127
128
3M™ PELTOR™ LiteCom Headset
MT53H7*4400-EU
INTRODUCERE
Felicitări şi vă mulţumim pentru alegerea soluţiilor de
comunicare 3M™ PELTOR™! Vă prezentăm generaţia
următoare de comunicaţii de protecţie.
UTILIZAREA PREVĂZUTĂ
Aceste căşti 3M™ PELTOR™ sunt destinate protecției
împotriva nivelurilor dăunătoare de zgomot, permiţând
utilizatorului să comunice prin intermediul sistemul
de radio bidirecţional integrat. Este de aşteptat ca toţi
utilizatorii să citească şi să înţeleagă instrucţiunile de
utilizare furnizate şi să se familiarizeze cu utilizarea
dispozitivului.
IMPORTANT
Vă rugăm ca înainte de utilizare să citiţi, să înţelegeţi şi
să respectaţi toate informaţiile referitoare la siguranţă
din aceste instrucţiuni. Păstraţi aceste instrucţiuni pentru
a le consulta mai târziu. Pentru informaţii suplimentare
sau orice fel de întrebări, contactaţi Serviciile Tehnice 3M
(informaţiile de contact sunt precizate pe ultima pagină).
!
AVERTISMENT
Aceste protecţii pentru auz ajută la reducerea expunerii la
zgomote periculoase şi la alte sunete puternice. Utilizarea
greşită sau neutilizarea permanentă a protecţiei pentru
auz, atunci când vă expuneţi la zgomote periculoase,
poate provoca pierderea auzului sau leziuni. Pentru o
utilizare adecvată, consultaţi supervizorul, instrucţiunile
de utilizare sau contactaţi Serviciile Tehnice 3M. Dacă
vi se pare că aveţi auzul slab sau dacă auziţi un ţârâit
sau un bâzâit în timpul sau ulterior expunerii la zgomot
(inclusiv focuri de armă) sau din orice alt motiv suspectaţi
o problemă auditivă, părăsiţi imediat mediul zgomotos şi
consultaţi un medic şi/sau supervizorul.
Nerespectarea acestor instrucţiuni poate provoca
rănire gravă sau deces:
a. Ascultarea muzicii sau a altor comunicaţii audio
poate reduce vigilenţa şi capacitatea de a auzi semnale
de avertizare. Rămâneţi vigilent şi reglaţi volumul la cel
mai scăzut nivel acceptabil. Audibilitatea semnalelor de
avertizare la un anumit loc de muncă poate fi afectată în
timpul utilizării funcţiei de divertisment.
b. Pentru a reduce riscurile asociate cu producerea
unei explozii, nu utilizaţi acest produs într-o atmosferă
potenţial explozivă.
Nerespectarea acestor instrucţiuni poate reduce
protecţia oferită de adaptoarele auriculare şi poate
provoca pierderea auzului:
a. 3M recomandă insistent probarea protecţiilor
auditive, pentru a verifica dacă se potrivesc. Cercetările
sugerează că numeroşi utilizatori pot beneficia de mai
puţină reducere a zgomotului decât este indicat prin
atenuarea de pe ambalaj, din cauza variaţiilor în potrivire,
capacitatea de potrivire şi motivaţia utilizatorului.
b. Protecţia pentru auz trebuie aleasă, fixată, reglată
şi întreţinută corespunzător. Fixarea incorectă a acestui
dispozitiv îi reduce capacitatea de a atenua zgomotul.
Consultaţi instrucţiunile care îl însoţesc pentru a afla cum
trebuie să îl fixaţi.
c. Inspectaţi protecţia pentru auz înainte de fiecare
utilizare. Dacă este defectă, alegeţi o altă protecţie pentru
auz intactă sau evitaţi mediul zgomotos.
d. Când sunt necesare echipamente de protecţie
suplimentare (de exemplu, ochelari de protecţie, măşti
etc.), alegeţi braţe sau curele de ochelari flexibile şi cu o
formă discretă, pentru a deranja cât mai puţin pernuţele
adaptoarelor auriculare. Scoateţi toate articolele
nenecesare (de exemplu, strângeţi-vă părul, scoateţi
pălăriile, bijuteriile, căştile, capace igienice etc.) care
ar putea afecta etanşeitatea pernuţelor adaptoarelor
auriculare şi reduce nivelul de protecţie.
e. Nu îndoiţi sau deformaţi banda pentru cap sau pentru
gât şi asiguraţi-vă că aceasta are suficientă forţă pentru a
ţine adaptoarele auriculare fixate.
f. Adaptoarele auriculare şi, în special, pernuţele se
pot deteriora în cursul utilizării şi trebuie examinate la
intervale frecvente, pentru a vedea dacă există crăpături
sau pierderea izolării acustice, de exemplu. Când sunt
utilizate în mod regulat, înlocuiţi pernuţele de urechi şi
căptuşelile de spumă cel puţin de două ori pe an, pentru
a menţine un nivel constant de protecţie, igienă şi confort.
g. În cazul nerespectării cerinţelor de mai sus, protecţia
oferită de adaptoarele auriculare va fi grav afectată.
Declaraţii privind siguranţa, conform EN 352:
•
Fixarea capacelor igienice pentru pernuţe poate afecta
performanţa acustică a adaptoarelor auriculare.
•
Acest produs poate fi afectat negativ de anumite
substanţe chimice. Solicitaţi mai multe informaţii de la
producător.
•
Aceste adaptoare auriculare care se montează pe
cască sunt din gama de dimensiune mare. Adaptoarele
auriculare care se montează pe cască conforme cu
EN 352-3 fac parte din „gama de dimensiune medie”,
din „gama de dimensiune mică” sau din „gama de
dimensiune mare”. Adaptoarele auriculare din „gama
de dimensiune medie” care se montează pe cască sunt
potrivite pentru cei mai mulţi utilizatori. Adaptoarele
auriculare care se montează pe cască din „gama de
dimensiune mică” sau „gama de dimensiune mare” sunt
concepute să se potrivească utilizatorilor pentru care
adaptoarele auriculare din „gama de dimensiune medie”
nu sunt adecvate.
ATENŢIE
•
Există riscul de explozie în cazul înlocuirii bateriei cu
una de tip incorect.
•
Nu încărcați bateriile la temperaturi peste 45 °C (113 °F).
•
Utilizaţi numai 3M™ PELTOR™, Sursă de alimentare
FR08 atunci când reîncărcaţi bateria.
RO
Summary of Contents for PELTOR LiteCom
Page 1: ...TM LiteCom Headset ...