PSBSA 20-Li A1
■
30
│
RO
Indicaţii de siguranţă pentru
încărcătoare
■
Acest aparat poate fi utilizat de
copii începând cu vârsta de 8 ani,
cât şi de persoane cu abilităţi fizice,
senzoriale sau mentale reduse sau
fără experienţă şi fără cunoştinţe
necesare, numai dacă sunt supra-
vegheaţi sau dacă au fost instruiţi
cu privire la utilizarea în siguranţă
a acestui aparat şi au înţeles peri-
colele cu privire la acesta. Copii-
lor le este interzis să se joace cu
aparatul. Curăţarea şi acţiunile de
întreţinere destinate utilizatorului nu
se vor efectua de către copii fără
supraveghere.
■
Pentru a evita orice risc, la defecta-
rea cablului de alimentare al apa-
ratului, acesta trebuie înlocuit de
către producător, serviciul clienţi al
acestuia sau de către o altă persoa-
nă calificată.
Încărcătorul este destinat exclusiv utilizării
în interior.
AVERTIZARE!
■
Pentru a evita orice risc, la defectarea cablu-
lui de alimentare al aparatului, acesta trebuie
înlocuit de către producător, serviciul clienţi
al acestuia sau de către o altă persoană
calificată.
Înainte de punerea în funcţiune
Încărcarea setului de acumulatori
(a se vedea fig. A)
PRECAUŢIE!
►
Scoateţi întotdeauna ştecărul din priză înain-
te de scoaterea sau introducerea setului de
acumulatori în încărcător.
■
Nu încărcaţi setul de acumulatori atunci când
temperatura ambiantă se află sub 10 °C sau
peste 40 °C.
♦
Introduceţi setul de acumulatori în încărcătorul
rapid (a se vedea fig. A).
♦
Introduceţi ştecărul în priză. Ledul de control
luminează roşu.
♦
Ledul verde de control semnalează finaliza-
rea procesului de încărcare şi faptul că setul de
acumulatori este pregătit de utilizare.
ATENŢIE!
♦
Dacă ledul de control roşu clipeşte, atunci
setul de acumulatori este supraîncăzit şi
nu poate fi încărcat.
♦
Dacă ledul de control roşu şi ledul de control
verde clipesc deodată, atunci setul de
acumulatori este defect.
♦
Introduceţi setul de acumulatori în aparat.
■
Nu încărcaţi pentru a doua oară setul de acu-
mulatori imediat după încărcarea rapidă. Există
pericolul supraîncălzirii setului de acumulatori,
ceea ce poate diminua durata de viaţă a acu-
mulatorului.
♦
Deconectaţi încărcătorul timp de minimum
15 minute între procesele succesive de încărcare.
Scoateţi ştecărul din priză.
Содержание PSBSA 20-Li A1
Страница 3: ...A...
Страница 42: ...PSBSA 20 Li A1 38 RO...
Страница 46: ...PSBSA 20 Li A1 42 BG 1 a 2 a 3 a...
Страница 47: ...PSBSA 20 Li A1 BG 43 4 a...
Страница 48: ...PSBSA 20 Li A1 44 BG 5 a 6 a 8...
Страница 49: ...PSBSA 20 Li A1 BG 45 10 C 40 C A 15...
Страница 50: ...PSBSA 20 Li A1 46 BG 2 1 440 min 1 2 1650 min 1...
Страница 51: ...PSBSA 20 Li A1 BG 47 HSS 3 mm 15 mm...
Страница 52: ...PSBSA 20 Li A1 48 BG 50 80 Kompernass Handels GmbH 3...
Страница 54: ...PSBSA 20 Li A1 50 BG 2012 19 EU 2006 66...
Страница 56: ...PSBSA 20 Li A1 52 BG www kompernass com 20 www kompernass com 00800 111 4920 kompernass lidl bg IAN 279501...
Страница 60: ...PSBSA 20 Li A1 56 GR CY 1 2 3...
Страница 61: ...PSBSA 20 Li A1 GR CY 57 4 5...
Страница 62: ...PSBSA 20 Li A1 58 GR CY 6 8...
Страница 63: ...PSBSA 20 Li A1 GR CY 59 10 C 40 C A LED LED LED LED 15 LED ON OFF...
Страница 64: ...PSBSA 20 Li A1 60 GR CY 2 1 440 min 1 2 1650 min 1 ON OFF LED ON OFF ON OFF ON OFF...
Страница 65: ...PSBSA 20 Li A1 GR CY 61 HSS 3 mm 15 mm Forstner 50 80...
Страница 66: ...PSBSA 20 Li A1 62 GR CY Kompernass Handels GmbH 3 12345 E Mail...
Страница 70: ...PSBSA 20 Li A1 66 GR CY...