
80
RO
1.
INSTRUCȚIUNI PRIVIND SIGURANȚA
Înainte de a folosi acest aparat, citiți cu atenție următoarele
instrucțiuni și păstrați manualul de utilizare pentru utilizare
ulterioară:
1.
Acest aparat poate fi utilizat de către copii cu vârsta de peste
8 ani şi de către persoane cu capacităţi fizice, senzoriale sau
intelectuale reduse ori lipsite de cunoştinţe sau de experienţă,
dacă sunt supravegheate sau au fost instruite cu privire la
utilizarea aparatului în deplină siguranţă şi înţeleg pericolele la
care se expun. Nu lăsați copiii să se joace cu aparatul. Este
interzisă efectuarea curățării și a întreținerii aparatului de către
copii nesupravegheați.
2.
Înainte de a conecta unitatea la o priză de perete, asigurațivă
că curentul electric local corespunde cu cel indicat pe plăcuța
de pe unitate. Introduceți întotdeauna dispozitivul într-o priză cu
împământare.
3.
Dacă este deteriorat cablul de alimentare, acesta trebuie
înlocuit de producător, de agentul său de service sau de
persoane calificate în mod similar pentru a se evita orice pericol.
4.
Nu lăsaţi aparatul conectat la priză. Scoateţi aparatul din
priză când nu îl utilizaţi şi înainte de efectuarea lucrărilor de
service.
5.
Nu utilizaţi acest aparat în exterior sau pe suprafeţe umede.
6.
Aparatul nu trebuie folosit ca jucărie. Se recomandă
supravegherea atunci când aparatul este utilizat în apropierea
copiilor.
7.
Folosiţi aparatul numai aşa cum este descris în acest
manual. Utilizaţi numai accesoriile recomandate de producător.
CUPRINS:
1.
INSTRUCȚIUNI PRIVIND SIGURANȚA
P.80
2.
DESCRIERE
P.83
3.
ASAMBLARE / DEMONTARE
P.84
4.
FUNCȚIONARE ȘI UTILIZARE
P.85
5.
ÎNTREȚINERE ȘI CURĂȚARE
P.86
6.
GARANȚIE ȘI LIMITE ALE RESPONSABILITĂȚII
P.89
Summary of Contents for 143778
Page 3: ...EN FR ES IT PT PL HU RU RO UA 1 2 3 5 4 6 7 8 9 16 17 18 15 14 12 13 11 10...
Page 91: ...91 RU 1 1 8 2 3 4 5 1 C 91 2 C 94 3 C 95 4 C 96 5 C 97 6 C 100...
Page 92: ...92 RU 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17...
Page 93: ...93 RU 18 19 20 21 22 23 24...
Page 95: ...95 RU 3 16 16 4 1 16 16 16 4 2 14 16 3 1 2 3...
Page 96: ...96 RU 4 4 1 4 1 1 15 14 15 4 1 2 17 16 4 1 3 18 16 5...
Page 97: ...97 RU 4 2 9 12 4 13 5 1 6 12 7 7 4 5 6 7 5...
Page 98: ...98 RU 5 1 5 1 1 1 6 2 6 16 14 3 5 1 2 6 8 2 3 9 10 11 8 9 10 11...
Page 99: ...99 RU 5 2 5 2 1 2 3 12 13 12 13 5 2 2 11 11 14 15 14 15...
Page 100: ...100 RU 5 3 1 12 14 2 5 4 1 2 3 6 12 24 6 SIM SD...
Page 101: ...101 RU IMEI 3...
Page 102: ...102 UA 1 1 8 2 3 4 5 6 7 1 C 102 2 C 105 3 C 106 4 C 107 5 C 108 6 C 111...
Page 103: ...103 UA 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20...
Page 104: ...104 UA 21 22 23 24 WEEE 25...
Page 106: ...106 UA 3 16 16 4 1 16 16 16 4 2 14 16 3 1 2 3...
Page 107: ...107 UA 4 4 1 4 1 1 15 14 16 4 1 2 17 16 4 1 3 18 16 5...
Page 108: ...108 UA 4 2 9 12 4 13 5 1 6 12 7 7 4 5 6 7 5...
Page 109: ...109 UA 5 1 5 1 1 1 6 2 6 16 14 3 5 1 2 6 8 2 3 9 10 11 8 9 10 11...
Page 110: ...110 UA 5 2 5 2 1 2 3 12 13 12 13 5 2 2 11 11 14 15 14 15...
Page 111: ...111 UA 5 3 1 12 14 2 5 4 1 2 3 6 12 24 6 SIM SD...
Page 112: ...112 UA IMEI...
Page 113: ......