RO
56
Conectare automată
Conexiunea la SmartGate este restabilită automat
în următoarele condiţii.
›
Sistemul Wi-Fi este pornit în dispozitivul care urmează să fie conectat.
›
Aprinderea este conectată.
›
Dispozitivul care va fi conectat memorează parola necesară pentru verificarea conexiunii.
Probleme la conectare
În cazul în care conectarea a eşuat, se vor verifica următoarele puncte.
›
Sunt îndeplinite condiţiile pentru o conectare reuşită?
›
Apare SmartGate în lista reţelelor Wi-Fi disponibile?
›
A fost introdusă parola necesară verificării conexiunii?
›
Este corectă parola necesară pentru verificarea conexiunii?
›
Dispozitivul care urmează să fie conectat nu este în continuare conectat la o altă reţea Wi-
Fi?
Dacă punctele de mai sus sunt în ordine, iar conectarea totuşi eşuează, atunci se va apela
la un partener ŠKODA.
Notă
La SmartGate pot fi cuplate până la patru dispozitive simultan.
Pagina web SmartGate
Pentru sistemul SmartGate este disponibilă o pagină web specială.
În browserul web al dispozitivului conectat se va introduce următoarea adresă.
HTTP://192.168.123.1
Pe această pagină web aveţi la dispoziţie informaţii despre autovehicul, conexiunea Wi-Fi şi
SmartGate. În domeniul Configurare se poate regla setarea conexiunii Wi-Fi.
Salvarea modificărilor de setare
Modificările de setare pot fi observate doar după realizarea următorilor paşi.
› Modificările vor fi salvate prin acţionarea tastei „Save“.
› Repornirea dispozitivului SmartGate se realizează prin acţionarea tastei „Reboot“.
După separarea aparatului de comandă de la alimentarea cu tensiune, toţi parametrii (incl.
ai parolei modificate) vor fi resetaţi la setarea din fabrică.
Administrarea parolei
Administrarea parolei se poate face în dispozitivul conectat pe pagina web SmartGate (a se
vedea adresa de mai sus).
Ajustările făcute se pot observa abia după salvarea şi repornirea SmartGate („Salvarea modifi
-
cărilor de setare“ - a se vedea mai sus).
Schimbarea parolei
Introduceţi o nouă parolă în domeniul Configurare, în punctul de meniu WPA / WPA2 key.
Parola trebuie să conţină 8-17 simboluri fără diacritice şi semne speciale (de ex. +, -, / şi altele
similare).
Opţiunea de conectare fără introducerea parolei
Setaţi valoarea Open în punctul din meniu Security din domeniul Configurare.
Parolă uitată
În cazul uitării parolei, solicitaţi unei unităţi specializate să reseteze sistemul SmartGate la
setările din fabrică prin deconectarea aparatului de comandă de la alimentarea cu tensiune.