35
Microlife BP B3 AFIB
RO
Ce este fibrilaţia atrială (FA)?
În mod normal, inima se contractă şi se relaxează în mod regulat.
Anumite celule din inima dumneavoastră produc semnale electrice
care o determină să se contracte şi să pompeze sânge. Fibrilaţia
atriala apare atunci când în cele două camere superioare ale
inimii, numite atrii, sunt prezente semnale electrice rapide, dezor-
ganizate, care provoacă contracţii neregulate ale acestora (adică
fibrilaţie). Fibrilaţia atrială este cea mai răspîndită formă de aritmie
cardiacă. De multe ori nu se resimt simptome, fapt care duce la
creşterea riscului de atac cerebral. De aceea aveţi nevoie de
ajutorul unui medic pentru a ţine problema sub control.
Cine trebuie să facă screeningul pentru Fibrilația atrială?
Screeningul pentru fibrilaţia atrială trebuie făcut de persoanele
peste 65 de ani pentru că riscul de accident vascular creşte cu
vârsta. Screeningul fibrilaţiei atriale este recomandat şi persoa-
nelor peste 50 de ani care au tensinea arterială crescută (de
exemplu tensiunea sistolică peste 159 sau cea diastolică peste 99)
la fel si persoanelor cu diabet, insuficienţă cardiacă ischemică şi
celor care au avut accident vascular în antecedente.
La persoanele tinere şi la gravide screeningul fibrilaţiei atriale nu
este recomandat pentru că poate genera rezultate false si anxie-
tate. În plus, persoanele tinere cu fibrilaţie atrială au un risc scăzut
de accident vascular în comparaţie cu persoanele vârstnice.
Factori de risc pe care îi puteţi controla
Diagnosticul precoce al fibrilaţiei atriale urmat de tratamentul
corespunzător reduce riscul de accident vascular. Cunoscând
tensiunea arterială şi ştiind când apare fibrilaţia atrială reprezintă
primul pas pentru prevenirea accidentului vascular.
Pentru mai multe informații vizitați siteul www.microlife.com/afib
2. Utilizarea pentru prima oară a instrumentului
Introducerea bateriilor
După ce despachetaţi dispozitivul, întâi introduceţi bateriile.
Compartimentul pentru baterii
7
este situat în partea de jos a
aparatului. Introduceţi bateriile (4 x 1,5V, mărimea AA), respec-
tând polaritatea indicată.
Setarea datei şi orei
1. După introducerea noilor baterii, numărul anului clipeşte pe
afişaj. Puteţi seta anul prin apăsarea butonului M
3
. Pentru a
confirma şi apoi a seta luna, apăsaţi butonul MAM
4
.
2. Apăsaţi butonul M pentru setarea lunii. Apăsaţi butonul MAM
pentru confirmare, apoi setaţi ziua
3. Vă rugăm urmaţi instrucţiunile de mai sus pentru a seta ziua,
ora şi minutele.
4. Dupa ce aţi setat minutele şi aţi apasat butonul MAM, data si
ora sunt afişate pe ecran
5. Dacă doriţi să schimbaţi ora şi data apăsaţi si ţineţi apăsat
pentru 3 secunde butonul MAM pâna ce anul începe să pâlpâie.
Acum puteţi introduce noile valori aşa cum este descris mai
sus.
Selectaţi manşeta corectă
Microlife oferă diferite mărimi pentru manşetă. Selectaţi dimensi-
unea manşetei care se potriveşte circumferinţei braţului dvs. supe-
rior (măsurată prin prinderea strânsă de mijlocul braţului superior).
Informaţii pentru medic în cazul apariţiei frecvente a indica-
torului de fibrilaţie atrialã
Acest instrument este un aparat oscilometric de măsurat tensi-
unea arterială, care analizează de asemenea şi pulsul neregulat
pe durata măsurării. Instrumentul este testat clinic.
Simbolul AFIB este afişat după fiecare măsurare, daca fibrilaţia
atrială apare in timpul măsurarii. Dacă simbolul AFIB apare după
o măsurare completă a tensiunii arteriale (măsurare triplă),
pacientul este sfătuit să repete masurarea completă (masurare
triplă). Dacă simbolul AFIB apare din nou, recomandăm pacien-
tului sa solicite consult medical.
Daca simbolul AFIB apare pe ecran indica posibilitatea
prezenţei fibrilaţiei atriale. Diagnosticul fibrilaţiei atriale
trebuie
pus de un medic
cardiolog
bazat pe interpretarea ECG.
Nu mişcaţi braţul în timpul măsurării, pentru a evita rezul-
tatele eronate.
La pacienţii cu pacemaker sau la pacienţii cu defibrilator
acest aparat poate să nu detecteze sau să detecteze
eronat fibrilaţia atrială.
În prezenţa fibrilaţiei atriale valoarea tensiunii arteriale
diastolice poate sa nu fie corecta.
În prezenţa fibrilaţiei atriale, folosind modul MAM este mult
mai de încredere pentru masurarea tensiunii arteriale.
Summary of Contents for BPB3 AFIB
Page 116: ...114 ...