181
RO
Pentru o evaluare mai eficientă, analizaţi zonele care nu au fost expuse la soare: sub maiou sau la nivelul
axilelor. Nu trebuie să fi aplicat recent autobronzant sau gomaj.
Consultaţi tabelele Măsuri de precauţie pentru utilizare/ Etapa 1 care se află pe spatele manualului
pentru a vă programa prima şedinţă.
Indiferent de nivelul de intensitate, înainte de a efectua primul tratament, este obligatoriu să faceţi un test
iniţial: test de toleranţă.
În mod ideal, în trei locuri pe zona de epilat rasă în prealabil, în cazul în care prima încercare este sensibilă,
ba chiar dureroasă, este necesar să se reducă intensitatea.
La 24 de ore după efectuarea acestui test, verificaţi starea zonei tratate, aceasta nu trebuie să prezinte roşeaţă,
pielea nu trebuie să fie sensibilă sau umflată, nu trebuie să se simtă niciun disconfort la nivelul acestei zone.
Dacă testul este bun, puteţi utiliza aparatul reglat la aceeaşi intensitate. Se recomandă să se radă părul cu o
zi înainte de tratament. Pielea trebuie să fie curăţată de orice produs cosmetic.
ATENŢIE! NU UTILIZAŢI ACEST APARAT:
- Înainte de a lua la cunoştinţă avertismentele şi recomandările privind siguranţa şi secţiunea
„Contraindicaţii” a acestui manual.
- Dacă pielea care urmează să fie tratată este mai închisă decât tipul mată de piele din tabelul
„MĂSURI DE PRECAUŢIE PENTRU UTILIZARE/ETAPA 1” de pe spatele manualului.
- Pe părţile expuse la soare, la raze UV sau tratate cu autobronzant.
- Pe părţile care au fost supuse unui gomaj recent.
AVERTISMENT:
a nu se aplica produse cosmetice înainte şi în timpul tratamentului. Astfel s-ar
putea produce zone înroşite sau arsuri.
TIP DE >
PIELE
ETAPA 2
/ TIMPUL DE AŞTEPTARE ÎN FUNCŢIE DE STAREA PIELII
x
alb/grizonant/roşcat/
blond deschis
blond închis, şaten deschis,
şaten închis, negru
1-2-3-4-5 = nivelul de intensitate la care trebuie să reglaţi aparatu
P
1
lună
1.5
lună
2
luni
3
luni
x
x
1
lună
1
lună
1
lună
1
lună
x
x
Timpul de aşteptare
după ultima expunere
la soare sau la radiaţii
ultraviolete
Timpul de aşteptare
după o iritare a pielii
sau după o abraziune
a pielii
dacă aveţi această culoare a părului de pe corp, aparatul nu este potrivit pentru dumneavoastră
dacă aveţi această culoare a părului de pe corp, respectaţi următoarele condiţii de utilizare
1.5
lună
1
lună
1800136015_EP9600F0_INSTANT SOFT 170 x 180 29/05/15 10:55 Page181
Summary of Contents for INSTANT SOFT COMPACT
Page 81: ...80 0 C 35 C 1 1 1800136015_EP9600F0_INSTANT SOFT 170 x 180 29 05 15 10 54 Page80...
Page 90: ...89 EL 1800136015_EP9600F0_INSTANT SOFT 170 x 180 29 05 15 10 54 Page89...
Page 103: ...102 0 C 35 C 1 1 1800136015_EP9600F0_INSTANT SOFT 170 x 180 29 05 15 10 55 Page102...
Page 112: ...111 bG 1800136015_EP9600F0_INSTANT SOFT 170 x 180 29 05 15 10 55 Page111...
Page 191: ...190 00 350 1 1 1800136015_EP9600F0_INSTANT SOFT 170 x 180 29 05 15 10 55 Page190...
Page 198: ...197 RU 1 2 3 3 14 3 1800136015_EP9600F0_INSTANT SOFT 170 x 180 29 05 15 10 55 Page197...
Page 200: ...199 RU 1800136015_EP9600F0_INSTANT SOFT 170 x 180 29 05 15 10 55 Page199...
Page 246: ...245 UK 00 350 1 1 1800136015_EP9600F0_INSTANT SOFT 170 x 180 29 05 15 10 55 Page245...
Page 253: ...252 MAT 1 2 3 3 14 3 1800136015_EP9600F0_INSTANT SOFT 170 x 180 29 05 15 10 55 Page252...
Page 255: ...254 1800136015_EP9600F0_INSTANT SOFT 170 x 180 29 05 15 10 55 Page254...
Page 267: ...1800136015_EP9600F0_INSTANT SOFT 170 x 180 29 05 15 10 55 Page266...
Page 268: ...1800136015_EP9600F0_INSTANT SOFT 170 x 180 29 05 15 10 55 Page267...