40
RO
•
În cazul în care cablul de
alimentare este deteriorat,
acesta trebuie înlocuit
întotdeauna de Philips,
de un centru de service
autorizat de Philips sau
de personal calificat în
domeniu, pentru a evita
orice accident.
•
Nu folosi umidificatorul
dacă ştecărul, cablul
de alimentare sau
umidificatorul însuşi sunt
deteriorate.
•
Acest aparat poate fi
utilizat de către persoane
care au capacităţi fizice,
senzoriale sau mentale
reduse sau sunt lipsite de
experienţă şi cunoştinţe
şi copii cu vârsta minimă
de 8 ani dacă au fost
supravegheaţi sau instruiţi
cu privire la utilizarea
în condiţii de siguranţă
a aparatului şi înţeleg
pericolele implicate. Copiii
nu trebuie să se joace
cu aparatul. Curăţarea
şi întreţinerea de către
utilizator nu trebuie
realizate de către copii
nesupravegheaţi.
•
Nu bloca fantele de
admisie şi de evacuare a
aerului, de exemplu, prin
plasarea unor obiecte pe
fanta de evacuare sau în
faţa fantei de admisie a
aerului.
Atenţie
•
Dacă priza utilizată
pentru alimentarea
umidificatorului
are conexiuni
necorespunzătoare,
ştecherul umidificatorului
se încinge. Asigură-te că
vei cupla umidificatorul
la o priză conectată
corespunzător.
•
Aşază şi utilizează
întotdeauna umidificatorul
pe o suprafaţă orizontală
plană, stabilă şi uscată.
•
Nu aşeza nimic pe
umidificator şi nu te aşeza
pe acesta.
•
Asigură-te că
umidificatorul este corect
asamblat/conectat de
fiecare dată după ce îl
cureţi sau după ce scoţi
unitatea superioară
şi/sau rezervorul de
apă pentru reumplere.
Umidificatorul trebuie să
fie asamblat corect pentru
a oferi o funcţionare
corespunzătoare şi sigură.