background image

30

INSTRUCŢIUNI DE SIGURANŢĂ

IMPORTANT: TREBUIE CITITE 
ŞI RESPECTATE

Înainte de a utiliza aparatul, 
citiţi cu atenţie aceste 
instrucţiuni privind siguranţa.
Păstraţi-le la îndemână pentru a 
le consulta şi pe viitor. 
Aceste instrucţiuni şi aparatul în 
sine furnizează avertismente 
importante privind siguranţa, 
care trebuie respectate 
întotdeauna. 
Producătorul nu îşi asumă nicio 
răspundere pentru 
nerespectarea acestor 
instrucţiuni de siguranţă, 
pentru utilizarea 
necorespunzătoare a aparatului 
sau pentru setarea incorectă a 
butoanelor de comandă.

AVERTISMENTE PRIVIND 
SIGURANŢA

Copiii foarte mici (0-3 ani) şi 
mici (3-8 ani) nu trebuie lăsaţi să 
se apropie de aparat, cu 
excepţia cazurilor în care sunt 
supravegheaţi în permanenţă. 
Copiii cu vârsta de peste 8 ani şi 
persoanele cu capacităţi fizice, 
senzoriale sau mintale reduse 
sau fără experienţă şi 
cunoştinţe pot folosi acest 
aparat doar dacă sunt 
supravegheate sau au fost 
instruite cu privire la utilizarea 
în siguranţă şi înţeleg riscurile 
implicate. Copiii nu trebuie să 
se joace cu aparatul. Curăţarea 
şi întreţinerea nu trebuie să fie 
efectuate de către copii fără a fi 
supravegheaţi.

UTILIZAREA PERMISĂ

ATENŢIE: Aparatul nu trebuie să 
fie pus în funcţiune prin 
intermediul unui temporizator 
extern sau al unui sistem de 
comandă la distanţă separat. 

Acest aparat este destinat 
exclusiv uzului casnic, fiind 
interzisă utilizarea sa în scop 
profesional.
Nu utilizaţi aparatul în aer liber.
Nu depozitaţi substanţe 
explozive sau inflamabile, 
precum doze de aerosoli, nu 
amplasaţi şi nu utilizaţi benzină 
sau alte materiale inflamabile în 
interiorul sau în apropierea 
aparatului: Dacă aparatul este 
pus în funcţiune din greşeală, ar 
putea lua foc.
Acest aparat este proiectat 
pentru a fi utilizat în locuinţe, 
precum şi în alte spaţii, cum ar 
fi:
• bucătării destinate

personalului din magazine,
birouri şi alte spaţii de lucru;

• în  ferme;
• de către clienţii din hoteluri,

moteluri şi alte tipuri de
spaţii rezidenţiale;

• unităţi care oferă cazare şi

mic dejun.

Aparatul trebuie să fie utilizat 
numai pentru spălarea veselei, 
conform
instrucţiunilor din acest 
manual. 
Robinetul de la reţeaua de 
alimentare cu apă trebuie să fie 
închis şi ştecherul trebuie să fie 
scos din priza electrică după 
finalizarea fiecărui ciclu şi 
înainte de curăţarea aparatului 
sau de efectuarea oricăror 
operaţii de întreţinere.
De asemenea, trebuie să 
deconectaţi aparatul şi în cazul 
producerii oricăror tipuri de 
defecţiuni.

INSTALAREA

Manevrarea şi instalarea 
aparatului trebuie să fie făcute 

de două sau mai multe 
persoane. Folosiţi mănuşi de 
protecţie pentru a despacheta 
şi instala aparatul.
Instalarea şi reparaţiile trebuie 
să fie efectuate de către un 
tehnician calificat, în 
conformitate cu instrucţiunile 
producătorului şi cu normele 
de siguranţă în vigoare. Nu 
reparaţi şi nu înlocuiţi nicio 
piesă a aparatului, dacă acest 
lucru nu este indicat în mod 
expres în manualul de utilizare.
Este interzisă efectuarea 
operaţiilor de instalare de către 
copii. Nu lăsaţi copiii în 
apropierea aparatului în timpul 
instalării. Nu lăsaţi ambalajele 
(saci din plastic, bucăţi de 
polistiren etc.) la îndemâna 
copiilor în timpul instalării şi 
după finalizarea acesteia.
După despachetarea 
aparatului, asiguraţi-vă că nu a 
fost deteriorat în timpul 
transportului. În caz de 
probleme, contactaţi-l pe 
dealerul dv. sau Serviciul de 
Asistenţă Tehnică cel mai 
apropiat.
Înainte de orice operaţie de 
instalare, aparatul trebuie să fie 
deconectat de la reţeaua de 
alimentare cu energie electrică.
În timpul instalării, aveţi grijă ca 
aparatul să nu deterioreze 
cablul de alimentare.
Activaţi aparatul numai atunci 
când instalarea a fost finalizată.
Racordarea la reţeaua de apă 
trebuie să fie executată de către 
un tehnician calificat, în 
conformitate cu instrucţiunile 
producătorului şi cu 
reglementările standard de 
siguranţă în vigoare.

Содержание FDW 614 D7P A++

Страница 1: ...ecze stwa i instalacji PT Guia de sa de e seguran a e instala o RO Ghid privind s n tatea siguran a i instalarea SK Priru ka o ochrane zdravia a bezpe nosti a In tala na priru ka Dishwasher My ka Gesc...

Страница 2: ...AIS Guide de sant et s curit 18 Consignes d installation 36 ITALIANO Istruzioni per la sicurezza 21 Istruzioni per l installazione 36 PORTUGU S Guia de Sa de e Seguran a 27 Guia de Instala o 36 ROM N...

Страница 3: ...ly to wash domestic crockery in accordance with the instructions in this manual The water supply tap must be shut off and the plug should be removed from the electrical socket at the end of every cycl...

Страница 4: ...ts housing to the main power supply Do not pull the power supply cable Do not use extension leads multiple sockets or adapters Do not operate this appliance if it has a damaged mains cord or plug if i...

Страница 5: ...ce for household waste or the store where you purchase the appliance This appliance is marked in compliance with European Directive 2012 19 EU Waste Electrical and Electronic Equipment WEEE By ensurin...

Страница 6: ...hotelech motelech a jin ch reziden n ch prost ed ch v za zen ch nab zej c ch nocleh se sn dan Spot ebi lze pou vat pouze k myt dom c ho n dob v souladu s pokyny v tomto n vodu Na konci ka d ho myc ho...

Страница 7: ...alistu Nap jec kabel mus b t natolik dlouh aby umo nil p ipojen spot ebi e zabudovan ho do sk ky do elektrick s t Netahejte za nap jec kabel spot ebi e Nepou vejte prodlu ovac kabely nebo sdru en z su...

Страница 8: ...o odpadu nebo v obchod kde jste spot ebi zakoupili Tento spot ebi je ozna en v souladu s evropskou sm rnic 2012 19 ES o odpadn ch elektrick ch a elektronick ch za zen ch OEEZ Zaji t n m spr vn likvida...

Страница 9: ...r in anderen Arbeitsbereichen Gutsh user Von Kunden in Hotels Motels und anderen Wohnumgebungen Pensionen oder Ferienwohnungen Das Ger t darf nur zum Waschen von Gebrauchsgeschirr in bereinstimmung mi...

Страница 10: ...ieren DasNetzkabelmusslanggenug sein um das Ger t nach der Montage im K chenm bel an die Hauptstromversorgung anzuschlie en Ziehen Sie nicht am Netzkabel Verwenden Sie keine Verl ngerungskabel Mehrfac...

Страница 11: ...halten Sie bei der zust ndigen kommunalen Beh rde der M llabfuhr oder dem H ndler bei dem Sie das Ger t gekauft haben Dieses Ger t ist gem der Europ ischen Richtlinie 2012 19 EU f r Elektro und Elektr...

Страница 12: ...12 0 3 3 8 8 Bed and breakfast K...

Страница 13: ...13 7 0 05 1 0 MPa 25 C max 25 C 60 C 3 EL...

Страница 14: ...14 100 2012 19 2014 35 2014 30 RoHS 2011 65 Ecodesign 2009 125 2010 30...

Страница 15: ...est destinado a un uso en ambientes dom sticos o similares reas de cocina en oficinas tiendas y otros granjas habitaciones de hotel moteles y otros entornos de tipo residencial Entornos tipo pensione...

Страница 16: ...oest conectado a tierra Si el cable de conexi n a la red est da ado deber sustituirse por otro igual El cable de conexi nalaredsolopuedeser sustituido por un t cnico cualificado siguiendo las instrucc...

Страница 17: ...desecharse de acuerdo con la normativa local al respecto Para obtener informaci n m s detallada sobre el tratamiento recuperaci n y reciclaje de aparatos el ctricos dom sticos p ngase en contacto con...

Страница 18: ...is sous tension par inadvertance L appareil a t con u pour un usagedomestiqueetpeutaussi tre utilis cuisines pour le personnel dans les magasins bureaux et autres environnements de travail dans les fe...

Страница 19: ...rit un interrupteur omnipolaire avec un intervalle de contact minimum de 3 mm estrequis etlamise laterrede l appareil est obligatoire Si le c ble d alimentation est endommag remplacez le avec un c ble...

Страница 20: ...riqu partir de mat riaux recyclables ou r utilisables Mettez le au rebut en vous conformant la r glementation locale en mati re d limination des d chets Pour toute information suppl mentaire sur le tr...

Страница 21: ...prossimit dell apparecchio se l apparecchio dovesse essere messo in funzione inavvertitamente potrebbe incendiarsi L apparecchio destinato all utilizzo domestico e ad analoghe applicazioni quali aree...

Страница 22: ...stita per evitare il rischio di schiacciamento Per le lavastoviglie dotate di aperture di ventilazione nella base si raccomanda di non ostruire le aperture con un tappeto AVVERTENZE ELETTRICHE Affinch...

Страница 23: ...e l apparecchio inservibile tagliando il cavo di alimentazione e rimuovere le porte ed i ripiani se presenti in modo che i bambini non possano accedere facilmente all interno dell apparecchio e rimane...

Страница 24: ...u Tourz dzeniejestprzeznaczone dou ytkuwgospodarstwachdo mowychipodobnych takichjak kuchniedlapracownik w wsklepach biurachiinnych rodowiskachroboczych budynkigospodarcze pokojehotelowe motelowe iinne...

Страница 25: ...identyczny Wymian przewoduzasilaj cegomo ewy kona tylkowykwalifikowanyper sonel zgodniezinstrukcjami producentaiobowi zuj cymi przepisamilokalnymi Nale y zwr ci si doautoryzowanego serwisu Wprzypadkuu...

Страница 26: ...rnegowy korzystania Urz dzenienale y utylizowa zgodniezmiejscowymi przepisamidotycz cymigospo darkiodpadami Abyuzyska wi cejinformacjina tematutylizacji odzyskiwaniaoraz recyklinguurz dze AGD nale y...

Страница 27: ...cion rios em lojas escrit rios e outros ambientes de trabalho quintas de explora o agr cola clientes em hot is mot is e outros tipos de ambientes residenciais ambientes do tipo bed and breakfast O apa...

Страница 28: ...valente O cabo de alimenta o s pode ser substitu do por um t cnico qualificado em conformidade com as instru es do fabricante e as normas de seguran a em vigor Contacte um centro de assist ncia t cnic...

Страница 29: ...midade com as normas de elimina o de res duos locais Para obter mais informa es sobre o tratamento recupera o e reciclagem de eletrodom sticos contacte as autoridades locais competentes o servi o de r...

Страница 30: ...sonalului din magazine birouri i alte spa ii de lucru n ferme de c tre clien ii din hoteluri moteluri i alte tipuri de spa ii reziden iale unit i care ofer cazare i mic dejun Aparatul trebuie s fie ut...

Страница 31: ...igoare este necesar un ntrerup tor omnipolarcuodistan minim ntre contacte de 3 mm i aparatul trebuie s fie mp m ntat n cazul n care cablul de alimentare este deteriorat nlocui i l cu unul echivalent n...

Страница 32: ...stfel nc t copiii s nu poat p trunde cu u urin n interior i s r m n bloca i Acest aparat este fabricat din materiale reciclabile sau reutilizabile Arunca i l n conformitate cu normele locale referitoa...

Страница 33: ...obn ely ako napr v oblastiach kuchyniek pre person l v diel ach kancel ri ch a in ch pracovn ch prostrediach na farm ch pre host v hoteloch moteloch a in ch ubytovac ch zariadeniach v zariadeniach pos...

Страница 34: ...pokynmi v robcu a platn mi bezpe nostn mi predpismi Obr te sa na autorizovan servisn stredisko Ak sa elektrick z str ka nehod do va ej z suvky obr te sa na kvalifikovan ho technika Pr vodn elektrick k...

Страница 35: ...inform cie o zaobch dzan obnove a recykl cii dom cich spotrebi ov dostanete na miestnom rade v zbern ch surovin ch alebo v obchode kde ste spotrebi k pili Tento spotrebi je ozna en v s lade s Eur psko...

Страница 36: ...598 mm 43 43 540 2x 2x 2x 3 5x18 mm 3 5x16 mm 4x25 mm 4x 4x38 mm 1 594 598 594 598 mm 43 43 540 594 598 594 598 mm 43 43 540 594 598 594 598 mm 43 43 540 448 444 598 594 mm mm 594 598 594 598 mm 43 4...

Страница 37: ...37 A B C D b g 2 h 4 3 5...

Страница 38: ...38 a 9 j j i j i min 400 mm max 800 mm 1500 mm 1500 mm 2000 mm min 25mm min 0 05 MPa 0 5 Bar max 1 Mpa 10 Bar min 10 mm 8 6 7 c 10...

Страница 39: ...39...

Страница 40: ...40 195156691 00 03 2017 tk Xerox Fabriano...

Отзывы: