
12
13
ROMÂNĂ
ROMÂNĂ
INSTRUCŢIUNI DE FOLOSIRE ŞI MĂSURI DE SIGURANŢĂ
IMPORTANT! ACEST APARAT ESTE FABRICAT NUMAI PENTRU UZUL CASNIC ŞI
NU PENTRU FOLOSIREA CONTINUĂ, PROFESIONALĂ SAU INDUSTRIALĂ!
Vă rugăm să citiţi cu atenţie aceste instrucţiuni înainte de a folosi aparatul pentru prima dată! Păstraţi
instrucţiunile pentru folosiri ulterioare! Păstraţi instrucţiunile împreună cu certificatul de garanţie, factura
şi, dacă este posibil, ambalajul exterior şi interior.
MĂSURI GENERALE DE SIGURANŢĂ
ATENŢIE!
Citiţi instrucţiunile în totalitate. Nerespectarea tuturor instrucţiunilor enumerate mai jos poate
conduce la electrocutare, incendiere şi/sau răniri grave. Termenul „unealtă electrică“ utilizat în
continuare se referă la produsul pe care acest manual de instrucţiuni îl însoţeşte.
1. Păstraţi ordinea şi curăţenia la locul de muncă şi asiguraţi o bună iluminare a acestuia.
Dezordinea, mizeria şi proasta iluminare a locului de muncă sporesc riscul de producere a acci-
dentelor.
2. Nu utilizaţi unealta electrică în vecinătatea substanţelor inflamabile (lichide, gaze sau pulbe-
ri). Aceasta produce scântei care pot aprinde substanţele respective.
3. Tineţi copiii şi pe eventualii spectatori la distanţă în timp ce lucraţi cu unealta electrică. Dacă
vă este distrasă atenţia, puteţi pierde controlul asupra uneltei electrice.
4. Ştecherul (fişa) uneltei electrice trebuie să se potrivească cu priza la care urmează să
conectaţi unealta. Nu aduceţi nici un fel de modificări ştecherului. Nu utilizaţi nici un fel de
adaptoare în cazul uneltelor electrice cu legare la pământ. Ştecherele nemodificate şi care se
potrivesc cu priza scad riscul de producere al scurt-circuitelor şi al electrocutărilor.
5. Evitaţi contactul propriului corp cu obiecte legate sau introduse în pământ: ţevi, radiatoare,
maşini de gătit, frigidere sau congelatoare electrice etc. Riscul de electrocutare creşte în cazul
în care corpul dumneavoastră este în contact cu pământul.
6. Nu expuneţi unealta electrică la ploaie sau umezeală. Apa pătrunsă în interiorul uneltei electrice
creşte în mod substanţial riscul de electrocutare.
7. Menajaţi cordonul de alimentare. Nu utilizaţi cordonul pentru a transporta unealta, nu trageţi
de cordon când doriţi să scoateţi unealta din priză. Feriţi cordonul de căldura excesivă,
produse petroliere, margini tăioase şi piese în mişcare. Avarierea sau încâlcirea cordonului de
alimentare cresc riscul de producere a accidentelor electrice.
8. Dacă utilizaţi unealta electrică în aer liber, utilizaţi un prelungitor special pentru lucrul la
exterior. Utilizarea unui astfel de prelungitor diminuează riscul de electrocutare sau scurt-circuit.
9. Fiţi atent, nu scăpaţi unealta din ochi şi faceţi apel la logică atunci când o manevraţi. Este
interzisă folosirea uneltei electrice dacă sunteţi obosit sau sub influenţa drogurilor, a alcoo-
lului sau a anumitor medicamente. Orice moment de neatenţie poate conduce la rănirea gravă
a operatorului sau a persoanelor din jur.
10. Utilizaţi echipament de protecţie. Purtaţi întotdeauna ochelari de protecţie. Echipamentul de
protecţie, cum ar fi: măşti de praf, încălţăminte cu talpă antiderapantă, cască de protecţie, căşti
pentru protejarea urechilor etc., utilizat în conformitate cu condiţiile de lucru, diminuează atât
numărul, cât şi gravitatea eventualelor accidente de muncă.
11. Evitaţi pornirea accidentală a uneltei. Asiguraţi-vă că poziţia comutatorului este „oprit“
înainte de a conecta unealta la priză. Dacă transportaţi unealta electrică ţinând degetul pe comu-
tator, sau dacă o conectaţi la priză având comutatorul pe poziţia „pornit“, vă expuneţi la accidente.
12. Îndepărtaţi orice cheie sau alt dispozitiv de strângere, reglare etc. de pe maşină înainte de
a o porni. Un astfel de dispozitiv rămas ataşat de una din părţile mobile ale uneltei poate provoca
rănirea gravă a utilizatorului sau a persoanelor din jur.
13. Adoptaţi pe toată durata lucrului o poziţie stabilă, echilibrată. În acest fel veţi putea controla
mai bine unealta în cazul unor situaţii neaşteptate.
14. Îmbrăcaţi-vă corespunzător. Nu purtaţi haine largi sau bijuterii. Ţineţi-vă părul şi hainele
ferite de contactul cu părţile în mişcare ale uneltei. Hainele largi, bijuteriile sau părul lung pot fi
prinse de către părţile în mişcare.
15. Dacă unealta este prevăzută cu dispozitive de aspirare a prafului şi/sau de colectare a rezi-
duurilor, asiguraţi-vă că acestea sunt conectate şi utilizate corespunzător. Utilizarea acestor
dispozitive reduce riscul de producere a accidentelor legate de prezenţa prafului.
16. Nu forţaţi unealta electrică. Utilizaţi unealta electrică potrivită operaţiei pe care urmează să
o efectuaţi. O bună corelare a tipului de unealtă şi a puterii acesteia cu operaţia pe care urmează
să o efectuaţi va avea ca rezultat creşterea vitezei de execuţie şi a gradului de siguranţă.
17. Nu utilizaţi unealta electrică dacă nu-i funcţionează comutatorul pornit/oprit. Orice unealtă
electrică ce nu poate fi controlată cu ajutorul comutatorului este periculoasă şi trebuie reparată.
18. Deconectaţi unealta electrică de la priză şi/sau îndepărtaţi acumulatorul de pe maşină înain-
te de a o regla, de a-i înlocui accesoriile sau de a o depozita. Această măsură de siguranţă
reduce riscul de pornire accidentală a uneltei electrice.
19. Depozitaţi unealta electrică în locuri inaccesibile copiilor şi nu permiteţi persoanelor nefa-
miliarizate cu unealta electrică şi/sau care nu au citit şi înţeles instrucţiunile de utilizare să
o manevreze. Uneltele electrice sunt periculoase în mâinile utilizatorilor neavizaţi.
20. Întreţineţi uneltele electrice. Verificaţi ca piesele în mişcare să nu fie aliniate greşit, gripate,
sparte sau avariate în orice alt mod care ar afecta buna funcţionare a uneltei electrice. În
caz de avarie, reparaţi unealta înainte de a o utiliza. Multe accidente au drept cauză proasta
întreţinere a uneltelor.
21. Menţineţi uneltele tăioase ascuţite şi curate. Uneltele ascuţite corespunzător au mai puţine
şanse să se gripeze.
22. Utilizaţi unealta, accesoriile, burghiele etc. în concordanţă cu aceste instrucţiuni şi în manie-
ra specifică tipului respectiv de maşină, ţinând cont de operaţia ce trebuie efectuată şi de
condiţiile de lucru. Utilizarea uneltelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost concepute
poate avea ca efect producerea de accidente.
23. Reparaţi unealta electrică numai la un service autorizat, utilizând numai piese de schimb
originale. Astfel aveţi siguranţa că unealta îşi menţine caracteristicile de securitate în exploatare.
ATENŢIE!
Variaţiile mari de temperatură pot conduce la producerea condensului în interiorul apa-
ratului. De aceea, se recomandă ca înainte de folosirea aparatului, acesta să fie lăsat
să se adapteze mediului de lucru.
MĂSURI SPECIALE DE SIGURANŢĂ
ÎNAINTE DE A FOLOSI UNEALTA ELECTRICĂ:
• Verificaţi dacă tensiunea înscrisă pe eticheta uneltei corespunde cu cea de la priza de alimentare
şi dacă priza sau ştecherul nu prezintă defecţiuni.
• Înainte de a efectua orice operaţie de întreţinere, curăţare sau fixare scoateţi unealta din priză.
• Familiarizaţi-vă cu părţile componente ale uneltei, montaţi/demontaţi de câteva ori accesoriile şi
citiţi cu atenţie instrucţiunile de folosire înainte de a începe efectiv lucrul.
• Verificaţi dacă comutatorul este în poziţia „oprit“ înainte de a introduce ştecherul în priză. În cazul
în care comutatorul este pe poziţia „pornit“ şi se introduce ştecherul în priză, unealta va începe să