16
Instrucţuni de utilizare şu depozitare
RO
Când temperatura camerei este mai mică decât cea
pe care aţi setat cu ajutorul regulatorului, convectorul
va începe să funcţioneze și va continua până când
temperatura camerei ajunge la valoarea setata. Când
temperatura camerei este mai mare decât valoarea
setată, convectorul va comuta automat la modul “Gata
pentru pornire”.
PROTECŢIE
•
Aparatul este echipat cu un termostat de siguranţă
care opreşte automat încălzitorul în cazul de creștere
a temperaturii convectorului peste valorile admisibile
/supraîncălzirea aparatului/.
•
Termostatul de siguranţă resetează automat
convectorul numai atunci când temperatura
aparatului scade sub limitele admise.
PROTECŢIA ÎMPOTRIVA RĂSTURNĂRII
Acest aparat de încălzire este protejat printr-un comutator
de siguranţă care automat oprește dispozitivul atunci
când dispozitivul cade sau este mult înclinat faţă de
orizontală. Astfel este posibilă evitarea unor accidente, iar
după ce este ridicat, aparatul va continua să funcţioneze
în ultimul mod în care a fost setat.
CURĂŢARE
•
În primul rând opriţi aparatul de la comutator şi
deconectaţi cablul de alimentare de la priza. Înainte
de a curăţa convectorul, lăsaţi-l să se răcească, după
ce l-aţi deconectat de priza.
•
Curăţaţi carcasa cu o cârpă umedă, praful acumulat
cu aspirator sau o perie.
•
Nu scufundaţi niciodată aparatul în apă - există
pericol pentru viaţa de şoc electric!
•
Nu utilizaţi niciodată benzină, diluant sau produse
abrazive de curăţare, deoarece acestea vor deteriora
finisajul aparatului.
DEPOZITARE
•
Înainte de a curăţa convectorul, lăsaţi-l să se
răcească, după ce l-aţi deconectat de priza
•
Folosiţi ambalajul original de depozitare a
convectorului, dacă acesta nu va fi utilizat o perioada
lungă de timp Produsul este protejat de praf şi
murdărie când este depozitat în ambalajul original.
•
Nu depozitaţi aparatul cald în ambalajul său!
•
Produsul trebuie să fie depozitat în locuri uscate şi
protejate de lumina directă a soarelui.
•
Se interzice în mod expres depozitarea aparatului în
zone umede sau ude.
ÎNTREŢINERE DE SERVICIU A APARATULUI
•
În caz de defecţiune a aparatului, vă rugăm să
contactaţi cel mai apropiat centru de service
autorizat. / Specificat în certificatul de garanţie al
produsului/.
•
Important
: În cazuri de reclamaţii şi/sau încălcare
a drepturilor Dumneavoastră de consumator, vă
rugăm să contactaţi furnizorul acestui aparat la
adresele menţionate sau prin intermediul site-ul
companiei www.tesy.com
DIMENSIUNILE APARATULUI, VOLUMUL ŞI
SUPRAFAŢA ÎNCĂLZITĂ A ÎNCĂPERII
Model
Volum încălzit
Suprafaţa
încălzită
CN 03 050 MIS F
- 500W
10* - 15 m
3
4* - 6 m
2
CN 03 100 MIS F
- 1000W
20* - 30 m
3
8* - 12 m
2
CN 03 150 MIS F
- 1500W
30* - 45 m
3
12* - 18 m
2
CN 03 200 MIS F
- 2000W
40* - 60 m
3
16* - 24 m
2
CN 03 250 MIS F
- 2500W
50* - 70 m
3
20* - 28 m
2
CN 03 300 MIS F
- 3000W
60* - 80 m
3
24* - 32 m
2
* Volumul (suprafaţa) încălzit minim garantat de încălzire la un coeficient
mediu de conductivitate termică λ = 0,5 W / (m
2
K) pentru încăperea
încălzită. La valori ridicate pentru volumul (suprafaţa) încălzită se
realizează la o valoare medie de λ=0.35 W/(m
2
K). Înălțimea standard a
încăperilor - 2,5 metri.
Atenţie: Pentru a evita supraîncălzirea,
nu acoperiţi aparatul!
Indicaţii pentru protecţia mediului înconjurător
Aparatele electrice uzate sunt materiale valoroase,
motiv pentru care locul lor nu este la gunoiul
menajer! Din această cauză, vă rugăm să ne sprijiniţi
şi să participaţi la protejarea resurselor naturale şi a
mediului înconjurător, prin predarea acestui aparat la
centrele de preluare a acestora.