfel de situaţii acest lucru este normal.
8
Din când în când scoateţi şi ştergeţi platoul de sticlă. Spălaţi-l cu apă caldă folosind
detergent pentru spălarea vaselor sau spălaţi-l în maşina de spălat vase.
9
Pentru a preveni zgomotul, inelul rotativ şi partea inferioară a cuptorului trebuiesc cură
-
ţate regulat. Suprafaţa inferioară din interiorul cuptorului trebuie curăţată cu ajutorul unui
detergent delicat. Inelul rotativ trebuie spălat cu detergent pentru vase sau în maşina de
spălat vase. În cazul montării inelului rotativ în interiorul cuptorului aveţi grijă ca acesta să
fie montat la locul corespunzător.
10
Pentru a elimina mirosul neplăcut din interiorul cuptorului, timp de 5 minute trebuie să
fierbeţi în cuptor circa 200 ml de apă cu adaos de suc de lămâie şi coajă de lămâie într-un
vas care este corespunzător ales pentru fierberea în cuptorul cu microunde.
Interiorul acestuia trebuie şters cu ajutorul unei cârpe uscate şi moi.
11
În cazul în care trebuie înlocuit becul din interiorul cuptorului luaţi legătura cu SERWIS-UL.
12
Curăţaţi cu regularitate cuptorul şi îndepărtaţi depunerile de alimente.
Ne-respectarea indicaţiilor de mai sus poate cauza defectarea stării supra
-
feţei ceea ce la rândul său poate avea influenţă negativă asupra duratei de
funcţionare a dispozitivului şi poate conduce la situaţii periculoase.
Date tehnice
Parametrii tehnici ai dispozitivului
230 V~ 50 Hz, 1400 W (Microunde),
1000 W (Grătar)
Puterea nominală de ieşire a microundelor 900 W
Frecvenţa
2450 MHz
Dimensiuni externe (mm)
483 (D) x 399 (S) x 281 (W)
Dimensiunile interne ale cuptorului (mm)
340 (D) x 320 (S) x 220 (W)
Capacitatea cuptorului
23 litri
Platoul rotativ
Diametrul = 270 mm
Masa netă
Circa 14,1 kg
* Datele sus menţionate pot fi modificate, de aceea, utilizatorul trebuie să le verifice cu informaţiile care
sunt trecute pe plăcuţa de fabricaţie a cuptorului. Orice fel de reclamaţii cu privire la aceste modificări
nu vor fi luate în vedere.
Pregătirea mâncărurilor cu ajutorul microundelor – indicaţii
1
Aranjaţi cu grijă produsele alimentare. Produsele cele mai groase trebuiesc amplasate
pe marginea vasului.
2
Verificaţi timpul de fierbere. Fierbeţi folosind timpul cel mai scurt de fierbere iar în cazul
în care va fi necesar prelungiţi timpul de fierbere. Produsele arse pot conduce la produce
-
rea fumului sau pot să ia foc.
3
Produsele trebuiesc acoperite în timpul fierberii. Acoperirea acestora protejează împo
-
triva “stropirii” şi asigură o fierbere egală.
4
În timpul fierberii produsele trebuiesc întoarse pentru a grăbi procesul de gătire a pro
-
Farfurie de sticlă
Butuc (partea de jos)
Ansamblul
inelului rotativ
Axul rotativ
Содержание ZMW3133B
Страница 38: ...38 MW3133 001_v01 230 V 1 2 3 4 5 30 20 6 7 8 9 1 2 bed and breakfast...
Страница 43: ...43 MW3133 001_v01 Clock 3 2 Start K PE...
Страница 45: ...45 MW3133 001_v01 230 V 8 1 2 3 4 5 30 20 6 7 8 9 1 2 bed and breakfast...
Страница 50: ...50 MW3133 001_v01 Pause Cancel Start Pause Cancel Micro 3 Clock 3 2 Start...
Страница 52: ...52 MW3133 001_v01 8 1 2 3 4 5 30 20 6 7 8 9 1 2 230 V bed and breakfast...
Страница 57: ...57 MW3133 001_v01 PE 26663 19848 5 40 1 15150...