79
RO
INSTRUCŢIUNI DE SIGURANŢĂ
acestea trebuie înlocuite de
producător, agentul de service
sau de persoane cu o calificare
similară, pentru a evita toate
riscurile.
• În cazul unei defecţiuni a cablului
de alimentare sau a ștecărului,
nu operaţi aparatul. Returnaţi
aparatul Clubului
Nespresso
sau
unui reprezentant autorizat
Nespresso
.
• Dacă este necesar un prelungitor,
utilizaţi doar un prelungitor
cu împământare, cu secţiunea
conductorului de cel puţin
1.5 mm
2
sau o putere de intrare
corespunzătoare.
• Pentru a evita pericolele, nu
plasaţi niciodată aparatul pe sau
în apropiere de suprafeţe fierbinţi
precum calorifere, aragazuri,
cuptoare, plite cu gaz, flacără
deschisă sau altele asemenea.
• Întotdeauna plasaţi aparatul pe
o suprafaţă orizontală, stabilă şi
plană. Suprafaţa trebuie să fie
rezistentă la căldură şi lichide,
precum apă, cafea, detartrant
sau altele asemenea. Aparatul
nu trebuie să fie întrun dulap în
timpul folosirii.
• Scoateţi aparatul din priză în
cazul neutilizării pe o perioadă
îndelungată. Deconectaţi prin
extragerea mufei din priză şi nu
trăgând direct de cablu, deoarece
cablul se poate defecta.
• Înainte de curăţare şi intervenţii de
service, scoateţi aparatul din priză
şi lăsaţi-l să se răcească.
• Nu atingeţi niciodată cablul cu
mâinile ude.
• Nu scufundaţi niciodată aparatul
sau o parte a acestuia în apă sau
un alt lichid.
• Nu puneţi niciodată aparatul sau
o parte a acestuia în maşina de
spălat vase.
• Contactul dintre apă şi curentul
electric reprezintă un pericol şi
poate genera şocuri electrice
fatale.
• Nu deschideţi aparatul. Tensiune
periculoasă în interior!
• Nu introduceţi nimic prin orificiile
aparatului deoarece puteţi provoca
incendii sau şocuri electrice!
Evitaţi posibilele vătămări în
timpul operării aparatului.
• Nu lăsaţi niciodată aparatul în
funcţiune nesupravegheat.
• Nu utilizaţi aparatul dacă
este deteriorat sau dacă nu
funcţionează perfect. Scoateţi
imediat aparatul din priză.
Contactaţi Clubul
Nespresso
sau
reprezentantul autorizat
Nespresso
pentru examinare, reparaţii sau
ajustări.
• Un aparat defect poate provoca
şocuri electrice, arsuri şi incendii.
• Întotdeauna trageţi maneta
complet şi nu îl ridicaţi niciodată în
timpul operării. Vă puteţi opări.
• Nu plasaţi degetele sub orificiul pe
unde curge cafeaua, există risc de
opărire.
• Nu introduceţi degetele în
compartimentul de capsule sau
suportul pentru capsule. Pericol
de rănire!
• Apa se poate scurge în jurul unei
capsule neperforate de lamele
aparatului şi poate provoca
defectarea acestuia.
• Nu utilizați niciodată capsule deja
folosite, deteriorate sau deformate.
• Dacă o capsulă se blochează în
compartimentul de capsule, opriţi
aparatul şi scoateţi-l din priză
înainte de operare. Apelaţi Clubul
Nespresso
sau reprezentantul
autorizat
Nespresso
.
• Întotdeauna umpleţi rezervorul de
apă cu apă potabilă rece, curată.
• Goliţi rezervorul de apă în cazul
unei perioade prelungite de
neutilizare (vacanţe, etc.)
• Înlocuiţi apa din rezervorul de
apă atunci când aparatul nu este
utilizat pe durata unui week-
end sau pe o perioadă de timp
similară.
UM_PIXIE_Z2.indb 79
14.11.18 09:17
Содержание Nespresso Pixie C61
Страница 1: ...Ma machine UM_PIXIE_Z2 indb 1 02 07 18 10 40...
Страница 66: ...66 Nespresso Nespresso 1 5 2 UM_PIXIE_Z2 indb 66 14 11 18 09 17...
Страница 93: ...93 GR bedand breakfast 8 8 8 UM_PIXIE_Z2 indb 93 14 11 18 09 17...
Страница 94: ...94 NespressoClub Nespresso 1 5mm2 NespressoClub Nespresso UM_PIXIE_Z2 indb 94 14 11 18 09 17...
Страница 109: ...109 109 8 8 8 TH UM_PIXIE_Z2 indb 109 14 11 18 09 17...
Страница 110: ...110 110 Nespresso Club Nespresso 1 5 2 Nespresso Club UM_PIXIE_Z2 indb 110 14 11 18 09 17...
Страница 112: ...112 112 2 1 3 4 5 6 7 8 9 Welcome Nespresso Nespresso 1 2 3 9 11 4 5 6 7 8 9 UM_PIXIE_Z2 indb 112 14 11 18 09 17...
Страница 113: ...113 113 1 2 3 4 5 6 7 8 3 TH UM_PIXIE_Z2 indb 113 14 11 18 09 17...
Страница 114: ...114 114 5 6 7 8 2 1 3 4 40 110 UM_PIXIE_Z2 indb 114 14 11 18 09 17...
Страница 115: ...115 115 1 2 3 4 3 1 2 TH 3 30 9 9 2 30 3 9 UM_PIXIE_Z2 indb 115 14 11 18 09 17...
Страница 116: ...116 116 1 2 3 4 1 1 3 5 3 40 110 9 UM_PIXIE_Z2 indb 116 14 11 18 09 17...
Страница 117: ...117 117 1 2 3 4 5 6 7 8 15 118 0 5 Nespresso 0 6 TH www nespresso com descaling UM_PIXIE_Z2 indb 117 14 11 18 09 17...
Страница 121: ...14 www nespresso com EC 19 2012EUDirective www nespresso com positive UM_PIXIE_Z2 indb 121 14 11 18 09 17...
Страница 124: ...1 2 3 4 5 6 7 8 AR 11 Nespresso 0 6 15 12 www nespresso com descaling UM_PIXIE_Z2 indb 124 14 11 18 09 17...
Страница 125: ...1 1 2 3 4 1 10 UM_PIXIE_Z2 indb 125 14 11 18 09 17...
Страница 126: ...3 1 2 1 2 3 4 AR 9 9 UM_PIXIE_Z2 indb 126 14 11 18 09 17...
Страница 127: ...5 6 7 8 2 1 3 4 8 UM_PIXIE_Z2 indb 127 14 11 18 09 17...
Страница 128: ...1 2 3 4 5 6 7 8 AR 7 UM_PIXIE_Z2 indb 128 14 11 18 09 17...
Страница 129: ...2 1 3 4 5 6 7 8 9 Welcome 6 1 2 3 11 9 4 5 6 7 8 9 Welcome to Nespresso UM_PIXIE_Z2 indb 129 14 11 18 09 17...
Страница 130: ...AR 5 PDF nespresso com UM_PIXIE_Z2 indb 130 14 11 18 09 17...
Страница 131: ...4 Nespresso Nespresso 1 5 UM_PIXIE_Z2 indb 131 14 11 18 09 17...
Страница 132: ...AR 3 8 8 UM_PIXIE_Z2 indb 132 14 11 18 09 17...
Страница 133: ...2 19 3 6 7 8 9 9 10 10 10 11 12 13 13 13 Nespresso 14 14 2 AR C61 D61 UM_PIXIE_Z2 indb 133 14 11 18 09 17...
Страница 134: ...UM_PIXIE_Z2 indb 134 02 07 18 10 41...