50
RO
• Când scoateţi aparatul din priză, trageţi de ştecher, nu de cablu.
• Nu efectuaţi nicio lucrare de curăţare sau întreţinere fără să deconectaţi
aparatul de la reţeaua de alimentare.
• În cazul funcţionării greşite, nu încercaţi, sub niciun motiv, să reparaţi
singuri aparatul. Reparaţiile efectuate de persoanele fără experienţă pot
cauza leziuni sau funcţionarea greşită a aparatului. Contactaţi un Centru
de service (a se vedea Asistenţă).
• Nu închideţi capacul de sticlă (dacă există) când arzătoarele pe gaz sau
plitele electrice sunt încă fierbinţi.
• Aparatul nu trebuie folosit de persoanele (inclusiv copiii) cu capacităţi fizice,
mentale sau senzoriale reduse, de persoanele fără experienţă sau de
oricine care nu este familiarizat cu produsul. Aceste persoane trebuie, cel
puţin, să fie supravegheate de o persoană care îşi asumă responsabilitatea
pentru siguranţa lor sau să primească instrucţiuni preliminare privind
funcţionarea aparatului.
• Nu lăsaţi copiii să se joace cu aparatul.
• Aparatul nu este destinat să fie acţionat printr-un cronometru extern
sau printr-un sistem separat de control la distanţă.
Îndepărtare
• Pentru eliminarea materialelor de ambalaj: respectaţi legislaţia locală,
astfel încât ambalajele să poată fi reutilizate.
•
Directiva europeană 2012/19/EU privind deşeurile echipamentelor
electrice şi electronice (DEEE), prevede că aparatele electrocasnice
vechi nu trebuie să fie eliminate în circuitul normal al deşeurilor
municipale nesortate. Aparatele vechi trebuie colectate separat pentru
a optimiza recuperarea şi reciclarea materialelor pe care le conţin
şi pentru a reduce impactul asupra sănătăţii umane şi a mediului.
Simbolul „tomberonului cu roţi“ barat de pe produs vă aminteşte obligaţia
dumneavoastră ca, atunci când aruncaţi aparatul, acesta trebuie să fie
colectat separat.
Consumatorii trebuie să contacteze autorităţile locale sau agentul de
vânzare pentru informaţii privind eliminarea corectă a aparatelor vechi.
Protejarea şi respectarea mediului înconjurător
• Gătiţi alimentele în oale sau tigăi închise cu capace potrivite şi folosiţi cât
mai puţină apă este posibil. Gătitul fără capac va creşte cu mult consumul
energetic.
• Folosiţi oale şi tigăi cu bază plată.
• Dacă gătiţi ceva ce ia mult timp, merită să utilizaţi o oală sub presiune, care
este de două ori mai rapidă şi care economiseşte o treime din energie.
Întreţinerea şi îngrijirea
Stingerea aparatului
Deconectaţi aparatul de la alimentarea cu energie electrică înainte de a
efectua orice lucrare la acesta.
Curăţarea suprafeţei plitei
• Toate piesele emailate şi de sticlă trebuie curăţate cu o soluţie de apă
caldă şi detergent neutru.
• Suprafeţele din oţel inoxidabil se pot păta din cauza apei calcaroase sau
a detergenţilor agresivi, dacă rămân în contact cu acestea prea mult timp.
Resturile de mâncare căzute pe suprafaţă (apă, sos, cafea etc.) trebuie
şterse înainte de a se usca.
• Curăţaţi cu apă caldă şi detergent neutru, apoi uscaţi cu o cârpă moale
sau cu piele de căprioară. Îndepărtaţi resturile arse de mâncare cu ajutorul
unor produse de curăţare speciale pentru suprafeţe din oţel inoxidabil.
• Curăţaţi oţelul inoxidabil numai cu o cârpă sau un burete moale.
• Nu utilizaţi produse abrazive sau corozive, produse pe bază de clor sau
bureţi de sârmă pentru vase.
• Nu utilizaţi aparate de curăţat cu aburi.
• Nu folosiţi produse inflamabile.
• Nu lăsaţi pe plită substanţe acide sau alcaline, cum ar fi oţet, muştar, sare,
zahăr sau suc de lămâie.
Curăţarea componentelor plitei
• Curăţaţi piesele emailate şi de sticlă numai cu o cârpă sau un burete
moale.
• Grătarele, capacele arzătoarelor şi arzătoarele pot fi scoase pentru a fi
curăţate.
• Curăţaţi-le manual, cu apă caldă şi detergent neabraziv, înlăturând cu grijă
toate resturile de mâncare şi verificând ca niciun orificiu al arzătorului să
nu fie înfundat.
• Clătiţi şi uscaţi.
• Puneţi la loc arzătoarele şi capacele arzătoarelor, în mod corect, în
locaşurile respective.
• Când puneţi la loc grătarele, asiguraţi-vă că zona pe care se aşează oalele
este aliniată cu arzătorul.
• Modelele echipate cu fişe pentru aprindere electrică şi cu dispozitiv de
siguranţă necesită o curăţare atentă a capătului fişei pentru a asigura
funcţionarea corectă. Verificaţi frecvent aceste piese şi, dacă este
necesar, curăţaţi-le cu o cârpă umedă. Resturile arse de mâncare trebuie
îndepărtate cu o scobitoare sau cu un ac.
!
Pentru a evita deteriorarea dispozitivului de aprindere electrică, nu-l
folosiţi atunci când arzătoarele nu sunt în locaşurile lor.
!
Nu este necesar să scoateţi suportul pentru vase pentru a curăţa suprafaţa
plitei. Datorită sistemului de sprijin, ridicaţi şi ţineţi suporturile pentru vase sau
rotiţi-le până când se sprijină pe suportul din spate.
Nu aşezaţi grătarele fierbinţi pe partea de sus a capacului de sticlă
(dacă este cazul), altfel dopurile de cauciuc de pe sticlă se pot deteriora.
Întreţinerea robinetului de gaz
De-a lungul timpului, robinetele se pot bloca sau pot fi greu de rotit. Dacă se
întâmplă acest lucru, robinetul trebuie înlocuit.
!
Această procedură trebuie să fie efectuată de un tehnician calificat
autorizat de producător.
Depanarea
Se poate întâmpla ca aparatul să nu funcţioneze corect sau deloc. Înainte
de a apela centrul de servicii de asistenţă, verificaţi dacă se poate face ceva.
În primul rând, verificaţi că nu există întreruperi în aprovizionarea cu gaz şi
energie electrică şi, în special, că supapele de gaz pentru alimentare de la
reţea sunt deschise.
Содержание PKLL 641 D2/IX/HA EE
Страница 59: ...UA 59 ...