* în funcție de varianta echipamentului
186 - ro
-
curăţirea zonei în care se efectuează lucrări de întreţinere şi
-
echipamentul de protecţie personală adecvat.
Măsuri de precauţie la aspiratoarele din clasele H şi M
Exteriorul aspiratorului trebuie să fie curăţat prin proceduri de
aspirare şi apoi şters, sau să fie tratat cu substanţe de etanşeizare,
înainte ca acesta să fie luat din zona periculoasă. Toate compo
-
nentele de aspirare trebuie să fie considerate ca şi necurăţate când
sunt luate din zona periculoasă şi trebuie adoptate măsuri adecvate
pentru a împiedica o dispersie a prafului.
Obiecte murdare
La efectuarea lucrărilor de întreţinere sau reparaţii toate obiectele
murdare, care nu pot fi curăţate în mod mulţumitor, trebuie să
fie aruncate. Astfel de materiale trebuie colectate în pungi imperme
-
abile în concordanţă cu dispoziţiile valabile pentru înlăturarea unor
asemenea deşeuri.
12.1
Testarea eficacității aspiratorului
OBSERVAŢIE: Suplimentar, la aspiratoarele din clasa
H
trebuie
verificată cel puţin o dată pe an eficienţa aspiratorului.
În încăpere trebuie să existe o rată a schimbului de aer L
suficientă,atunci când aerul evacuat se reîntoarce în încăpere.
Indicaţii suplimentare găsiţi în fiecare dintre reglementările
naţionale.
Dacă performanţele aspiratorului scad, crescând în acelaşi timp
intervalul de curăţare ale cartuşelor cu filtre pliuri (atâta timp cât
containerul este golit, iar sac filtrant din vlies schimbat), este
necesară schimbarea cartuşelor cu filtre pliuri
(vezi ghidul de
utilizare
şi paragraful 9.1)
.
12.2
Curățare
NOTĂ
Acizii, acetona și solvenții pot deteriora părți ale aspiratorului.
▶
Curățați recipientul și accesoriile cu apă.
▶
Ștergeți partea superioară cu o cârpă umedă.
▶
Lăsați recipientul și accesoriile să se usuce.
12.3
Reparaţii
l
PERICOL!
Aparatele care nu sunt reparate de personal de specialitate
reprezintă un pericol pentru utilizator.
Efectuaţi reparaţiile doar la specialişti, de ex service. Utilizaţi
doar piese de schimb originale.
Summary of Contents for 365899
Page 119: ...el 119 1 Symbol Signalwort Beschreibung l r 2 l l...
Page 120: ...120 el l 60 C l l o l L 1 mg m M 0 1 mg m3 H 0 1 mg m3 l...
Page 121: ...el 121 l...
Page 122: ...122 el 3 4 0 I IR AR M H PERM L PERM M 1 PERM H Asbest Snnb...
Page 124: ...124 el 8 l 7 dif 0 dif max 8 1 mg m3 8 1 8 2...
Page 125: ...el 125 IR 8 3 CLOSE 3 8 4 PE M H ISPARM ISPARH ISPARH Asbest OPEN 3 9 9 1 90 PERM PERM...
Page 126: ...126 el 10 11 12 H M 12 1 H L 9 1 12 2 12 3 l...
Page 219: ...bg 219 1 l r 2 l l...
Page 220: ...220 bg l 60 C l l l L 1 mg m M 0 1 mg m3 0 1 mg m3 l...
Page 221: ...bg 221 l...
Page 222: ...222 bg 3 4 0 I IR AR M H PERM L i PERM M 1 PERM H Asbest Snnb...
Page 224: ...224 bg 7 dif 0 dif max 8 1 mg m 8 1 8 2 IR 8 3 CLOSE PERM...
Page 225: ...bg 225 3 8 4 s OPEN 3 9 9 1 90 10 11 12...
Page 226: ...226 bg 12 1 H L 9 1 12 2 12 3 l...
Page 259: ...ru 259 1 l r 2 l l...
Page 260: ...260 ru l 60 l l He l L 1 0 1 3 0 1 3 l...
Page 261: ...ru 261 l...
Page 262: ...262 ru 3 4 0 I IR AR PERM L PERM M 1 PERM H Asbest...
Page 264: ...264 ru l 7 dif 0 dif max 8 1 3 8 1 8 2...
Page 265: ...ru 265 IR AR 8 3 CLOSE 3 8 4 OPEN 3 PERM PERM...
Page 266: ...266 ru 9 9 1 90 9 2 10 11 11 1 L 9 1 12...
Page 271: ...271 5 4 3 6 6 3 4 5 2 Stand Issue 02 18 1 95 96 97...
Page 279: ...279 0 1 mg m 0 1...
Page 306: ......
Page 307: ......