
108
Utilizarea conformă
Aparatul este destinat sudării oţelului, aluminiului
şi aliajelor, în condiţii de utilizare comercială şi
industrială.
Utilizatorul este responsabil pentru
daunele survenite în urma utilizării
neconforme.
Protecţia aparatului
Aparatul dispune de protecţie electronică contra
suprasolicitării. Nu acţionaţi selectorul de trepte
când aparatul se află sub sarcină. Închideţi capacul
lateral înainte de efectuarea lucrărilor de sudură.
Înainte de a începe sudura conectaţi piesa de
prelucrat cu aparatul prin intermediul cablului de
legare la masă.
Îndepărtaţi stropii de sudură de pe peretele interior
al duzei de gaz cu un cleşte special adecvat. Pulve
-
rizaţi peretele interior al duzei de gaz cu decofrol
sau utilizaţi în acest sens pasta de protecţie a duzei.
Aceasta împiedică lipirea stropilor de sudură.
Pulverizaţi oblic, pentru a evita încărcarea orificiilor
pentru eliminarea gazului de protecţie.
Pentru încărcare ridicaţi aparatul doar de mânerul
prevăzut în acest sens. Nu ridicaţi aparatul de
carcasă cu ajutorul unui stivuitor cu furcă sau al altui
utilaj similar.
Elementele aparatului
Aparat de sudură (Fig. I)
1
Arzător
2
Lanţ de siguranţă
3
Butelie cu gaz de protecţie*
4
Supapa buteliei de gaz*
5
Manometru pentru indicarea presiunii interioare
6
Debitmetru
7
Regulator de presiune
8
Furtun pentru gaz de protecţie
9
Şurub de reglare
10
Role de transport
11
Element lateral
12
Cleşte de masă
13
Conector central
14
Ştecher central
15
Cablu de legare la masă
16
Legătură la masă
17
Elemente de control
18
Mâner
19
Suprafaţă de depozitare
* nu sunt incluse în livrare
Dispozitiv de deplasare cu 4 role (Fig. II)
20
Şuruburi de reglare
21
Pârghie basculantă
22
Rolă de avans a sârmei de sudură
23
Braţe pivotante
24
Buton pentru introducerea sârmei de sudură
25
Duză de admisie
Dorn pentru derularea sârmei de sudură
(Fig. II)
26
Dorn de antrenare
27
Dorn de derulare
28
Dispozitiv de oprire a sârmei de sudură
29
Piuliţă de fixare
Echiparea electrodului de sârmă (Fig. IV)
30
Niplu de susţinere (=element de strângere) al
miezurilor din PTFE, respectiv din plastic pentru
diametru exterior de 4,0 mm şi 4,7 mm
31
Garnitură inelară de 3,5 x 1,5 mm pentru a
împiedica scăpările de gaz
32
Piuliţă olandeză
33
Miezuri din PTFE şi material plastic
34
Ţeavă suport pentru miezuri din PTFE şi material
plastic cu diametru exterior de 4 mm înlocuieşte
tubul capilar din oţel la racordul central. La
diametru exterior de 4,7 mm ţeava nu se mai
foloseşte.
Elemente de control (Fig. V/VI)
35
Afişaj pentru controlul temperaturii
36
Afişaj pentru controlul reţelei
37
Buton rotativ pentru controlul sudurii prin puncte
38
Buton rotativ pentru controlul avansului sârmei
de sudură
39
Comutator selectiv pentru regimul de operare
40
Întrerupător principal
41
Selector de trepte
Verificarea UVV
Exploatatorul instalaţiilor de sudare utilizate în regim
comercial are obligaţia ca în funcţiile de condiţiile
de utilizare să asigure regulat efectuarea unei
verificări vizuale a instalaţiei, în conformitate cu EN
60974-4. Würth recomandă un interval de verifi
-
care de 12 luni.
Verificarea vizuală trebuie efectuată şi după modi
-
ficarea sau repararea instalaţiei. Verificările UVV
efectuate necorespunzător pot duce la distrugerea
instalaţiei. Informaţii mai detaliate cu privire la veri
-
ficările UVV pentru instalaţii de sudare puteţi obţine
de la punctele de service autorizate Würth.
Содержание MM 350
Страница 71: ...71 Adolf W rth GmbH Co KG UVV S W rth GR...
Страница 119: ...119 Adolf W rth GmbH Co KG S W rth BG...
Страница 123: ...123 IV 1 22 2 33 3 34 13 4 33 33 5 VI VII 350 40 1 2 3 36 41 41 41 39 2 1 3 2 3 4 1 3 2 3 1 3 2 38 1 1 5 38 2 3 37 35...
Страница 143: ...143 Adolf W rth GmbH Co KG S W rth RU...
Страница 147: ...147 IV 1 22 2 33 3 34 13 4 33 33 5 VI VII MM350 40 1 2 3 36 41 41 41 39 2 1 3 2 3 4 1 3 2 3 1 3 2 38 1 38 1 5 2 3 37 35...
Страница 149: ......
Страница 150: ......
Страница 151: ......