306
În timpul încărcării
După ce încărcarea s-a
terminat
se aprinde.
Numărul indicatorului luminos
de capacitate a acumulatorului
va creşte pe măsură ce
încărcarea avansează.
Toate indicatoarele
luminoase de capacitate ale
acumulatorului şi
se vor
aprinde şi apoi se vor stinge
după 5 secunde.
Notă
•
La încărcarea aparatului de ras pentru prima dată sau
atunci când nu a fost folosit mai mult de 6 luni, este posibil
ca durata de încărcare să se modifice sau indicatorul
luminos stare de încărcare ( ) să nu se aprindă timp de
câteva minute. Acesta se va aprinde în cele din urmă dacă
este menţinut conectat.
•
Temperatura ambiantă recomandată pentru încărcare este
cuprinsă între 10 °C – 35 °C. Există posibilitatea ca durata
de încărcare să crească, indicatorul luminos al stării de
încărcare ( ) să se aprindă intermitent rapid, iar
acumulatorul să nu se încarce corespunzător la temperaturi
foarte ridicate sau foarte scăzute.
•
La o încărcare completă, aparatul de ras poate fi utilizat
aproximativ 2 săptămâni.
(Estimare pe baza unui bărbierit uscat de 3 minute pe zi la
un interval de temperatură ambiantă de 20 °C – 30 °C.)
Numărul zilelor de utilizare variază în funcţie de următoarele
condiţii.
‑
Desimea bărbii
‑
Presiunea aplicată pe piele
‑
Frecvenţa de utilizare a modului de curăţare cu vibraţii sonice
•
Dacă în timp ce utilizaţi sau încărcați aparatul apar
interferenţe de la aparatul radio sau alte surse, schimbaţi
locul de utilizare a aparatului.
Modul de utilizare
Raderea bărbii
1
Apăsaţi şi începeţi să vă bărbieriţi.
•
“Senzorul de ras”, care reglează automat
puterea în funcţie de grosimea firului de păr,
se activează.
Aparatul va funcţiona la putere maximă în
zonele în care firele de păr sunt mai dese şi
la putere redusă în zonele în care firele de
păr sunt mai rare, pentru a nu irita pielea.
ES-LV6U_EU.indb 306
2021/12/07 21:17:02
Summary of Contents for ES-LV6U
Page 3: ...3 a c b d Back ES LV6U_EU indb 3 2021 12 07 21 15 23 ...
Page 4: ...4 ES LV6U_EU indb 4 2021 12 07 21 15 23 ...
Page 24: ...24 ES LV6U_EU indb 24 2021 12 07 21 15 29 ...
Page 46: ...46 ES LV6U_EU indb 46 2021 12 07 21 15 36 ...
Page 68: ...68 ES LV6U_EU indb 68 2021 12 07 21 15 43 ...
Page 202: ...202 ES LV6U_EU indb 202 2021 12 07 21 16 28 ...
Page 240: ...240 ES LV6U_EU indb 240 2021 12 07 21 16 41 ...
Page 296: ...296 ES LV6U_EU indb 296 2021 12 07 21 17 01 ...