53
RO
Poziţionare
Această alarmă de monoxid
de carbon (CO) este
potrivită pentru utilizare în
spaţii domestice (rulote de
vacanţă), rulote, autorulote şi bărci.
NOTĂ:
Această alarmă trebuie să fie montată de o
persoană competentă, capabilă să respecte instrucţiunile.
În ce parte a încăperii trebuie plasată alarma?
Alarmele localizate în aceeaşi încăpere cu aparatele care
utilizează combustibil trebuie să fie:
•
la o distanţă de 1-3 m pe orizontală faţă de sursa
potenţială.
•
localizată pe aceeaşi parte a partiţiei cu sursa
potenţială.
•
localizată în partea înaltă a încăperii, dacă tavanul este
înclinat.
Dacă se află pe un perete, alarma trebuie să fie:
• aproape de tavan;
•
la o înălţime mai mare decât orice uşă sau fereastră;
•
la cel puţin 150 mm de tavan.
Dacă alarma este pe tavan, ar trebui să se afle la cel puţin
300 mm de orice perete şi de orice obstacol de pe tavan,
cum ar corpurile de iluminat
Pot fi montate alarme suplimentare pentru a se asigura
avertizarea adecvată a persoanelor din alte încăperi, prin
amplasarea alarmelor în:
•
încăperi de la distanţă în care persoanele petrec mult
timp atunci când nu dorm şi din care este posibil să nu
audă o alarmă provenită de la un dispozitiv aflat în altă
parte a premizelor şi
•
în fiecare dormitor.
Alarmele localizate în dormitoare şi în camere aflate la
distanţă de aparatele care utilizează combustibil:
Alarmele localizate în dormitoare sau în camere aflate la
distanţă de aparatele care utilizează combustibil trebuie
poziţionate relativ aproape de zona de respiraţie a
locatarilor.
Rulote şi bărci
Rulotele şi bărcile prezintă riscuri suplimentare din cauza
prezenţei altor vehicule, motoare, generatoare sau grătare,
însă acest lucru nu schimbă instrucţiunile de bază pentru
poziţionarea alarmei. Rulotele şi bărcile trebuie să aibă o
alarmă în aceeaşi încăpere cu aparatele care utilizează
combustibil, poziţionată conform sfaturilor de mai sus.
Dacă rulota are un singur spaţiu de locuit, o alarmă este
suficientă. Totuşi, dacă există spaţii de dormit separate
de încăperea cu aparatul care utilizează combustibil, şi
acestea trebuie să conţină o alarmă.
Cele mai importante două lucruri care trebuie luate în
considerare la poziţionarea alarmei:
•
Nu amplasaţi alarma direct deasupra unei surse de
căldură sau aburi;
•
Poziţionaţi alarma la o distanţă de 1–3 m de cea mai
apropiată margine a sursei potenţiale.
Dezactivarea alarmei
În cazul în care călătoriţi sau depozitaţi alarma, unitatea
poate fi dezactivată remontând clapetele de dezactivare în
micile orificii de pe partea inferioară a alarmei. Puteţi
verifica dacă produsul este dezactivat apăsând pe butonul
de testare.
Depozitaţi clapeta de dezactivare de la
pagina 71 din acest manual.
Cum vă poate afecta monoxidul de carbon pe dvs. şi
familia dvs.
Versiunea originală a manualului în limba engleză, din care au fost extrase aceste traduceri,
a fost aprobată independent. În cazul unor discrepanțe față de părțile traduse, Sprue Safety
Products Ltd confirmă că ghidul în limba engleză este adevărat și corect.
Summary of Contents for CO-NM-CO10X-INT
Page 1: ...EN 1 NM CO 10X INT EN FR NL DE PL DK FI NO SE IT ES PT CZ HU RU RO SI BG LT AR ...
Page 70: ......
Page 71: ......