RO
53
Încărcare pe jumătate, în coşul superior sau
în cel inferior (Half Load)
Dacă sunt vase puţine, se poate realiza o încărcare
pe jumătate a maşinii, economisind astfel apă, energie electrică
şi detergent. Selectaţi programul, apăsaţi succesiv tasta
ÎNCĂRCARE PE JUMĂTATE: indicatorul aferent coşului ales
se aprinde şi se activează spălarea numai la coşul superior sau
numai la cel inferior.
Vă reamintim să încărcaţi vesela numai în coşul superior
sau în cel inferior şi să reduceţi cantitatea de detergent la
jumătate.
Opţiuni de Spălare
Dacă una dintre opţiuni nu este compatibilă cu programul
ales, (consultaţi tabelul programelor) ledul corespunzător
luminează intermitent la intervale scurte, de 3 ori, şi emite
semnale acustice.
Pornirea întârziată
Se poate amâna între
1 a 12
ore pornirea programului:
1. Apăsaţi tasta PORNIRE ÎNTÂRZIATĂ: pe display
apare simbolul respectiv; la fiecare apăsare ulterioară se măreşte
timpul (1h, 2h etc. până la max. 12h) de la pornirea programului
selectat.
2. Selectaţi programul şi închideţi uşa: începe numărătoarea
inversă;
3. La finalul intervalului de întârziere programat, ledul se stinge
iar programul porneşte.
Pentru a modifica timpul de întârziere şi pentru a selecta o
durată mai mică, apăsaţi butonul PORNIRE ÎNTÂRZIATĂ. Pentru
anulare, apăsaţi butonul până la stingerea ledului de pornire
întârziată. Programul porneşte la închiderea uşii.
După începerea ciclului de spălare, Pornirea Întârziată
nu mai poate fi programată.
Tablete multifuncţionale (Tabs)
Cu această opţiune este optimizat rezultatul spălării
şi uscării.
Când utilizaţi tabletele multifuncţionale, apăsaţi butonul
TABLETE MULTIFUNCŢIONALE; ledul aferent se aprinde.
Opţiunea "Tablete multifuncţionale" determină prelungirea
programului.
Utilizarea detergentului sub formă de tablete se
recomandă numai pentru modelele care au opţiunea
TABLETE MULTIFUNCŢIONALE.
Programe speciale şi Opţiuni
Note:
cele mai bune rezultate ale programelor „Express "se obţin de
preferinţă respectându-se numărul de vase indicate.
Pentru a consuma mai puţin, folosiţi maşina de spălat vase la
capacitatea maximă.
Notă pentru laboratoarele de testări:
pentru informaţii privind
condiţiile testului comparativ EN, trimiteţi o solicitare la adresa:
*
Prezent numai la anumite modele.
Содержание LSTF 9B116
Страница 32: ...32 FR ...
Страница 44: ...PL 44 ...