6
11.
Întreţinere şi ajutor în caz de deranjamente
Înaintea lucrărilor de întreţinere pompa trebuie deconectată de la reţea. La decuplarea
nereuşită de la reţeaua de curent apare pericolul pornirii neaşteptate a pompei.
Nu suntem responsabili de pagubele cauzate de încercările de reparare neconforme. Acestea
duc la anularea garanţiei
.
Întreţinerea regulată şi îngrijirea atentă reduc pericolul deranjamentelor funcţionale şi contribuie la prelungirea
duratei de exploatare a aparatului dumneavoastră.
Pentru evitarea posibilelor deranjamente funcţionale, se recomandă verificarea regulată a presiunii realizate şi a
energiei consumate. De asemenea trebuie verificată în mod regulat presiunea de acumulare (a aerului) în
recipientul de presiune. Pentru aceasta se decuplează pompa de la reţeaua de alimentare şi se deschide un
consumator în conducta de presiune
-
de ex. un robinet de apă
-
astfel încât sistemul să se depresurizeze. După
care deşurubaţi în jos capacul de protecţie al ventilului recipientului (12). Acum puteţi măsura presiunea de
acumulare cu un manometru la ventilul recipientului. Presiunea de acumulare trebuie să se ridice la 1,5 bar şi
trebuie corectată eventual.
Dacă iese apă din ventilul recipientului, membrana este defectă şi trebuie înlocuită. O membrană de calitate şi
sigură se poate obţine de la T.I.P. ca piesă de schimb sub numărul de articol
30905.
Dacă aparatul nu este folosit pentru mai mult timp, pompa şi recipientul de presiune trebuie golite cu ajutorul
dispozitivelor prevăzute.
Pe ger apa reziduală din pompă poate cauza deteriorări grave prin îngheţ. Depozitaţi pompa într
-
un loc uscat,
ferit de îngheţ.
În cazul unor defecţiuni, verificaţi dacă este vorba de o greşeală se operare sau altă cauză care nu ar duce
neapărat la o defectare a aparatului
-
ca de exemplu o pană de curent.
În lista următoare sunt menţionate eventualele deranjamente ale aparatului, cauzele posibile şi recomandări
privind remedierea acestora. Toate măsurile menţionate sunt permise a fi realizate numai după scoaterea pompei
din priză. Dacă nu puteţi remedia singuri un deranjament, adresaţi
-
vă la service, respectiv la vânzător. Celelalte
reparaţii trebuie efectuate exclusiv de către personal de specialitate. Ţineţi seama în mod deosebit că în cazul
defecţiunilor datorate unor încercări de reparaţie necalificate se pierd toate drepturile de garanţie şi nu ne
asumăm răspunderea pentru pagubele rezultate.
DERANJAMENT
CAUZĂ POSIBILĂ
REMEDIERE
1. Pompa nu vehiculează lichid,
motorul nu funcţionează
1. Lipsă curent.
2. Protecţia termică a motorului a declanşat.
3. Condensatorul defect.
4. Arborele motorului blocat.
5. Presostatul setat greşit.
1. Cu un aparat conform GS se poate verifica
dacă există tensiune (respectaţi instrucţiunile
de siguranţă!). Verificaţi dacă ştecherul este
cuplat corect.
2. Decuplaţi pompa de la reţeaua de curent,
lăsaţi sistemul să se răcească, remediaţi
cauza defectului.
3. Adresaţi
-
vă la service.
4. Verificaţi cauza şi eliberaţi blocajul.
5. Adresaţi
-
vă la service.
2. Motorul funcţionează, dar
pompa nu vehiculează lichid.
1. Carcasa pompei nu este umplută cu lichid.
2. Intrare aer în conducta de aspiraţie.
3. Înălţimea de aspiraţie şi/sau înălţimea de
livrare prea ridicate.
1. Umpleţi carcasa pompei cu lichid (vezi
capitolul „Punere în funcţiune“).
2. Verificaţi şi asiguraţi
-
vă că:
a.) conducta de aspiraţie şi toate racordurile
sunt etanşe.
b.) sorbul conductei de aspiraţie, inclusiv
supapa de reţinere sunt imerse în lichid.
c.) supapa de reţinere cu filtru este etanşă şi
nu este blocată.
d.) de
-
a lungul conductelor de aspiraţie nu
există sifoane, coturi, obturări
sau strangulări.
3. Modificarea instalaţiei, astfel încât
înălţimea de aspiraţie şi/sau înălţimea de
livrare să nu depăşească valoarea maximă.
3. Pompa se opreşte după scurt
timp, datorită declanşării
protecţiei termice a motorului.
1. Alimentarea electrică nu corespunde cu
datele de pe plăcuţă.
2. Pompa sau conducta de aspiraţie obturate
de impurităţi solide.
3. Lichidul este prea vâscos.
4. temperatura lichidului sau a mediului este
prea ridicată.
5. Funcţionare uscată a pompei.
1. Cu ajutorul aparatului conform GS,
controlaţi tensiunea pe conductorii cablului
de racordare (respectaţi instrucţiunile de
siguranţă!).
2. Îndepărtaţi obturările.
3. Pompa nu este adecvată pentru acest
lichid. Eventual subţiaţi lichidul.
4. Aveţi grijă ca temperatura lichidului
pompat şi a mediului să nu depăşească
valorile maxime permise.
5. Îndepărtaţi cauza funcţionării uscate.
103
Содержание HWW 1300/25 Plus TLS F
Страница 52: ...1 T I P 1 1 2 2 3 2 4 3 5 3 6 4 7 4 8 5 9 6 10 T I P 6 11 6 12 8 13 9 14 9 1 RCD FI 30 mA 49...
Страница 54: ...3 4 G 7 Teflon T I P 5 5 1 40 C 5 C Teflon Teflon 5 2 2 1 HA 4 m 25 3 4 0 3 m HI 5 3 11 5 6 51...
Страница 55: ...4 7 5 4 4 18 5 5 FI 30mA DIN VDE 0100 702 0100 738 6 FI 30 mA DIN VDE 0100 739 H07RN F 3 x 1 0 mm 7 52...
Страница 56: ...5 8 8 9 2 T I P HWW 7 230V AC T I P HWW 8 8 1 T I P T I P HWW TLS 53...
Страница 59: ...8 4 1 2 3 4 1 2 1 5 bar 3 2 2 4 2 2 5 1 2 1 2 2 2 6 1 2 1 2 2 2 12 1 2 3 56...
Страница 60: ...9 13 www tip pumpen de 14 PDF e mail service tip pumpen de 2012 19 EU 57...
Страница 93: ...1 T I P 1 1 2 2 3 2 4 3 5 3 6 4 7 4 8 5 9 6 10 T I P 6 11 6 12 7 13 8 14 8 1 RCD FI 30 mA 90...
Страница 95: ...3 4 G 7 T I P 5 5 1 40 C 5 C 5 2 2 1 HA 4 25 l 3 4 0 3 HI 5 3 11 5 6 7 92...
Страница 97: ...5 8 8 9 2 T I P HWW 7 230V T I P HWW 8 8 1 T I P T I P HWW TLS 8 2 60 70 C 8 3 0 1 8 4 T I P TLS 100 E 94...
Страница 98: ...6 9 HWW 1 6 bar 3 bar 10 T I P T I P T I P G 5 31052 G 7 31058 11 12 1 5 95...
Страница 100: ...8 vis major a 1 2 3 13 www tip pumpen de 14 PDF service tip pumpen de EU EU 2012 19 EU 97...
Страница 130: ...1 T I P 1 1 2 2 3 2 4 3 5 3 6 4 7 4 8 5 9 6 10 T I P 6 11 6 12 8 13 8 14 8 1 RCD 30 127...
Страница 132: ...3 T I P 4 G 7 T I P 5 5 1 40 C 5 C 5 2 2 1 HA 4 25 3 4 0 3 HI 5 3 11 5 129...
Страница 133: ...4 6 7 5 4 18 5 5 FI 30 mA DIN VDE 0100 702 und 0100 738 2 6 FI 30 DIN VDE 0100 739 H07RN F 3 x 1 0 VDE 7 130...
Страница 134: ...5 8 9 8 2 T I P HWW 7 230 T I P HWW 8 8 1 T I P T I P HWW TLS 8 2 60 70 C 8 3 0 1 131...
Страница 135: ...6 8 4 T I P T I P 30915 TLS 100 E 9 T I P HWW 1 6 3 10 T I P T I P T I P G5 31052 G7 31058 11 12 1 5 T I P 30905 132...
Страница 137: ...8 12 1 2 3 13 www tip pumpen de 14 PDF service tip pumpen de 2012 19 EU 134...
Страница 138: ...1 T I P 1 1 2 2 3 2 4 3 5 3 6 4 7 4 8 5 9 5 10 T I P 6 11 6 12 7 13 8 14 8 1 30 135...
Страница 140: ...3 4 G 7 T I P 5 5 1 5 C 40 C 5 2 2 1 HA 4 25 3 4 0 3 HI 5 3 11 5 6 7 5 4 137...
Страница 141: ...4 18 5 5 FI 30 m DIN VDE 0100 702 und 0100 738 2 6 FI 30 DIN VDE 0100 739 H07RN F 3 x 1 0 VDE 7 138...
Страница 143: ...6 10 T I P T I P T I P G5 31052 G7 31058 11 12 1 5 T I P 30905 1 1 2 3 4 5 1 2 3 4 5 140...
Страница 144: ...7 2 1 2 3 1 2 a b c d 3 3 1 2 3 4 5 1 2 3 4 5 4 1 2 3 4 1 2 1 5 3 2 2 4 5 1 2 1 2 2 2 6 1 2 1 2 2 2 12 141...
Страница 145: ...8 1 2 3 13 www tip pumpen de 14 PDF service tip pumpen de 2012 19 EU 142...