background image

Serie CP3040

Polizor 

Valori Declarate pentru Zgomot şi Vibraţie

Toate valorile sunt valabile la data prezentei publicări. Pentru cele mai recente 

informaţii, vizitaţi cp.com.

Aceste valori declarate au fost obţinute prin teste de laborator în conformitate 

cu standardele precizate şi nu sunt adecvate pentru evaluarea riscurilor. 

Valorile măsurate în locuri de muncă specifice pot fi mai mari decăt valorile 

declarate. Valorile de expunere efectivă şi riscul de vătămare pentru un 

utilizator în particular sunt unice şi depind de modul în care lucrează 

utilizatorul, piesa de lucru şi modul în care a fost proiectată staţia de lucru, 

ca şi de timpul de expunere şi de condiţia fizică a utilizatorului. Subsemnaţii, 

Chicago Pneumatic, nu răpundem pentru consecinţele utilizării valorilor 

declarate în locul valorilor de expunere reală în cadrul evaluării riscului 

particular al situaţiei unui loc de muncă pe care nu o putem controla.

Acest instrument poate produce sindromul de vibraţie mână-braţ dacă 

utilizarea acestuia este efectuată în mod inadecvat. Puteţi găsi un ghid de 

gestionare a vibraţiilor mână-braţ la 

www.pneurop.eu/uploads/documents/pdf/

PN3-02-NV_Declaration_info_sheet_0111.pdf

. Vă recomandăm un program de 

monitorizare a sănătăţii pentru a depista din timp simptomele care au legătură 

cu expunerea la zgomot şi vibraţii, astfel încât procedurile de gestionare să 

poată fi modificate în scopul prevenirii afecţiunilor viitoare.

Funcţionare :

Instrucţiuni de asamblare flanşă

GARANŢIE LIMITATĂ A PRODUCĂTORULUI

Garanţie  Limitată:  „Produsele”  Chicago  Pneumatic  Tool  Co.  LLC  (“CP”)  sunt  garantate  să  nu 

aibă  defectelor  materiale  sau  de  fabricaţie  pe  durata  unui  an  de  la  data  cumpărării.  Această 

garanţie este valabilă numai pentru produsele noi achiziţionate de la CP sau de la distribuitorii 

săi autorizaţi. Bineînţeles, această Garanţie nu e valabilă pentru produse care au fost folosite 

abuziv, maltratate, modificate, sau reparate de altcineva decȃt CP sau Reprezentanţii de Service 

Autorizat. Dacă un Produs CP se dovedeşte a avea un defect material sau de fabricaţie în cursul 

a unui an de la data cumpărării, atunci returnaţi-l la oricare Centru de Service al Întreprinderii CP 

sau Centru de Service Autorizat al CP, expedierea fiind plătită cu anticipaţie, includeţi numele 

şi adresa dumneavoastră, dovada din care să rezulte data achiziţionării şi o scurtă descriere a 

defectului. CP va repara sau înlocui gratuit, la latitudinea sa, Produsele defectuoase. Reparaţiile 

sau înlocuirile sunt garantate în aceeaşi manieră precizată mai sus pe restul duratei Garanţiei 

iniţiale. Responsabilitatea CP şi despăgubirea dumneavoastră prin această Garanţie sunt limitate 

exclusiv la repararea sau înlocuirea Produsului defectuos. (Nu Există Alte Garanţii Explicite Sau 

Implicite  Şi  CP  Nu  Îşi  Asumă  Responsabilitatea  Pentru  Daune  Incidentale,  Consecutive,  Sau 

Speciale,  Sau  De  Orice  Altă  Natură,  Costuri  Sau  Cheltuieli,  Exceptȃnd  Numai  Costurile  Sau 
Cheltuielile De Reparaţie Sau Înlocuire Aşa Cum S-a Precizat Mai Sus.)

Instrucţiuni originale 

Copyright 2012, Chicago Pneumatic Tool Co. LLC

Toate drepturile rezervate. Utilizarea sau copierea neautorizată a conţinutului 

în totalitate sau în parte este interzisă. Aceasta se referă în special la mărcile 

înregistrate, denumirile modelelor, etichetele pieselor componente şi desene. 

Utilizaţi numai piese autorizate. Daunele sau funcţionarea defectuoasă în urma 

utilizării  de  piese  neautorizate  nu  se  supune  Garanţiei  sau  Răspunderii  pe 

Produs.

MANUALUL UTILIZATORULUI

Tipul Uneltei: 

Unelte de putere prevăzute cu axuri de 3/8” - 24 cu diferite discuri 

abrasive pentru polizare – Oricare alte utilizări sunt interzise. 

Cerinţe ale Alimentării cu Aer

1.  Alimentaţi unealta cu aer curat, uscat, la 90 psig (6,3 bari). Presiuni 

mai mari reduc drastic viaţa uneltei.

2.  Conectaţi unealta la alimentarea cu aer utilizȃnd ţevi, furtune şi 

armături avȃnd dimensiunile arătate în diagrama de mai jos.

3.  Nu instalaţi un cuplaj rapid conectat direct la mȃnerul cu levierul de 

acţionare al supapei de admisie a maşinii de şlefuit.

Ungere

Utilizaţi un ungător pentru coloana de aer cu ulei SAE #10, reglat la 

două picături pe minut. Dacă nu se poate utiliza un ungător pentru 

coloana de aer, adăugaţi ulei pentru motoare de aer în admisie o 

dată pe zi.

Întreţinere

1.  Dezasamblaţi şi examinaţi unealta la fiecare trei (3) luni, în cazul 

în care unealta este utilizată zilnic. Înlocuiţi piesele deteriorate sau 

uzate.

2.  Piesele cu coeficient de uzură ridicat sunt subliniate în lista pieselor 

componente. 

3.  Pentru a reduce timpul de ne-operabilitate, se recomandă utilizarea 

următoarelor truse de reparaţii:  

Trusă de Ajustare:

 2050545223

Date Tehnice 

Diametrul discului de rectificare: 4” (100mm)

Grosimea maximă a discului de rectificare: 0,28” (7mm)

Turaţie liberă: 13 500 RPM

Consum de Aer: 32,5 cfm (15,5 l/s)

Presiune pneumatică: 90 psi (6,3 bar)

limba

(Romanian)

RO

Pentru discuri polizare 

de 5/8’’ 

Pentru discuri polizare 

de 5/8’’ 

Pentru discuri abrazive 

pentru retezat de 5/8’’ 

Pentru discuri abrazive 

pentru retezat de 5/8’’ 

Valori Declarate pentru Zgomot şi Vibraţie*

Nivel vibraţii*

incertitudine Nivel presiune 

acustică**

CP3040GABTIM 7,2 m/s²

2,6 m/s²

87,6 dB(A)

CP3040GASTIM 9,6 m/s²

3,3 m/s²

91,7 dB(A)

*re. ISO20643

** incertitudine 3 dB(A), în conformitate cu EN ISO 15744. Pentru 

puterea acustică, adăugaţi 11 dB(A).

Содержание CP3040 Series

Страница 1: ...r To reduce risk of injury everyone using installing repairing maintaining changing accessories on or working near this tool must read and understand these instructions before performing any such task Safety instructions 6159948760 WARNING ...

Страница 2: ...单位 Παρακαλούμε βρείτε τον τοπικό σας αντιπρόσωπο στη διεύθυνση www cp com A helyi elérhetőségek megtalálhatók itt www cp com EN ES FR IT SV DE PT NN NL DA FI RU EL ZH HU Lūdzu atrodiet vietējās kontaktpersonas www cp com Najbliższą placówkę można znaleźć po adresem www cp com Svůj místní kontakt laskavě vyhledejte na adrese www cp com Prosím vyhľadajte svoj miestny kontakt na adrese www cp com Pro...

Страница 3: ...s which have been abused misused modified or repaired by someone other than CP or its Authorized Service Representatives If a CP Product proves defective in material or workmanship within one year after purchase return it to any CP Factory Service Center or Authorized Service Center for CP tools transportation prepaid enclosing your name and address adequate proof of date of purchase and a short d...

Страница 4: ...espués de la compra devuélvalo a cualquier centro de servicio de fábrica CP o cualquier centro de servicio autorizado para herramientas CP con el transporte pagado incluyendo su nombre y dirección una prueba adecuada de la fecha de adquisición y una breve descripción del defecto CP reparará o sustituirá gratuitamente según su criterio los productos defectuosos Esta Garantía cubrirá todas la repara...

Страница 5: ...le site www pneurop eu uploads documents pdf PN3 02 NV_Declaration_info_ sheet_0111 pdf Nous recommandons un programme de surveillance de la santé pour détecter les premiers symptômes se rapportant au bruit ou à l exposition aux vibrations et de modifier les conditions travail pour aider à prévenir les troubles à venir Fonctionnement Instructions d assemblage de la collerette LIMITES DE LA GARANTI...

Страница 6: ...braccio consultare l indirizzo internet www pneurop eu uploads documents pdf PN3 02 NV_Declaration_info_sheet_0111 pdf Si raccomanda l adozione di un programma di controllo sanitario finalizzato a individuare i primi sintomi di un eventuale esposizione alle vibrazioni affinché sia possibile modificare le procedure di gestione e aiutare a prevenire disabilità significative Funzionamento Istruzioni ...

Страница 7: ...r att förebygga eventuella framtida åkommor rekommenderar vi att hälsokontroller genomförs för att upptäcka tidiga symptom som kan bero på vibrationsrelaterade arbetsuppgifter Användning Instruktioner för flänsmontering TILLVERKARENS BEGRÄNSEDE GARANTI Begränsad garanti Chicago Pneumatic Tool Co LLC CP produkter garanteras vara felfria beträffande material och utförande i ett år från inköpsdatum D...

Страница 8: ...Ersatz eines fehlerhaften Produktes verlängem die ursprüngliche Garantiedauer nicht Die Haftung von CP und Ihre Rechte aus dieser Garantie sind auf die Reparatur oder den Ersatz des fehlerhaften Produkts beschränkt CP übernimmt keine weitere ausdrückliche oder stillschweigende Gewährleistung CP übernimmt keinerlei Haftung für mittelbare oder unmittelbare Folgeschäden oder Kosten mit Ausnahme der b...

Страница 9: ...p eu uploads documents pdf PN3 02 NV_Declaration_info_ sheet_0111 pdf Recomendamos um programa de vigilância médica para detectar atempadamente sintomas que possam estar relacionados com a exposição à vibração para que os procedimentos de manuseamento possam ser modificados por forma a ajudar a evitar prejuízos futuros Operação Instruções de montagem da flange GARANTIA LIMITADA DO FABRICANTE Garan...

Страница 10: ...eclaration_ info_sheet_0111 pdf Vi anbefaler at bedriftshelsetjenesten gjennomfører et program for å avdekke tidlige tegn på vibrasjonseksponering slik at prosedyrene kan endres for å bidra til å unngå fremtidig svekkelse Drift Instruksjon for montering av flenser BEGRENSET GARANTI FRA PRODUSENTEN Begrenset garanti Produktene fra Chicago Pneumatic Tool Co LLC CP garanteres å være fri for mangler i...

Страница 11: ...op de website www pneurop eu uploads documents pdf PN3 02 NV_Declaration_info_ sheet_0111 pdf Wij adviseren een gezondheidscontrole op te zetten om al in een vroegstadium symptomen te kunnen waarnemen die gerelateerd zouden kunnen zijn aan blootstellingen aan trillingen zodat managementprocedures aangepast kunnen worden om toekomstig letsel te voorkomen Werking Flensmontage instructies Originele i...

Страница 12: ..._0111 pdf Vi anbefaler et helbredsovervågningsprogram så tidlige symptomer på vibrationseksponering kan blive opdaget og delsesprocedurerne kan ændres mhp at forebygge fremtidige skader Virkemåde Vejledning til flangemontering FABRIKANTENS BEGRÆNSEDE GARANT Begrænset garanti Produkterne fra Chicago Pneumatic Tool Co LLC CP garanteres fri for fejl i materialer og udførelse i et år fra købsdatoen De...

Страница 13: ... aiheuttamien tärinäsairauteen viittaavien oireiden havaitsemiseksi ajoissa jotta työnohjauksella ja työympäristöön vaikuttavilla toimilla voidaan estää oireiden paheneminen tulevaisuudessa Käyttö Laipan kokoonpano ohjeet TAKUUEHDOT Rajoitettu takuu Chicago Pneumatic Tool Co LLC CP tuotteille annetaan valmistusmateriaalia ja työnlaatua koskeva yhden vuoden takuu alkaen ostopäivämäärästä Takuu katt...

Страница 14: ...го гарантийного периода Исключительная ответственность компании CP и ваше исключительное право на компенсацию по условиям настоящей Гарантии ограничивается ремонтом или заменой дефектного Продукта Компания CP не дает никаких иных гарантий выраженных в явном виде или подразумеваемых и не должна нести ответственность за случайные косвенные фактические или любые иные убытки затраты или издержки исклю...

Страница 15: ... PN3 02 NV_Declaration_ info_sheet_0111 pdf获得应对震动的EU指南 我们建议对由噪音和震动引起的早期症状要及时进行健康体 检 以对操作程序进行调整 避免将来的身体的损害 操作 法兰组成说明 制造商有限产品保证 有限产品保证 芝加哥气动工具有限公司 Chicago Pneumatic Tool Co LLC 或 CP 保证其 产品 自购买之日起一年之内不出现材料和工艺上的缺 陷 本产品保证仅适用于从CP或授权经销商处新购买的产品 当然 本产品保 证不适用于经过滥用 误用 改造的产品以及由除CP或授权维修代理之外的人 员修理过的产品 如果有证据表明某CP产品在购买后的一年内出现材料或工艺 上的缺陷 可将产品退返至任何CP工厂服务中心或授权的CP工具服务中心 运 输费需预先付讫 并在包装中提供您的姓名和地址 充分的购买日期证明以及有 关缺陷的简短描述 C...

Страница 16: ...rop eu uploads documents pdf PN3 02 NV_Declaration_info_sheet_0111 pdf Συνιστούμε την τήρηση προγράμματος ιατρικής παρακολούθησης για να αναγνωρίζονται τυχόν αρχικά συμπτώματα που ενδέχεται να σχετίζονται με την έκθεση σε δονήσεις έτσι ώστε να είναι δυνατή η τροποποίηση των διαδικασιών διαχείρισης και να αποτρέπεται η πρόκληση μελλοντικών σωματικών βλαβών Λειτουργία Οδηγίες συναρμολόγησης κολάρου ...

Страница 17: ...etkező helyen tölthető le www pneurop eu uploads documents pdf PN3 02 NV_Declaration_info_ sheet_0111 pdf Egészségfelmérési programot ajánlunk az olyan korai tünetek felismerésére amelyek kapcsolatban állhatnak a rezgési terheléssel hogy az eljárásokat módosítani lehessen a helyzet további romlásának megakadályozására Működés Ileesztőperem összeszerelési utasítások KORLÁTOZOTT GYÁRTÓI GARANCIA Kor...

Страница 18: ...selības novērošanas programmu lai atklātu agrīnus simptomus kas varētu būt saistīti ar vibrācijas iedarbību vai varētu mainīt atbilstošo darba organizāciju nepieļaujot turpmāku stāvokļa pasliktināšanos Darbība Atloku montāžas norādījumi RAŽOTĀJA IEROBEŽOTĀ GARANTIJA Ierobežotā garantija Uz Chicago Pneumatic Tool Co LLC turpmāk tekstā saukts CP Produktiem attiecas garantija ka tiem nav materiālu un...

Страница 19: ...kt naprawiony lub wymieniony jest objęty wyżej opisaną gwarancją na czas do wygaśnięcia oryginalnej gwarancji Na podstawie tej gwarancji odpowiedzialność CP ograniczona jest do naprawy lub wymiany wadliwego produktu Nie istnieje żadna inna gwarancja ani rękojmia i CP nie może być uważana za odpowiedzialną za szkody dodatkowe następcze lub szczególne ani za inne szkody koszty lub wydatki z wyjątkie...

Страница 20: ...f PN3 02 NV_Declaration_info_ sheet_0111 pdf Doporučujeme program zdravotního dohledu umožňující včasné odhalení symptomů které mohou souviset se zatížením vibracemi aby bylo možné upravit řídicí procesy s cílem předcházení budoucím újmám Pracovní postup Pokyny pro montáž příruby OMEZENÁ ZÁRUKA VÝROBCE Omezená záruka Na Výrobky společnosti Chicago Pneumatic Tool Co LLC CP je poskytována záruka na ...

Страница 21: ...eu uploads documents pdf PN3 02 NV_Declaration_info_ sheet_0111 pdf Odporúčame preventívnu kontrolu zdravotného stavu na detekciu včasných príznakov v dôsledku zaťaženia vibráciami aby bolo možné upraviť postupy ktoré by zabránili výskytu ťažkostí v budúcnosti Prevádzka Pokyny na zmontovanie príruby OBMEDZENÁ ZÁRUKA VÝROBCU Obmedzená záruka Na produkty spoločnosti Chicago Pneumatic Tool Co LLC CP ...

Страница 22: ...nikov V primeru da se v roku enega leta od nakupa CP Izdelek izkaže za slabo izdelanega ali ima napake v materialu ga vrnite v katerikoli servisni oddelek tovarne CP ali v Pooblaščeni servisni Center za orodja CP Poštnina mora biti plačana vnaprej Priložite svoje ime in naslov ustrezno dokazilo o datumu nakupa in kratek opis hibe ali okvare CP bo po lastni izbiri brezplačno popravil ali nadomestil...

Страница 23: ...ip aprašyta ankščiau ir galioja likusį pradinės garantijos laiką Pagal šią garantiją CP atsakomybė ir jūsų išskirtinės priemonės ribojamos gaminio su defektais taisymui arba pakeitimui Nėra jokių kitų garantijų ir CP neatsako už atsitiktinę specialią ypatingą ar bet kokią kitą žalą išlaidas išskyrus taisymo arba keitimo išlaidas kaip aprašyta ankščiau Originali instrukcija Copyright 2012 Chicago P...

Страница 24: ...の指針については www pneurop eu uploads documents pdf PN3 02 NV_Declaration_info_ sheet_0111 pdf をご覧ください 傷害の発生を防ぐ一助となるよう管理手順を改訂できるように 騒音や 振動の発生との関係が考えられる初期症候を発見する健康調査プログラ ムを推奨します 操作 フランジの組み立て 原文取扱説明書 Copyright 2012 Chicago Pneumatic Tool Co LLC 無断転載 複写を禁じます ここにある内容または部分を 許可無く使 用ないし複写することは 一切禁じられています これは特に 商標 機種 部品番号 図画に対し当てはまります 認定部品のみをお使い下 さい 認定されていない部品を使ったために起きた損傷や故障は 保 証 ないし 製造物責任 の適用を受けません 製造者による限定保証 ...

Страница 25: ...авяни от лица различни от СР или от упълномощени сервизи представители на компанията Ако продукт на CP е с доказан дефект в материала или изработката в рамките на една година след покупката върнете го във всеки един от сервизните центрове на Фабрики СР или на упълномощен сервизен център за инструменти на СР с предплатен превоз като впишете своето име и адрес и като представите задоволително доказа...

Страница 26: ...se prema gore navedenom jamče za preostali prvobitni jamstveni rok Odgovornost tvrtke CP i vaš isključivi zakonski lijek po ovom Jamstvu ograničavaju se na popravak ili zamjenu neispravnog proizvoda Ne postoje druga jamstva eksplicitna ili implicitna i CP neće biti odgovoran ni za kakve slučajne poslijedične ili specijalne štete niti za bilo koje druge štete troškove ili naknade i prihvaća samo tr...

Страница 27: ...e restul duratei Garanţiei iniţiale Responsabilitatea CP şi despăgubirea dumneavoastră prin această Garanţie sunt limitate exclusiv la repararea sau înlocuirea Produsului defectuos Nu Există Alte Garanţii Explicite Sau Implicite Şi CP Nu Îşi Asumă Responsabilitatea Pentru Daune Incidentale Consecutive Sau Speciale Sau De Orice Altă Natură Costuri Sau Cheltuieli Exceptȃnd Numai Costurile Sau Cheltu...

Страница 28: ...lı Ürünleri ücretsiz olarak tamir edecek ya da değiştirecektir Tamir ve değiştirmeler de yukarı da açıklandığı şekilde orijinal garanti süresinin kalan kısmı boyunca garantili olacaktır CP nin bu Garanti kapsamındaki tek yükümlülüğü ve sizin tek çözüm yolunuz hatalı Ürünün tamiri ya da değişimi ile sınırlıdır Açık ya da Zımni Başka Hiç Bir Garanti Bulunmamaktadır CP Arızi Kazara Özel Hasarlar ya d...

Страница 29: ... 무료로 수리하거나 교체할 것입니다 수리나 교체는 원래 보증 기간의 남은 기간 동안 위와 같이 보증됩니다 본 보증이 정하는 CP의 유일한 책임 및 귀하의 유일한 구제책은 결함 있는 제품의 수리나 교체로서 제한됩니다 그 밖의 다른 명시되거나 함축적인 보증은 없으며 CP는 우발적 필연적 혹은 특수한 손상이나 상기한 수리나 교체에 따른 비용 이외의 다른 비용에 대해서는 책임을 지지 않습니다 원래 사용방법 Copyright 2012 Chicago Pneumatic Tool Co LLC 본사 판권 소유 본 내용이나 그 일부에 대한 일체의 무단 사용과 복사는 금지됩니다 이는 특히 상표 모델명 부품 번호 및 도면에 적용됩니다 승인된 부품만을 사용하십시오 비승인 부품의 사용으로 인한 일체의 손상이나 오작동은 보증 혹은 제...

Страница 30: ......

Страница 31: ...вает заменяет приспособления на данном инстру менте или работает вблизи него должен прочесть и понять настоящие инструкции до начала любой из перечисленных здесь работ Инструкции по безопас ности 6159948760 No sentido de reduzir o perigo de acidentes pessoais todas as pessoas que utilizarem repararem fi zerem a revisão trocarem acessórios ou trabalharem perto desta ferramenta devem ler e compreend...

Страница 32: ...tili zează instalează repară întreţin în locuiesc accesorii sau lucrează lângă această unealtă trebuie să citească şi să înţeleagă aceste instrucţiuni înainte de a efectua oricare din aceste operaţii Instrucţiuni de siguranţă 6159948760 Aby ograniczyć ryzyko wypadku wszystkie osoby używające instalujące reperujące konserwujące zmieniające akcesoria lub pracujące w pobliżu tych narzędzi muszą przec...

Отзывы: