PEPS 3 A1
RO
│
63
■
părării (bonul fiscal), precum și o scurtă descriere în scris, în care să
se specifice în ce constă defecţiunea și când a survenit aceasta.
Dacă defectul este acoperit de garanţia noastră, veţi primi înapoi pro-
dusul reparat sau unul nou. Timpul de nefuncţionare din cauza lipsei
de conformitate apărute în cadrul termenului de garanţie prelungeş-
te termenul de garanţie legală de conformitate şi cel al garanţiei
comerciale şi curge, după caz, din momentul la care a fost adusă la
cunoştinţa vânzătorului lipsa de conformitate a produsului sau din
momentul prezentării produsului la vânzător/unitatea service până
la aduce-rea produsului în stare de utilizare normală şi, respectiv, al
notificării în scris în vede-rea ridicării produsului sau predării efective
a produsului către consumator.
Produsele de folosinţă îndelungată care înlocuiesc produsele defecte
în cadrul termenului de garanţie vor beneficia de un nou termen de
garanţie care curge de la data preschimbării produsului.
Perioada de garanţie şi pretenţiile legale privind defectele
Perioada de garanţie nu este prelungită după efectuarea reparaţiilor
realizate în perioada de garanţie. Acest lucru este valabil şi pentru
piesele înlocuite şi reparate. Eventualele deteriorări şi deficienţe pre-
zente deja la cumpărare trebuie semnalate imediat după dezamba-
larea produsului. Reparaţiile necesare după expirarea perioadei de
garanţie se efectuează contra cost.
Domeniul de aplicare a garanţiei
Aparatul a fost produs cu grijă, în conformitate cu orientările stricte
privind calitatea şi verificat cu rigurozitate înaintea livrării.
Garanţia se acordă în caz de defecte de material sau de fabrica-
ţie. Acest domeniu de aplicare a garanţiei nu se extinde asupra
componentelor produsului care sunt expuse uzurii normale și care,
prin urmare, pot fi considerate piese de uzură, ca de ex. pânze de
ferăstrău, lame de schimb, hârtii abrazive etc. sau asupra deterioră-
rilor apărute la componentele fragile, de exemplu comutatoare,
acumulatori sau componente realizate din sticlă.
Summary of Contents for PEPS 3 A1
Page 3: ......
Page 53: ...PEPS 3 A1 50 RS...
Page 71: ...PEPS 3 A1 68 RO...
Page 73: ...PEPS 3 A1 70 BG PEPS 3 A1...
Page 76: ...PEPS 3 A1 BG 73 1 a 2 a...
Page 77: ...PEPS 3 A1 74 BG 3 a...
Page 78: ...PEPS 3 A1 BG 75 4 a...
Page 79: ...PEPS 3 A1 76 BG...
Page 80: ...PEPS 3 A1 BG 77 5 a...
Page 81: ...PEPS 3 A1 78 BG 1 1 1 7 6 7 6 4 3 5...
Page 82: ...PEPS 3 A1 BG 79 4 3 5...
Page 83: ...PEPS 3 A1 80 BG 2012 19 EU 2006 66...
Page 84: ...PEPS 3 A1 BG 81 a b 1 7 20 22 80 98 3 X12V X20V Team 3 II...
Page 85: ...PEPS 3 A1 82 BG 3...
Page 86: ...PEPS 3 A1 BG 83 IAN 423419_2207...
Page 87: ...PEPS 3 A1 84 BG...
Page 90: ...PEPS 3 A1 BG 87 PEPS 3 A1 12 2022 423419_2207 22 11 2022...
Page 91: ...PEPS 3 A1 88 BG...
Page 93: ...PEPS 3 A1 90 GR CY PEPS 3 A1 smartphones...
Page 96: ...PEPS 3 A1 GR CY 93 1 2...
Page 97: ...PEPS 3 A1 94 GR CY 3...
Page 98: ...PEPS 3 A1 GR CY 95 4...
Page 99: ...PEPS 3 A1 96 GR CY...
Page 100: ...PEPS 3 A1 GR CY 97 5...
Page 101: ...PEPS 3 A1 98 GR CY 1 1 1 7 6 7 6 4 3 LED 5...
Page 102: ...PEPS 3 A1 GR CY 99 4 3 LED 5...
Page 103: ...PEPS 3 A1 100 GR CY 2012 19 U 2006 66 C...
Page 104: ...PEPS 3 A1 GR CY 101 a b 1 7 20 22 80 98 Kompernass Handels GmbH 3 X12V X20V Team 3...
Page 105: ...PEPS 3 A1 102 GR CY...
Page 106: ...PEPS 3 A1 GR CY 103 IAN 423419_2207 E Mail...
Page 109: ...PEPS 3 A1 106 GR CY PEPS 3 A1 12 2022 423419_2207 Bochum 22 11 2022 Semi Uguzlu...
Page 129: ...PEPS 3 A1 126 DE AT CH...