182
3 -
PRIMA UTILIZARE
Vă mulţumim pentru că aţi achiziţionat aparatul INSTANT SOFT COMPACT de la ROWENTA. Aparatul
dumneavoastră utilizează tehnologia IPL (lumină intens pulsată), folosită de către profesioniştii în epilare
semi-permanentă, care a fost adaptată pentru utilizarea personală.
PERFORMANŢĂ
Dacă urmaţi recomandările noastre de utilizare, aparatul INSTANT SOFT COMPACT vă va permite să vă
reduceţi pilozitatea într-o manieră durabilă. Tratamentul trebuie efectuat la intervale regulate, la fiecare
2 săptămâni, pe durata a 4 până la 6 şedinţe, apoi o dată pe lună, pe durata a 2 până la 4 şedinţe,
în funcţie de reînceperea creşterii părului.
După care, veţi putea utiliza INSTANT SOFT COMPACT pentru retuşuri, în funcţie de necesităţile
dumneavoastră, până la eliminarea completă a firelor de păr. Rezultatele durabile se obţin în decursul
unei durate medii de 12 până la 18 luni, în funcţie de tipologia dumneavoastră. Astfel, vă puteţi bucura
de picioare netede şi plăcute la atingere într-o manieră durabilă.
SIGURANŢĂ
Aparatul dumneavoastră a fost conceput de către oameni de ştiinţă şi clinicieni şi a fost testat în
conformitate cu cele mai stricte norme. Aparatul dumneavoastră vă garantează o siguranţă optimă
datorită:
1) Unui DETECTOR DE CULOARE A PIELII:
Acest procedeu de siguranţă exclusiv
verifică pigmentarea pielii la începutul şi pe parcursul fiecărei şedinţe. În cazul în
care senzorul detectează că pielea este prea închisă, aparatul nu va emite impulsul
luminos.
2) Unei PRECAUŢII DERMATOLOGICE:
acest aparat a fost testat sub control
dermatologic de către un laborator independent..
3) Unui SENZOR DE CONTACT CU PIELEA:
dispozitiv dezvoltat pentru protecţia
ochilor. A fost proiectat astfel încât impulsul să nu poată fi emis dacă aparatul
este direcţionat în gol. Dispozitivul de siguranţă face ca aparatul să funcţioneze
doar atunci când fereastra aparatului este în contact total cu pielea.
4) Unei TEHNOLOGII „U.V. FILTER”:
un filtru UV integrat de înaltă performanţă
asigură o utilizare sigură pentru piele.
ATENŢIE:
Din cauza schimbărilor hormonale sau fiziologice, este posibil ca unele fire de păr să
reînceapă să crească. Ocazional, veţi avea nevoie de şedinţe de întreţinere
x x
1800142538_EP9604F0_INSTANT SOFT BODY + FACE 170 x 180 09/11/2016 14:04 Page182
Содержание INSTANT SOFT COMPACT BODY & FACE
Страница 80: ...80 0 C 35 C 1 1 1800142538_EP9604F0_INSTANT SOFT BODY FACE 170 x 180 09 11 2016 14 03 Page80...
Страница 89: ...89 EL 1800142538_EP9604F0_INSTANT SOFT BODY FACE 170 x 180 09 11 2016 14 03 Page89...
Страница 102: ...102 0754 0 C 35 C 1 1 1800142538_EP9604F0_INSTANT SOFT BODY FACE 170 x 180 09 11 2016 14 03 Page102...
Страница 107: ...107 bG 75 000 Pro Pr cision 5 6 INSTANT 1800142538_EP9604F0_INSTANT SOFT BODY FACE 170 x 180 09 11 2016 14 03 Page107...
Страница 109: ...109 bG 2 3 Roaccutane r tinA A 3 14 3 1800142538_EP9604F0_INSTANT SOFT BODY FACE 170 x 180 09 11 2016 14 03 Page109...
Страница 110: ...110 INSTANT SOFT COMPACT 9 on o on o LED 1800142538_EP9604F0_INSTANT SOFT BODY FACE 170 x 180 09 11 2016 14 03 Page110...
Страница 111: ...111 bG 1800142538_EP9604F0_INSTANT SOFT BODY FACE 170 x 180 09 11 2016 14 03 Page111...
Страница 190: ...190 00 350 1 1 1800142538_EP9604F0_INSTANT SOFT BODY FACE 170 x 180 09 11 2016 14 04 Page190...
Страница 197: ...197 RU 1 2 t 3 3 14 3 1800142538_EP9604F0_INSTANT SOFT BODY FACE 170 x 180 09 11 2016 14 04 Page197...
Страница 198: ...198 INSTANTSOFTCOMPACT 9 on o on o 1800142538_EP9604F0_INSTANT SOFT BODY FACE 170 x 180 09 11 2016 14 04 Page198...
Страница 199: ...199 RU 1800142538_EP9604F0_INSTANT SOFT BODY FACE 170 x 180 09 11 2016 14 04 Page199...
Страница 245: ...245 UK 0754 00 350 1 1 1800142538_EP9604F0_INSTANT SOFT BODY FACE 170 x 180 09 11 2016 14 04 Page245...
Страница 250: ...250 75 000 Precision Pro 5 6 o 1800142538_EP9604F0_INSTANT SOFT BODY FACE 170 x 180 09 11 2016 14 04 Page250...
Страница 252: ...252 MAT 1 2 3 3 14 3 1800142538_EP9604F0_INSTANT SOFT BODY FACE 170 x 180 09 11 2016 14 04 Page252...
Страница 253: ...253 UK INSTANT SOFT COMPACT 9 1800142538_EP9604F0_INSTANT SOFT BODY FACE 170 x 180 09 11 2016 14 04 Page253...
Страница 254: ...254 1800142538_EP9604F0_INSTANT SOFT BODY FACE 170 x 180 09 11 2016 14 04 Page254...